INMATRICULAREA CALUGARILOR:
O OFENSA ADUSA MONAHISMULUI

Citeam, si nu ma dumiream: oare ce vedeam era adevarat? Da, intr-adevar, ochii nu mint, slovele negre spun adevarul: “Legitimatie de calugar”, titlul sinistru al articolului in care jurnalul “National” din 21 ianuarie, 2003, ne-a dezvaluit perspectivele unei “integrari”. Era vorba de un ordin al Sinodului BOR, prin care toti calugarii ce traiesc pe teritoriul Episcopiei Romanului trebuie sa fie dotati cu respectivele legitimatii (cu serie, stampila, semnatura, poza) pentru a se preveni travestirea in tinuta monahala a unor eventuali infractori. Articolul mai preciza ca monahii aflati fara legitimatie vor fi “aspru sanctionati” (nu ni se spune cum si de catre cine).
Ne intrebam firesc: Cum e posibil asa ceva? Oare de unde vin aceste “reforme”? Din primele veacuri ale monahismului, Antonie, Pahomie, Teodosie si Sava, intai statatori ai calugarilor, lasatu-ne-au noua asa porunci? In traditia monahismului rasaritean (scrisa si orala) n-avem niciunde marturii de monahi ingraditi prin niscaiva mirenesti inscrieri cu hotarari bisericesti.
Noi, monahii, suntem urmasi ai „elitei” ortodoxiei. Cine era candva aceasta elita? Toti cei ce au murit pentru Hristos: cuviosi din pustietati – sihastri, stalpnici, nebuni pentru Hristos – de prin partile Egiptului, Siriei, Imparatiei Bizantine. Care dintre ei avut-au brevete de pustnici, permis de mucenic, legitimatie de apostol ori autorizatie de prooroc? Sau trebuie sa intelegem ca pe atunci nu erau impostori, ori poate cuviosii de demult aveau cine stie ce metode secrete de „anihilare” a pacatosului raufacator?
Chiar daca oficialitatile argumenteaza decizia luata printr-un pretext „ortodox”, identificarea „falsilor calugari”, noi nu suntem prea convinsi, bine stiind ca „drumul spre iad e pavat cu bune intentii”. Oare de cate ori in istorie, de dragul pacii in imperiu, calugarii nu erau prigoniti de autoritatile civile ori bisericesti, atunci cand credinta era luptata de schisme si erezii? Cati mai stiu azi ca pentru apararea dreptei-credinte, sfinti mari ai monahismului, precum Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Maxim Marturisitorul si multi altii si-au atras din partea confratilor si imparatilor mania, dispretul si-n cele din urma exilul? De ce? Pentru ca nu se inmatriculau cerintelor vremii, cerinte care parca si azi se prefigureaza sumbru la orizont.
Revenind la obsesia „falsilor calugari”, care a generat aparitia „legitimatiei de calugar”, mentionam ca daca noi, monahii, am fi ceea ce suntem chemati sa fim, oamenii ar deosebi lesne pe calugar de infractor, fara legitimari. Ori poate se teme Biserica de fiii sai monahi si-i tine sub „geana”? Noi credem ca nu. Are Biserica deziderate gestapoviste in aceasta lume? Nici asta nu credem. Se vrea Biserica o politie a gandirii? E peste putinta. Caci, daca ar fi asa, n-ar mai lipsi mult pana la body-guarzi si trupe de pace in manastiri, pentru a instaura o noua ordine monahala, aplicata experimental in „zone de interes”. Atunci cine de cine se teme si de ce? Daca nimeni nu se teme, deducem ca nu e nevoie nici de smintatoarele legitimatii. Pentru conformitate, sa fi avut Hristos legitimatie de Mantuitor? A inmanat ori recomandat legitimatii Apostolilor? Cum s-au legitimat la stejarul Mamvri cei Trei Ingeri gazduiti de Avraam?

m. Anonymus Marturisitorul – (Romania)