Al. CISTELECAN – "Bravada si tandrete", Vatra, nr. 5, 1997
„Nicolae Coande traieste inca religia poemului, participand la cult, cu ferventa, chiar si in plina rumoare a deconstructiilor mai mult ori mai putin eficiente si premeditate [...] ?i in atitudine, si in sintaxa ei, si chiar in retorica adie duhul lui Virgil Mazilescu, patronul din ceruri al disimularilor lui Coande si al insinuarilor „ilegitime” ale candorii in plina transa de lehamite. Necum din „nepasare” ori din „indiferenta”, fie ea veche, ori noua, poezia lui Nicolae Coande ies, de fapt, dintr-o trauma a candorii si iluziei, ea fiind un manifest al sperantei, oricat de precare si firave, intr-o lume codificata detracant”. |