"Literatura romana a fost si este un salon literar sovietic al Frantei
"
Adrian AluiGheoghe
Cetatenii romani intra, acum, in Europa doar cu buletinul. Cum se prezinta literatura romana la intrarea in Europa? Sintem europeni prin vocatie sau (doar) prin efort politic si diplomatic?
Glumita asta cu intrarea in Europa doar pe baza de buletin am auzit-o frecvent in ultima vreme, inclusiv la tot felul de capete mecanice, oameni de meserie de la care asteptai o pozitie critica mai nuantata. Adica, ma rog, de ce ar fi o bucurie sa intri in Europa doar pe baza de buletin (pe ce te bazezi, intreba in trecut Moromete? Pe buletin, raspunde serafic intelectualul de azi…), in absenta mult hulitului pasaport? Nu mai stam la cozi la vize, e adevarat, nu mai sintem priviti ca europeni de rangul II, dar citi dintre romani isi permit, repejor, sa iasa in Europa (din care au facut tot timpul parte, nu-i asa?), asa, la o agapa sau la un interes care poate sa fie inclusiv cultural? Acuma, eu nu spun ca nu e fain astfel, ca nu e cool, brother! dar sa nu exageram. Libera circulatie a banilor in ast secol, ca si in cele ce trecura, nu inseamna automat si libera circulatie a oamenilor. Relegati de venituri care cu greu pot fi cuantificate dincolo de 200 de euro soiosi, acordati de complicele guverne ale Romaniei din ultimii 17 ani, cetatenii europeizani ai Romaniei, marea lor majoritate, fac figura de babuini scosi brusc din custile gradinii zoologice unde juleau banana si se vad aruncati in jungla unei Europe urbanizate la maximum. Europa asta inseamna: urbanul ridicat la rang de viata privata.
Cind vine vorba de literatura romana scoasa din habitatul ei natural, lucrurile par sa sada cam la fel. Cum sa se prezinte ea natural, dintr-o data, dupa ce ani de zile a fost pusa la obroc, precum universalul cartof? Are vreun rost sa ne izmenim si sa spunem ca face ea un rol splendid de Cenusareasa pe care Printul (I mean, Editorul) e gata sa o scoata la balul vietii ei? Avem deja scriitori, vorbesc de cei in viata inca, tradusi in citeva limbi europene, cu un splendid, caci inutil, ecou: nimeni n-a auzit de literatura romana, nici macar cei care au fost chemati sa-i priveasca pe, altminteri, valorosii scritori prezenti in programul “Les Belles roumaines”. Se supara cineva daca reiau, epitaforic, ceea ce am spus recent intr-un interviu publicat in Viata Romaneasca? Nu fac pe nebunul, nu-mi place sa ma autocitez precum tontii care vorbesc despre ei cu respect la persoana a treia, dar daca tot trebuie sa exagerez impotriva a ce este deja un munte de neputinta provinciala, atunci revin cu placere: literatura romana a fost si este un salon literar sovietic al Frantei. Tot ceea ce ne inchipuim ca sintem, macar in ultimii 50 de ani, vine pe filiera stingii intelectuale din Hexagon. Habar nu avem cit sintem de ideologizati si de impreganti de marele atractor care este Franta iesita debila din colaborationismul cu sovietele din ceea ce s-a numit, inclusiv, razboiul rece cultural. Draga Adrian, citit-ai, poate, “Jurnalul” lui Drieu la Rochelle. E o Franta atit de sarmana acolo incit noi, romanii tembelizati de fascism si comunism, inclusiv cultural, ne simtim cumva virili…
Si daca se vor gasi unii sa spuna ca eu, cel care face aceste afirmatii dure, nu exist, atunci poate il vor credita pe Dumitru Tepeneag, care sta de ani de zile la Paris si stie ce spune: “Nu cu individualitati impui o literatura, trebuie o falanga” (Observator cultural, 13 octombrie, 2005). Recititi interviul lui Tepeneag, veti afla de acolo ce politica seducatoare exhiba scriitorul roumain pentru a se pune pe sine in valoare. Sunt oltean, dar nu ma pot impiedica sa nu rid cind aud ca lui Sorescu i se “intepenea maxilarul” cind venea vorba de un alt poet pe care putea sa-l recomande. E stilul nostru, mon cher!
Intsepenirea (de la Tsepeneag, evident…) maxilarului in strainataturi este treaba, intr-adevar, romaneasca…
La ultima chestiune pot sa raspund cu aproximatie, intrucit sunt destul de recent si nu am trait destul (sper sa nici nu o fac): cred ca eram ai lor, ai europenilor, macar dupa 1870, dar am fost respinsi, in timp, de un gust al acelui animal care se cheama homo occidentalis, adica acel tip de ins cultural cu care esticii care sintem nu ne putem imbuca niciodata. Zinoviev are pagini splendide, dureros de adevarate despre acesta inadaptare. Stim ceva despre ei, dar ei nu vor sa stie nimic despre noi, cu exceptia exotismului nostru dragut. Sa nu ne amagim: cultura nu e democratica nici azi macar, in era reproductibilitatii in masa, e facuta tot de cei care conduc tehnic si economic Europa. Altfel am mai deplinge noi atita absenta unui Nobel la Muzeul de Arta al RSR? Ca o consolare, ramine faptul ca avem o latura de orientalitate profunda de care ei se vor simti tot timpul atrasi, in vreme ce noi, dintr-un complex de superioritate pe care il poti pricepe doar la popoarele care isi stiu instinctiv locul in viata spirituala a lumii, ii vom dispretui mereu. Sintem, ca orientali, mereu deasupra intelesului lor de viata si constant dedesubtul nivelului lor de civilizatie. Mintim cind spunem ca tinjim dupa ea. Faptul ca ne pun etichete UE pe modul nostru de viata ne oripileaza. Ii injuram ca la usa… Mioritei.
Este literatura romana europeana? Va rog sa dati exemple din contemporaneitatea imediata in ceea ce priveste “europenizarea literaturii romane”…! Cu ce ii putem seduce pe cititorii europeni in acest moment?
Europeana, adica… slovena? Bulgareasca, italiana, anglo-saxona, domnule? Ce va sa zica european? Dante, cumva, cu mistica lui splendida in care topeste viata stelelor cu duhoarea unui Iad creat la modul filozofic? Care este dupa stiinta ta cel mai important scriitor galez sau scotian? Dar catalan?
La data cind am fost in Westfalia, colegul meu de bursa albanez, poetul Agron Tufa, n-a reusit sa-mi spuna defel cine erau valorosii scriitori ai Albaniei contemporane. In afara de Kadare, bineinteles. Dar este Kadare un scriitor european sau un albanez norocos care a impus tara lui pe harta literaturii de calitate? Despre ce Europa vorbeste Kadare in romanele lui? Nu cumva despre aceea in care regatul lui rezista in fata Imperiului Otoman? Trebuie cumva sa fii imperiu, ca sa iei mai tirziu Nobelul, asa ca Pamuk? Cine este cel de-al doilea scriitor, poet, prozator, filozof important al Albaniei? Sau este de ajuns un scriitor la 2 milioane de albanezi? De citi europeni este nevoie sa fii inconjurat pentru a fii un scritor “european”? In cazul asta, Romania ar putea conta, daca algoritmul ar fi valabil, pe 10 scriitori importanti in Europa. Doar sintem a saptea tara ca pondere demografica pe continent…
Nu vezi ca sintem in epoca numarului acceptat si filtrat de comisii europene, a scriitorilor functionari acceptati de juriile care fac premiile si le acorda cu o magnificenta care arata cit de anoste sint vremurile noastre? Ce dracului sintem atit de lasi si ne fitiim in fata succesului pe care toti acesti antreprenori de literatura ni-l arata ca pe nu stiu ce prada de soi? Nu mai avem atita singe (de scriitor!) in noi ca sa ne luam singuri ce meritam, depindem de PR si de sclifositii care fac marketing pe cartile noastre doar pentru ca noi sintem incapabili sa discutam direct cu cititorul si cu editorul? Tot mai mult, dupa 1945, literatura, cel putin asa cum se practica ea in Europa, a devenit o cursa de steeple-chase unde calul cistigator nu este pur si simplu cartea ci agentia, criticul sau impresarul care te duc in spate intr-o cursa unde tu nu esti nici macar jocheul! Esti, pur si simplu, dobitoaca de potcoava care musca din gazonul cu iarba.
Dati zece (mai multe sau mai putine!) exemple de carti care ar putea “sa ia fata” cititorului european…!
Ei, dar ma confundati cu ICR-ul sau cu ASPRO! De unde sa stiu eu, de unul singur, care sunt podoabele literaturii noastre, ca doar nu oi fi intrat in zodia Alex. Stefanescu! In plus, ar trebui sa cunosc macar “profilul” cititorului european, sa-i cunosc gusturile, apucaturile, scoala la care a fost format, aspiratiile si dorintele sale, macar cele care pot fi exhibate.
Daca asta ar fi un program de scris pentru un scriitor care vrea sa devina european. Numai ca eu cred ca un scriitor, indiferent cit de bun ar fi, nu trebuie sa mizeze pe retete sigure. Nu devenim europeni scriind ce se poarta prin Europa. Nu trebuie sa sa ne sincronizam cu orice pret, uneori, ca scriitor, e bine sa fii nitel “defazat”. Iti poti pastra astfel o prospetime care poate seduce in timp. Evident, nu vorbesc aici de naivitatea funciara a celor care cred ca orice scriu poate fi transpus intr-o limba de circulatie (misca, misca, auzim din spate!) europeana pentru a-i ferici pe cititorii sau criticii de acolo. In Europa se scrie mult si se publica si mai mult. E cam ca la noi, daca-mi este permisa comparatia. La Paris se publica 800 de romane anual. Unde se duc cele 780 de romane din Hexagon dupa ce fericitele 20 sunt premiate si “halite” de un public cu gusturi pantraguelice? Dar care este cel mai cotat poet francez in viata, la Paris sau aiurea? La cita informatie am eu insumi pot miza inca mult si bine pe Char sau Michaux…
Insa, raspunzind absolut serios si responsabil la intrebarea anchetei pot pentru ca sa spun ca am gasi si noi 10 carti cu care putem intra linistiti anul asta in librariile occidentale. Unele dintre ele au fost deja traduse (romanele lui Cartarescu, Breban, Adamesteanu, Craciun, Ilis, Lazarescu, se pregateste Schiop), altele, precum eseurile critice ale lui Nicolae Manolescu sau cele filozofice ale dlui Liiceanu au o cariera europeana in fata. Eu, ca poet, imi pun mari sperante in cunoasterea acestor eseuri.
Ce pierde si ce cistiga literatura romana prin “intrarea in Europa”?
- Cistiguri si pierderi scria acolo, negru pe alb… Versul poetului ne salveaza si azi de la uimiri contabilicesti care ne pun bietul cord la grele incercari. Cum literatura romana inca nu a intrat ca “falanga” (cum bine zice dl Tsepeneag) in Europa, rezulta ca ea nu a pierdut mare lucru, dar nu poate fi banuita ca si-ar fi propus oarece cistiguri, desi in romani s-au desteptat de la o vreme puternice instincte capitaliste. Banuiesc ca succesul in literatura este ca si in afaceri: dupa ce unul, doi au succes, ceva din prosperitatea lor se va rasfringe si asupra celorlalti. Daca vreun scriitor roman va lua vreodata premiul Nobel sau Médicis étranger (mi se pare ca Norman Manea l-a si luat!) banuiesc ca literatura romana va fi, pentru citiva ani macar, in atentia editorilor cu faima. Ar parea firesc, nu? Daca insa te referi la cistiguri de ordin spiritual, in ordinea valorii dobindite prin pur si simpla intrare in context, nu prea stiu ce sa zic. Noi tot in romana vom scrie si tot tradusi va trebui sa fim. Noi avem, asa zicind, din start un handicap: nu scriem in franceza, engleza sau germana ca sa luam imediat cu asalt editurile lor. Va trebui sa ne gasim translatori de calitate si oarece impresari care vor negocia pentru noi. Va trebui, oarecum, sa fim de zece ori mai destepti si mai frumosi decit tipii de care vorbeam. Aici mi-aduc aminte de ce spunea Petre Pandrea in Memoriile mandarinului valah, cred, cind isi amintea de un incident pe care il avusese cu profesorul de latina la Liceul militar de la Dealu unde isi facea studiile. Studii serioase, vreau sa zic. Proful de latina l-a altoit cu o nota mica fiindca il contrazisese pe o chestiune de interpretare a unui anume concept antic. Nae Ionescu, care era in epoca profesor acolo, l-a consolat scurt. I-a zis: eu stiu ca tu ai dreptate in disputa cu proful de latina, dar latina va trebui sa inveti si sa ai note mari. In Europa, daca nu vei sti citeva limbi clasice, plus cele moderne, nu te vei putea niciodata compara cu un englez, de pilda. El nu are nevoie sa stie cit stii tu. Pur si simplu i-ajunge engleza, el este deja un Imperiu.
Ce ne lipseste ca sa fim receptati cum trebuie in cultura europeana?
- Ne lipseste istoria. Inclusiv cea literara. Care este ultima istorie facuta profesionist, editata in Occident si pe care specialistii sau cititorii curiosi s-o poata consulta cu folos? A lui Basil Munteanu e scrisa cam de multisor. Cind a venit la Craiova la o conferinta Microsoft, Nicolae Manolescu a citit prefata la Istoria critica la care scrie si azi (va fi gata la anul, am inteles). Cineva de care am ris la data respectiva l-a intrebat daca s-a gindit la traducerea ei. Parea cam prea devreme. Dar uite ca intrebarea nu era atit de naiva pe cit am socotit-o atunci. O editie sintetica in franceza, engleza si germana nu strica, apoi. Pe urma, receptarea se face si pe alte canale, inclusiv cele gasite de ICR sau alte institutii care se ocupa de promovarea culturii romanesti in Europa. Cu niste bani se pot gasi traducatori buni sau niste promoteri care sa vinda ceea ce produce scritorul sau artistul roman. Loby-ul nu e de colea cind vrei sa vinzi “rujul” Cartarescu sau “sapunul” Breban…
Ceea ce scrieti dvs. poate intra in “competitie” cu literatura europeana, poate fi definitoriu pentru literatura romana a momentului? Cat de european sinteti, de fapt? Autoaprecierea nu este un pacat, daca e si corecta...!
- Voi incepe cu ultima intrebare: sint un european de margine. Ceea ce scriu poate, oarecum, “rivaliza” cu ceea ce se scrie aiurea in Europa daca m-as lua in serios ca scriitor. Pina acum nu mi-am batut capul. Ca asa este, se vede si din reactia celor care au facut antologia de la Fundatia Böll, unde am fost bursier patru luni prin iarna lui 2003, aparuta recent la Koln: Jahreszeiten, Tagesanbrüche.
Sunt prezenti aici scriitori care au fost bursieri la Lngenbroich (in casa unde a locuit si scris in ultimii ani Heinrich Böll), din citeva tari de pe 3 continente: Columbia, Cuba, Nigeria, Letonia, Palestina, Ungaria, Serbia etc. Fiindca nu am avut destule traduceri bune ale poemelor mele, alcatuitorii antologiei nu au retinut decit un poem din cele doua traduse de Dieter Schlesack in “Serpentine periculoase”, frumoasa antologie aparuta in 1998 la Berlin (peste 50 de poeti romani). De patru ani de cind am venit de la acea bursa, am ezitat sa caut un bun traducator al poemelor mele sau pentru citeva pagini din cartea mea despre sederea acolo (Fereastra din acoperis. Un anotimp in Westafalia, aparuta in 2005). E de neiertat faptul ca desi am scris o suta de pagini despre un fragment de viata germana, nu am gasit timp si minte sa traduc citeva pagini pe care sa le propun celor de la Böll Foundation! Ce vina au ei ca au doar citeva traduceri in germana si ca nu au de unde selecta, chiar daca au primit cartea mea in romana si stiu ca este descrisa acolo o istorie personala care se poate imbuca in istoria de 18 ani a Fundatiei? Acum ma pling, dar era mai bine sa lucrez la timp pentru cunoastere…
Ce are romanul (scriitor si nu numai!) si nu are europeanul?
- Are atuurile “pionierului”: o sfiala caracteristica, dar si o incredere pe care numai “virginul” o poate avea, cu gandul la sensul profund al acelui “nunta n-am sarbatorit”. “Dumnezeul lucrurilor marunte” care judeca toti scriitorii pentru absolut toate cuvintele pe care le astern pe intinsa piele a lumii ii va salva, poate, de la darul mizerabilistic in care au crezut pina acum: ca sunt unici la unul din etajele Turnului Babel care se anunta a fi EU. Sint unici, printre alti unici. Dar daca, vorba lui Bukovski, EU este EURSS? O vom sti primii, dotati cum am fost de un sistem cum era cel al panicii generalizate cum a fost cel comunist, cu acel simt al pericolului de care se invrednicesc numai amfibienii care simt pamant si mare in acelasi complex de senzatii. Scriitorul roman este un amfibian care va supravietui, indiferent de cataclism. El sfideaza deja asteroidul din 2036!
Ce are europeanul (scriitor si nu numai!) si nu are romanul?
- Are Magna Charta, dar si Carta Atlanticului, sute de ani de Reforma si Contrareforma, ba chiar o Renastere pe care azi avem noi ocazia s-o vedem la treaba. Are trecut, spre deosebire de noi, protocronisti contemporani multumiti de sine cum suntem, agenti calificati in teoria haosului si a Nimicului, splendide exemplare ale deriziunii si ale neincrederii in celalalt.
Noi sintem urmasii lui Heliade, avem, asadar, misiunea s-o luam din nou de la capat. Cum spunea poetul? “Viitorul si trecutul / Sunt a filei doua fete/ Vede-n capat inceputul / Cine stie sa le-nvete…”
Cum vedeti viitorul literaturii romane in Europa? Vom reveni in viata literara pariziana sau de aiurea, asa cum am fost (prezenti) in perioada interbelica?
Ar fi sa ma auto-creditez in rol de Nostradamus al literelor nationale si, zau, nu ma vad in rolul asta. Arta divinatiei e departe de mine, iar bruma de stiinta a viitorului (de-i zice futurologie) nu-mi permite sa fac nici o predictie mai acatarii. Omeneste posibil este sa banuim ca vom face figura frumoasa, o data cu relaxarea frontierelor, dar vom mai avea oare scriitorii care sa creada in scrisul lor? Caci ma tem ca cei de azi, deja, nu mai cred decit in succes, ceea ce e destul de prost pentru literatura. Aceasta, cum se stie, se hraneste cu iluzii, nu cu certitudini. Cit despre viata literara pariziana, ce avem noi cu ea? Viata noastra literara trebuie sa ne intereseze, nu a unui centru care incetat oricum de ceva vreme sa mai fie centru. Cred in literatura marginilor care devin centrale si nu in centro-literatura, chiar daca multa vreme de aici inainte vom fi abonatii unui vis care spune ca pe sub podul Mirabeau curge Sena si literatura noastra. Viata interbelica e deja istorie, trebuie sa credem in versul lui Shelley: trecutul e al mortii / al nostru-i viitorul...
Interviu-ancheta, Adrian Alui Gheorghe, Antiteze, 2007, Piatra Neamt |
