Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Adaus.

(Acest proiect de lege de naţionalităţi fusese presentat Camerei ungare la 1866 de deputaţii naţionalişti români, şerbi ş. a.)

Proiectul de lege în causa limbilor şi naţionalităţilor ţerii,[1]

Partea I.

Disposiţiuni generale.

§. 1. Popoarele, care constituesc ţara (neînţelegend aci Ardealul şi Croaţia) sûnt  : Maghiarii, Românii, Sêrbii, Slovacii, Nemţii şi Rusinii sau Rutenii.

§. 2. Locuitorii maghiari, constituesc naţiunea maghiară ; Românii na­ţiunea română; Serbii naţiunea sêrba ; Slovacii naţiunea slovacă ; Nemţii naţiunea nemţească şi Rutenii naţiunea rutenă; toate aceste naţiuni sĕ recunosc şi sĕ declară de tot atâtea naţiuni ale ţerii, precum ele ca tot aţâţi factori ai dreptului public şi părţi constitutive ale patriei — pe basa libertăţii, dreptăţii şi frăţietăţii sĕ declară de egal îndreptăţite, atât în respect politic, cât şi în respectul limbii lor.

§. 3. Fiecare naţiune în sine formează un tot separat; toate împreună formează: totalitatea nedespărţită si unitatea nedisolubilă a terii.

§. 4 Fiecare naţiune regnicolară, pentru asigurarea, promovarea, contro­larea, privegherea, representarea şi pertractarea intereselor şi trebilor naţionale, va ave o corporaţiune sau adunare special naţională, sub nume de : „Universitate naţională", drept representanţă a naţiunii însăşi.

Organisarea internă a acestei representante va stabilì-o fiecare naţiune pentru sine.

Astfel de representanţă naţională sĕ consideră de corporaţiune legală a naţiunii, pe care o representa.

De asemenea:

§. 5. Fiecare naţiune va avè un cap naţional, care ca atare va fi membru al consiliului de Coroană,

Acest cap naţional îl denumeşte Maiestatea Sa.    Nu altmintrelea.

§. 6 Fiecare naţiune la guvern şi la toate dicasteriile mai înalte ale ţerii, va avea senate sau secţiuni proprii naţionale, care singure vor fi competente a pertracta şi decide obiectele ce ating pe o naţiune în special;

§. 7. Pe când fiecare naţiune îşi află expresiunea sa specială în univer­sitate şi capul naţional şi în senatele naţionale, ele îşi mai află această expresiune şi în comitatele, districtele, cercurile, oraşele şi comunele săteşti locuite de ele; ear' expresiunea colectivă a tuturor naţiunilor se manifestă în Dieta comună a terii, la guvern şi la toate dicasteriile mai înalte ale patriei, în obiectele ce ating toată ţara; şi acì în această colectivitate încă se manifestă unitatea şi comu­niunea patriei.

§. 8. Portul şi colorile naţionale sûnt  egal îndreptăţite pentru fiecare naţiune regnicolară.

§. 9. Fiecare naţiune are dreptul de asemenea scutire, apĕrare din partea tuturor potestăţilor publice şi de asemenea ajutor din mijloacele terii.

§. 10. Fiecare naţiune este în drept de a-'şi ridica din propriile sale puteri ori-ce institute de cultură şi învĕţăment ; ear' institutele publice ale Statului precum şi cele-ce s'ar înfiinţa de aci înainte cu astfel de spese se declară de institute ale terii şi respective ale celor şese naţiuni regnicolare.

§. 11. Această lege se declară de lege fundamentală a terii şi nu se va putea strămuta decât cu ²/₃ a representanţilor celor şese naţionalităţi.

Partea II.

Disposiţiuni speciale.

§. 12. Usul mai neîmpedecat şi mai liber al limbii presupune o nouă arondare a comitatelor şi districtelor ţerii, încât s'ar pute după naţionalităţi; precum de altă parte face necesar, ceea-ce se şi ordona, aplicarea indivizilor din toate (naţionalităţile) naţiunile la guvernul şi dicasteriile mai înalte atât politice, cât şi judecătoreşti ale ţerii.

§. 13. În comune, comitate, districte, oraşe cu sau fără magistrat propriu, limba oficioasă în toate afacerile administrative şi judecătoreşti e limba majo­rităţii locuitorilor.

Limba minorităţilor e facultativă.

§. 14. Comunele, încât acestea ar fi de o naţionalitate sau de o majoritate din cele şese naţionalităţi, în comunicaţiunile sale oficioase cu comitatul sau districtul se folosesc de limba proprie oficioasă (§. 15) şi acestea rĕspund şi îşi trimit ordinaţiunile numai în limba oficioasă a comunei.

§. 15. Comunele, care nu se ţin de una din cele şese naţionalităţi, în comunicaţiunile sale oficioase cu comitatul sau districtul îşi pot alege una ori­care din cele şese limbi.

§. 16. Dacă în comune, comitate, districte sau oraşe cu magistrat propriu, până la arondarea nouă sau şi după aceasta, nici una dintre cele şese naţionalităţi n'ar face majoritate absolută, atunci în acele corporaţiuni limba oficioasă se poate alege liber; în care cas însĕ pot servì şi douĕ limbi de limbi oficioase.

§. 17. Comitatele, districtele şi oraşele cu magistrat propriu de o limbă oficioasă, cu guvernul şi cu alte dicasterii mai înalte fie politice ori judecătoreşti, ale ţerii, în comunicaţiunile sale oficioase se servesc de limba proprie oficioasă (§. 15) si acestea rěspund şi îşi trimit ordinaţiunile asemenea numai în această limbă oficioasă a cormitatelor, districtelor sau oraşelor cu magistrat propriu.

§. 18. Comunele, comitatele, districtele, oraşele cu, sau fără magistrat propriu, de o limbă oficioasă, cu comunele, comitatele, districtele, oraşele cu, sau fără magistrat propriu de altă limbă oficioasă, corespund între sine pe lûngă originalul limbii proprii oficioase şi în expediţiune maghiară.

§. 19. Conform cu aceste disposiţiuni, în comune, comitate, districte, oraşe cu, sau fără magistrat propriu, la cualificaţiunea pentru diregĕtorie sĕ recere şi limba majorităţii de acolo.

§. 20. In adunările comunale sau de comitat, ori oraş cu sau fără ma­gistrat propriu, limba oficioasă e limba majorităţii locuitorilor.

    In această limbă se redeg protocoalele, se fac şi se publică  decisiunile.

    In discuţiuni, consultări, facerea de propuneri sau moţiuni minoritatea se poate folosi şi de limba sa proprie.

§. 21. Representanţele municipiilor au a se alege după proporţiunea nu­merică a naţiunilor regnicolare locuitoare acolo.

§. 22. La Dietă, în darea de petiţiuni sau ori-ce scrieri, facerea de moţiuni, amendamente sau propuneri, precum şi în pertractări sau disensiuni, se poate folosi ori-care din limbile naţiunilor regnicolare.

    Ziuarul se poartă în limbile precum curg disensiunile, ear' protocolul se duce numai în limba maghiară ; decisiunile însě şi legile se publică în toate limbile de asemenea autentice.

    In cas de controversiune în text, va decide textul maghiar.

§. 23. La guvern şi la dicasteriile supreme ale ţerii, în senatele colective se poate folosě ori-care din limbile naţiunilor terii; conclusele însĕ se fac numai în limba maghiară ; dar' încât aceste conclusiuni ar fi de a se comunica cu co­munele, districtele sau oraşele cu magistrat propriu, se va observa prescriptele §-lui 18.

§. 24. Petiţiunile, apelaţiunile, recursele sau ori-ce altă exibită ce la Dietă, la guvern sau alte dicasterii mai înalte ale ţerii se dau în oare-careva din limbile naţiunilor terii, au a se referì, resolvì, emite şi publica numai în acea limbă, în care sûnt  acelea date.

§. 25. Prin aceste disposiţiuni nu e restrîns dreptul politic şi civil al indivizilor, care nu se ţin de vre-una din cele şese naţiuni ale terii.

§. 26. Această lege întră în activitate numai decât şi toate legile sau disposiţiunile contrare acestei legi se declară de nule şi şterse.

Partea III.

Disposiţiuni transitorii.

§. 27. Toţi diregĕtorii, care sûnt  aplicaţi în vre-o comună, comitat, district ori oraş cu, sau fără magistrat propriu, şi n'ar şti limba majorităţii, adecă limba cea oficioasă de acolo, sûnt  datori a o învĕţa cel mult într'un an de zile ; alt­mintrelea acolo nu vor mai putea purta diregĕtoria.

§. 28. Până la formarea şi constituirea universităţilor naţionale (§.4) deputaţii de o naţionalitate dimpreună cu membrii Casei de Sus, de aceeaş naţionalitate, sûnt  totodată şi mandatarii naţiunii, din al cărei sîn sûnt şi ca atari au dreptul :

    a)  de a se constitui în corporaţiune prin alegere de preşedinte şi notari;

    b)  de a-'şi face un regulament propriu de trebi;

    c)  de a face un statut provisor pentru reala formare şi constituire a uni­versităţii proprie naţionale (§. 4);

    d)  de a alege din sînul seu un comitet, care sĕ funcţioneze şi după expi­area   mandatului lor; şi care  comitet   apoi   după   facerea   nouelor   alegeri de deputaţi,   depune oficiul în mâna acestora, şi aşa mai departe   până la faptica realisare a universităţii naţionale;

    e)  de a priveghia, atât de-a  dreptul, cât şi prin   comitetul   acum   numit, asupra observării şi executării legii presente;

    f)  de a întrevenì la Maiestate, la Dietă şi   la   regim   prin representaţiuni, petiţiuni   gravamine şi interpelaţiuni — în tot,   ce   atinge   interesele   naţionale, cu un cuvent:

    g)  de a representa   naţiunea  în   ţară — în tot, ce este de interes naţio­lal, fie acesta politic, ori de cult şi învĕţăment, ori bisericesc.

§. 29.    Aceste disposiţiuni încă întră în activitate numai decât.

Pesta, 8 Maiu 1866.