Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

RESOLVAREA DEFINITIVĂ A GESTIUNII NAŢIONALITĂŢILOR.

senţa principiului naţionalităţilor nu este, decât prctenţiunea popoarelor de a fi cu desĕvîrşire autonome în toate daraverile ce le privesc mai dea­proape, şi despre care ele socotesc a le putea regula mai bine de capul lor.

E cu desĕvîrşire fals, când se susţine, că cestiunea limbilor ar fi totul în luptele de naţionalităţi. Adevĕrul este, că fiecare popor trezit la conştienta indivi­dualităţii sale naţionale tinde a se fericì el însuşi după buna sa chibzueală — o tendenţă curat democratică, firească şi prin urmare la sigur biruitoare.

În definitiv e vorba, ca fiecare popor sĕ-'şi poată întocmi interesele co­munităţii sale naţionale după fireştile şi specificele sale înclinări şi trebuinţe.

În Statele, care sûnt susţinute prin braţele şi contribuţiunile mai multor popoare se naşte conflictul naţional pur si simplu din motivul, că popoarele reclamă adaptarea organisaţiunii Statului după cerinţele principiului de naţio­nalitate ear' clasele sau poporul până aci singur stăpânitor refusa a împărţi puterile din Stat.

Refusul acesta în sine trece în ochii popoarelor conştiente drept asuprire.

De acì reacţiunea, care une-ori merge până a disloca Statul.

Tot Laveleye zice foarte nimerit «Partout où les anciens gouver­nements n'auront point su donner à des sujets d'origine différente du bonheur ou au moins de la gloire, la proclamation de la souveraineté du peuple fera naître la question des nationalités et menacera l'Etat de dislocation».[1]

Dar' acest bonheur sau gloire national, au s'o judece nu presa ma­ghiară, ci naţionalităţile.

Maghiarisarea popoarelor din Ungaria fiind imposibilă, politica concesiu­nilor fragmentare fiind o deslegare pro tempore şi fără şanse de pacificare, nu rĕmâne, decât a privi cestiunea din punctul ei adevĕrat de vedere şi a o resolva precum ea cere, a fi, şi precum trebue resolvată.

Deslegarea definitivă trebue privită totdeuna din următoarele speciale puncte de vedere, isvorite din realitatea împregiurărilor, în care ne găsim.

1. Ţara fiind primejduită pe de o parte de rĕsboiul cel mare ce ne ameninţă, pe de altă parte de patimile înfundate ale Slavilor şi Românilor, scopul principal al deslegării nu poate fi decât, din punctul de vedere al existenţei şi siguranţei ţerii, o modificare a constituţiunii in sensul, ca prin ea sě se pună o basă trainică şi largă pentru desvoltarea unui patrio­tism real în toate popoarele terii prin posibilitatea alipirii lor sincere cătră patria lor comună.

2. Deslegarea cestiunii trebue sě aibă în  vedere toate momentele unităţii politice şi  ale puterii de acţiune a Statului în  lăuntru şi în afară.

3. Resolvarea  trebue se fie astfel, ca situaţiunea   naţională a  popoarelor de  sub   Coroana   Stului   Ştefan   se   exerciteze o influenţă   de   simpatie   asupra naţionalităţilor din Austria şi din Balcani, cu alte cuvinte asupra tuturor micilor popoare din întreg Sud-Estul Europei.

4. Cestiunea nu se poate resolva  definitiv   fără  a   ţine   seamă   în   acelaş timp şi de gravaminele  principale ale Croaţiei.

Însufleţirea de odinioară pentru centralisarea puterilor în Stat, a evaporat şi tot mai mult evaporează. Franţa, ţara clasică a centralismului. Spania, Italia ne dau dovezile cele mai concludente despre fatala influenţă a centralisaţiunii.

Astăzi în fiecare Stat există puternice curente de decentralisare pe toată linia.

Nu se mai poate susţine azi, că unitatea de Stat ar depinde dela mul­ţimea afacerilor centralisate.

Unitatea politică există complectamente îndată-ce într'un Stat decentralisat există un parlament ales de totalitatea cetăţenilor, un guvern central-comun cu toate organele sale în Stat, mai mult sau mai puţin numeroase nu impoartă, şi o putere judiciară comună.

Ştiinţele de Stat au făcut în timpurile diu urmă progrese însemnate în această privinţă, aşa, că azi nici un om cu instrucţie în această materie nu va zice, că în Germania, Helveţia sau America-de-Nord ar lipsi momentele unităţii politice.

A trecut timpul confusiunilor, când politicianii austriaci, reacţionari prin chiar firea şi instrucţia lor, puteau sě încurce fără a se face ridicoli, «Confede­raţiunea de State» cu «Statul federal».

Dar' astăzi, când Laband, Borei, Jellinek, Brie s. a. contestă Statelor par­ţiale din Imperiul German suveranitatea, ba până şi caracterul de State, lumea ştie, că confederaţiunea este o legătură slobodă, fără nici o cohesiune organică, din contră Statul federal este un Stat cu desĕvîrşire unitar.

Tot aşa ştim, că multe State confederate s'au unit în state  federale.

Tot aşa este un fapt, că azi federalismul formează puternice curente în Englitera, în Spania, în Austria şi în Peninsula-Balcanică.

Pentru ori-şi-care om imparţial era şi este clar, că cestiunea Irlandei bună-oară nu va putea fi deslegată prin introducerea Home-Rule-ului în acea ţară, ci prin federalisarea întregei Mari-Britanie.

Şi într'adevĕr astăzi idea »Home Rulle all round« prinde din ce în ce mai multă consistenţă.

Chiar »Times« zicea mai deunăzi: »England cannot be exluded from a federal constitution, which must be adopted as a whole and must provide for an adjustment of the rights of all the members of the partnership«.[2]

Causa acestei apariţiuni e simplă.

Civilisaţiunea de azi numai în aparenţă nivelează pe oameni, popoare şi State, dar' în fond ea desvoaltă individualismul pe toată linia.

Tocmai combinaţiunea principiului nivelator cu cel individualisator dă secolului nostru o notă caracteristică.

Dintre toate Statele Europei şi Americei cele trei State federale (Germania, Helveţia şi Uniunea Americană) sûnt  cele mai bine situate şi progresează mai constant şi mai real.

Causa e evidentă.

Sistemul federal nu este  decât   aplicarea  principiului   fundamental   al eco­nomiei politice, divisiunea   muncii, şi în evoluţiunea dreptului public.

Acest fapt e incontestabil şi de aci urmează, că sistemul federal va birui asupra multora din constituţiunile actuale.

Constituţiunile se schimbă, ca ori-ce legături, organice din lume şi e ridicol, când cineva se încumetă a oprì această evoluţiune firească.

Fiecare popor cu porniri democratice ţine, ca în Stat libertatea sĕ fie pe cât se poate de perfect asigurată.

Ei bine, în care State este libertatea mai real asigurată ca în Helveţia şi în Uniune?

Este o experienţă veche, dar' pe care guvernele nu vor sĕ o considere, din motive uşor de înţeles, că dela centralisaţiune până la Cesarism şi absolutism nu e, decât un pas.

Dacă ar fi trăit Boulanger anul trecut el ar fi azi Cesarul Franţei.

Federalismul va sĕ zică cel mai puternic scut al libertăţii şi mijloc de cultură şi consolidare.

Toţi cei-ce pledează pentru centralisare pledează pentru omnipotenţa de Stat şi astfel pentru restrîngerea libertăţii individuale şi a grupurilor sociale, mai mult ei pledează pentru desvoltarea tiraniei de Stat.

În ori-care Stat centralisat centrul singur se desvoaltă, ear' toată periferia este paralisată. Lucru natural şi evident.

Mulţimea afacerilor centralisate face imposibilă o bună guvernare. Dacă Italia nu ar fi   centralisat   puterile  de Stat în gradul cum a făcut-o, ea nu s'ar găsì astăzi pe povîrnişul decadenţei.

Dacă Austria de odinioară 'şi-ar fi înţeles misiunea şi prin introducerea unui sistem de largă şi înţeleaptă decentralisare ar fi dat nu numai o abstractă dreptate, ci şi o reală posibilitate popoarelor sale de a se desvolta, ea ar fi azi pe cale a deveni Imperiul de Ost, o puternică ligă federală a întregului Sud-Ost.

Helveţia federală posedă astăzi pentru o populaţie de trei milioane de oameni 5 universităţi şi o mulţime de alte aşezăminte academice.

Ungaria centralisată are pentru o populaţie de 17 milioane de oameni 2 universităţi !

Toată cultura germană a isvorît împreună cu numeroasele sale universităţi din fracţionarea muncii din trecut în deosebite State.

Dar' şi Italia avea 21 universităţi celebre. Insě pe când în Germania federală toate universităţile Statelor independente germane de odinioară se des­voaltă mai departe, în Italia din pricina centralisării, toate universităţile sûnt  în decadentă şi e vorba a desfiinţa pe cele mai multe din ele.

Dacă Italia în loc de a centralisa puterile s'ar fi arangiat pe base federale ca Germania e cert, că s'ar găsi astăzi în o situaţie aproape egal de înfloritoare.

Cheia tuturor acestor raporturi precum şi a strălucirii culturale în antici­tatea clasică, o găsim în unitatea politică basată pe o largă decen­tralisare, care în sine nu este, decât divisiunea muncii civilisătoare.

Dacă admitem, că maghiarisarea e o utopie, că o resolvare în sensul lui Taaffe ar fi o nenorocire, că unitatea politică a Statului departe de a suferì prin sistemul federal este chiar o notă distinctivă a acestui sistem, că, în fine, acesta este un sistem, care întruneşte mai bine, decât ori-şi-care altul condi­ţiunile de consolidare şi prosperitate ale unui Stat modern, atunci în vederea faptului irecusabil, că cestiuhea naţionalităţilor nu se poate resolva pe altă cale într'un mod definitiv şi durabil în Ungaria actuală, nu rĕmâne decât a trage consecuenţele fireşti din toate aceste elemente de judecată.

Eată cum îmi închipuesc eu liniamentele generale pentru federalisarea Ungariei :

I.   Arondarea   naţionalităţilor   după   hotarele   generale   etnice   pe   basa   unui sistem de reciprocă compensaţiune a enclavelor.

Astfel ar trebui arondat teritorul etnic compact, pe care locuesc Ma­ghiarii, Slovacii, Românii, Sêrbii, Rutenii şi Secuii din Transilvania.

II. Decentralisarea   radicală   a   puterilor   de   Stat   în   următorul   sens:   Guvern comun şi legislaţiune comună la Budapesta pentru toate  afacerile centrali­sate şi  o putere judiciară comună pentru toate afacerile judiciare  comune.

III.  Competenţa legislaţiunii şi a guvernului central s'ar extinde  asupra   urmă­toarelor afaceri :

1. Toate afacerile ţerii cu Austria.

2. Dotaţiunea Coroanei.

3. Legislaţie în privinţa armatei (contingentul de recruţi).

4. Revisuirea tratatelor de Stat.

5. Legislaţiunea şi administraţia monetară.

6. Dreptul maritim.

7. Dreptul comercial şi cambial.

8. Dreptul montanistic.

9. Legislaţiunea în materie de cetăţenie  de Stat,   paşapoarte,   poliţie  de străini, industrie şi comerciu ambulant.

10. Legislaţiunea şi administraţia vămilor.

11. Căile ferate comune.

12. Poştele şi telegrafele.

13. Afacerile de porturi, navigaţie şi drumurile de ţară comune.

14. Afacerile băncilor, institutelor de credit şi asigurare.

15. Scutul mărcilor şi a mostrelor.

16. Ciselarea metalelor nobile.

17. Afacerile de justiţie între Statul federal şi Statele naţionale,  între acestea din urmă, între  cetăţeni şi deosebitele  State.

18. Finanţele pentru afacerile comune.

Toate celelalte ramuri ale administraţiunii, justiţiei, cultului şi instrucţiunii publice, ale apĕrării terii şi ale finanţelor pentru trebuinţele fiecărui Stat rěmân cu desĕvîrşire autonome.

IV.  Alegerile de deputaţi pentru Camera  Federală   din Budapesta  se   face  de guvernul central, pe basa  sufragiului universal direct şi secret, dar' de to­talitatea cetăţenilor Ungariei.

V.  Pentru fiecare naţionalitate se institue un guvern special, un corp  legiuitor şi o putere judiciară.

Astfel organisate naţionalităţile constituesc fiecare în parte un Stat naţional în Statul federal ungar.

VI.  Guvernul   federal se constitue   din   representanţi   ai   fiecărui   Stat   naţional, trimişi în numĕr proporţional din corpurile legislative.

VII. Regele   numeşte   pentru   fiecare   Stat   naţional   un   guvernator   responsabil corpului legiuitor respectiv.

Numirea regală sĕ face dintre trei candidaţi aleşi de corpul legiuitor respectiv.

Limba maghiară ar fi limba de Stat sau internaţională în guvernul federal, în legislaţiunea centrală, între Statele naţionale şi între acestea şi Statul federal.

Funcţionarii Statului federal în Statele naţionale trebue sĕ ştie în perfecţie limba naţională a respectivului Stat, în care funcţionează.

Ei funcţionează în această limbă ; dar' trebue sĕ ştie şi limba Statului federal.

Nici o singură inscripţie a autorităţilor federale nu poate fi făcută, decât în limba naţională a Statului naţional, în care ele se aşează etc. etc.

Astfel instituită Ungaria ar devenì un Stat federal, în care toate naţio­nalităţile ar constitui, ceea-ce ele cer: individualităţi naţionale de Stat. Nu «teri­torii», căci nu e vorba de Sclavii din America, ci de popoare conştiente, de naţionalităţi.

Sě nu se pearză din vedere, că sûnt  şi alte posibilităţi de a resolva în chip definitiv cestiunea naţionalităţilor din Ungaria. Anume: federalismul austriac sau — federalismul Panrusiei.

Dela Maghiari depinde alegerea. —