REFERINTE CRITICE DESPRE 'Vint, tutun si alcool' |
nicolae coande |
Iulian BOLDEA, "Cinismul exasperat", Apostrof, nr. 11, 2008 http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=724 "Poet al exasperarii fiziologice, Nicolae Coande resimte cu frenezie dramele si tribulatiile corpului, intr-o scriitura densa, acuta, antiretorica, o scriitura in care tonalitatea ironiei groase, amprenta grotescului si reprezentarile teritoriale se regasesc cu egala indreptatir. Recentul volum, Vint, tutun si alcool, nu face decat sa amplifice toate aceste registre ale fiintarii poetice, la care se adauga o doza insemnata de sarcasm, pentru a nu mai vorbi de cinismul pe care critica literara deja l-a identificat in substanta poemelor lui Coande [...] Substratul elegiac al acestei poezii, care poate fi abia detectat dedesubtul scriiturii vitriolante si sarcastice, reda tocmai faramele de transcendenta pe care eul liric le identifica intr-un univers de o frapanta lipsa de coerenta, un univers autotelic si tautologic, in carentele sale de logica si de rost etic [...] Poetica negativitatii, la care se deda Nicolae Coande, nu exclude insa tentatia exorcizarii propriilor angoase si exasperari, prin intermediul unor viziuni introspective, in care datele pactului autobiografic capata, pe alocuri, un timbru expresionist, prin voluptatea spasmului, transcris in registru al urgentei, prin refularea in abisurile insondabile ale fiintei ori prin decuparea unor detalii tensionate la maximum, revelatorii prin forta de sugestie a dramelor fiintei [...] Pe de alta parte, denuntand derizoriul propriului corp ori detracarea universului, poezia lui Nicolae Coande nu abandoneaza cu totul nostalgia, abia presimtita a salvarii, tentatia soteriologica, care nu se transforma, insa, in narcoza idealista, ci, mai degraba, in corectiv beatificant al unei viziuni a spasmului si grotescului existential... Radicalizarea teritoriului si a grotescului e, in fond, o atitudine de reactie a unui eu ultragiat, o defulare a traumei prin supralicitare a imprecatiei si a deriziunii, intr-o scriitura tensionata, acuta, ce traduce si sentimentul urgentei si exasperarea unui cinism prin care e denuntat relieful anomic al unei realitati convulsive, atroce, purtand in sine toate semnele detracarii. |
Xenia KARO- NEGREA, "Manifestul (lui) Coande", Timpul, nr.10, noiembrie 2008 Timpul: www.timpul.ro Pentru cei care cunosc poeziile lui Nicolae Coande din volumele de pana acum, textele din Vant, tutun si alcool vor fi, cred, o surpriza. De versuri precum „azi m-am trezit cu teasta umflata, ochii-mi ieseau/ din cap ca la un bou tras in teapa/ o mina mi-atirna afara un firicel de pisu/ staruie pe coapsa zdrobita/ tremura intr-o baltoaca in care se oglindeste cerul/ halesc linii drepte si scuip spatii curbe...” („daca ma hotarasc”, fundatura homer), poetul pare sa fi uitat. [...] Asadar, adevar, grotesc, violenta, frust. Ce va fi facand poetul in noul volum? Presimte infrangerea? Accepta ridicolul suprem al spasmelor? Face jocul disperarii? Lasatu-s-a biruit de ispita drumului stiut? Dincolo de titlul pus parca la intamplare, volumul, cel putin pentru mine, a fost surpriza prin felul in care eul a decupat naturalismul dupa matricea strazii si a pastrat un naturalism dezgustat de propriile forme, pe care pare sa-l cultive in aceste pagini. Pe langa pamfletele, de bun gust, de altfel, savuroase, amuzante, adevarate colectii de replici spirituale, dar insuficiente pentru justificarea unui volum de versuri, se pot citi (destul de) multe poezii bune. Si, pornind de la aceste poeme, iese la suprafata ceea ce pare a fi o schimbare de atitudine: tragicul nu mai este aruncat in grotesc. Acesta este, cred, marele castig si ceea ce recomanda aceasta carte. Abjectul nu mai este studiat, ci, eventual, contemplat prin lentilele ironiei si ale parodiei, pentru ca, semn al rafinarii perceptiei si expresiei, eul nu-si abandoneaza temele, ci schimba doar tactica. Nu mai descrie grotescul, ci il indica. Dinspre senzatie, spre impresie, dinspre emotie, spre expresie, dinspre grotesc (fundamental emotional), spre ironie (fundamental intelectuala), dinspre zonele dure ale reprezentarii (absurdul, bizarul, macabrul), se concentreaza mai degraba pe mijloacele expresive ale contemplatiei detasate si sanitare. Eul recurge la insolitare si la transcriere a carnavalului in divertisment (in definitiile lui Michel Guiomar). Alienat de bataliile cu armele grotescului, ghicim un cult (aproape) al situatiei de marginal (stare cultivata si prin grotesc, cf. Elisheva Rosen). Centrul si marginea, exteriorul si interiorul sunt firele fatalmente impletite si din balansul lor se tese liricul. Din parada disproportiei, a „imperfectiunilor tragice” (Kayser), se pastreaza in acest volum ideea de divertisment, ca forma de mentinere concesiva in comunitate, chiar daca situatia sa este una marginala. Guiomar vede in acest tip de autosituare, „refuzul agnostic al ideii de Moarte” (p. 141) si valorifica divertismentul prin implicatiile creatoare, drept „conturul estetic al unei opere care mentine individul in sanul unei colectivitati fabricate de viata gregara” (idem). Din aceasta perspectiva, insolitarea ramane gestul de escaladare a datum-ului, a predefinitului (fie si prin mixarea carnavalescului), iar supravietuirea (identitara) pare sa se faca prin scriitura, prin teserea textului, prin cuibarirea in coconul operei. Astfel, explicam regasirea, redefinirea unicitatii ca o plutire in spatiul cartografiat de semnificatiile lui „intre”, ca o insuportabila si continua echilibrare. Miza pe echivocul umbrei/adumbririi (atunci cand fizic este aspirat de centru), pe ambivalenta linistii / linistirii (atunci cand isi scrie textul) reprezinta expresia solitudinii, starea de spirit care traverseaza volumul. [...] Senzatia este ca aceste poeme si aceasta schimbare vine dintr-un soi de exasperare. Imaginarului isteric, urletelor din celelalte volume, li se arata acum fata ironiei fine (dusa uneori spre sarcasm) si a confesiunilor deloc patetice, deloc gatuite de retorism. Dezvaluindu-si, iata, sensibilitatea, Coande scoate la lumina aceasta alta poezie a sa, care pare sa insemne soapta si, daca e cazul, tacere in centrul vacarmului... jenant: „Nu vreau sa imbatranesc cu lumina stinsa / la jumatate / in strigatele gregarilor din hala de peste / literatura cu solzi pe ochi / nu vreau sa mor ca un poet comunist / in timpul comunismului literar” („La jumatate”). Dedublarea, presimtirea dedublarii, abstragerea devin din optiuni, obligatii: „sfoara imi iese din cap / si vibreaza o clipa. / Inghit carligul asta cu nepasare” („Sfoara”). Reveria, atata cat este in lumea aceasta penibilolteneasca, inseamna privirea in oglinda, contemplarea lumii in contre-nuit: „O zi cum numai omul poate fi singur / pe camp totul era acasa / pe cer numai talpi / un du-te vino de maini / in pamant in picioare inchis / am stat in camasa subtire sa rad / plutesc plin de o vointa / ce ma face mai bun” („Camasa”). Cel mai frumos, in opinia mea, poem din volum duce spre decopertarea capcanei domestice omniprezente: „Cind lumina e scalpul unui ciine / pe masa din bucatarie / latra cu muscarimea stransa-n par / in becul unui curcubeu / si mintea e o coala / pe care nu sta scris nimic / iar sufletul adie intr-un triunghi scalen / scincetul unei flori de mar / cind am muscat din cer / si-atunci – hau, hau – cum sa recunosti un cadavru / cand lumina e scalpul unui caine” („Cum sa recunosti un cadavru”). Volumul se incheie cu nelinisti de sfarsit de lume si de trup, sfarsit asteptat in resemnare extravaganta: „sint pe punctul de a deveni o ruina” („Grafitti”) sau „atita timp cit sint in groapa ca acasa” („Omagiu”). Groapa, ca si textul, are privilegiul de a dispune de trup, respectiv de fiinta, inexorabil si invariabil. Restul e critica literara. |
Dumitru Augustin DOMAN, "Poezie de exceptie in vremuri de exceptie", Arges, nr.11/ 2008 Citeste cronica pe site: http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1605&Itemid=104 „Nicolae Coande imbratiseaza fara echivoc, in viata ca si in poezie, ipostaza intransigentei, vestejind jumatatile de masura, compromisurile si alambicarile, „literatura cu solzi pe ochi“, ipocrizia atitudinii si, mai cu seama, lipsa de vitalitate a expresiei poetice actuale… Intr-un soi de haiducism estetic, impotriva acestei „poezii uscate“, Nicolae Coande propune o „literatura reala“, care ar redefini „ce inseamna comunul“, o literatura care s-ar ocupa astfel mai putin de „configuratia filosofica a lumii“, insistând insa, cu mult mai mult, pe lucrurile simple sau chiar pe cele umile care o compun („carnea ei neagra sufletul intins ca o piele de câine la soare“). Nicolae Coande isi compune cu vadita placere portretul unui om liber, nefalsificat si nesofisticat, croit dintr-o bucata, cu vederi cam anarhiste uneori, dar dispus sa riste totul intr-o izolare mândra, orgolioasa, care se hraneste din esentele vietii si sacrificiu de sine..” |
Doris MIRONESCU – "Cinismul boem", 'Suplimentul de Cultura', nr. 203, 1-7 nov. 2008 http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=203&cat=8 „Fara sa certe si sa profetizeze in pustiu, Nicolae Coande e preocupat de impostura morala deoarece, probabil, pretuieste autenticitatea poetica, privita, firesc, sub latura etica… Lirismul practicat de Coande este foarte pregnant atunci cind se opreste la cercul propriei constiinte (al propriei constiinte morale indeosebi), devenind poezie a eului. Aici, intr-o serie intreaga de texte, autorul articuleaza un discurs original, formulind stari piezise ale unei constiinte cu interesante contorsionari… Poezia lui Nicolae Coande este una traita, dar nu viscerala, ale carei viitoare intrupari le asteptam cu incredere.”. |
Mihai ENE, "Vant, tutu si alcool", Observator Cultural, nr. 468, 2 aprilie 2009 http://www.observatorcultural.ro/Vint-tutun-si-alcool*articleID_21520-articles_details.html "[...poetul accentueaza mult mai mult latura sa diurna, sociala, exterioara, iese in lume, se expune, ia atitudine. Intentia este vizibila chiar din titlu, vintul fiind un element exterior/de exteriorizare – spre deosebire, de exemplu, de ploaie, care invita la intimitate – si care, indiferent de intensitate, are tendinta de a modifica starea lucrurilor, de a ravasi ceea ce atinge. Mai mult, tutunul si alcoolul nu sint decit niste agenti – cei mai banali si, poate, cei mai eficienti – care incita la exteriorizare, la exprimarea adevarului subiectiv, a autenticitatii dincolo de consecinte. Tentatia si riscul acestei iesiri din sine sint egale si isi pun amprenta definitiv pe scriitura lui Nicolae Coande: apar personaje si situatii reale, biograficul transpare de peste tot, tonul se schimba, pierde din gravitate, devenind ironic pina la sarcasm, cu nuante de caricatura si pamflet. Cu toate acestea, majoritatea poemelor, in loc sa devina arborescente si sa se dilueze, capata aspectul unor notatii pasagere si conjuncturale, comprimate si retusate mai apoi in citeva linii de forta. ...] |