nnicolae coande |
Masa
Nu puteam sa mincam atat de repede singuri tot porcul desi la-nceput am crezut ca vom da gata curind namila asa ca unul aducindu-si aminte cu carnea in gura a iesit dupa Lazar a strigat dar sunetul intirzia curios s-a auzit doar in testele noastre ce va mirati a zis Lazar si a nins pe o parte din creier se auzea cum se depune gheata pe crini ce ridicati sprinceana incruntati si a intrat pe usa mai surd ca o usa parca ati fi vazut un mort la fereastra dar noi stiam ce poate face tacerea asa ca am saltat cu nepasare din umeri hai sa dam gata dihania si daca nici cu ajutoare nu-l dovedim nu a noastra e vina. Nu omul a inventat vina a mai zis cineva cu voce scazuta si ne-a fost frica sa nu treaca de ziduri am dus incet la urechi mana daca porcul asta ne-aude? Se insera ca de obicei viata obosise un pic soarele cobora in canalul din spatele casei sa dovedesti un porc negru ca pacura de unde iesise nu e putin lucru nici aminare nu e nu mai e vreme si ne trebuie oasele astuia in caz ca va trebui sa pornim cu zapada pe dealuri si cind va fi greu cel mai greu ne va fi sa-i spunem lui Lazar prietene desi pari viu nu esti poate ca nici mort nu esti insa pilpii ca o luminare in noapte si urma ta se vede pana la haita de pe urmele noastre masa e martora ca in dreptul tau nu se misca nimic asa ca prietene noi nu sintem cu totii aici desi la masa cu totii ne-am strins sa-nghitim namila iar cand am tacut s-a facut frig dar Lazar a ris si gheata pe crini a crapat ne-am privit pe furis in linistea de carne moarta atunci unul a deschis gura sa omori si iar sa omori ca sa nu stii ca omori nu era ce-a spus el nici macar nu vorbise si-atunci cine dracu vorbea pe afara ne-am strans ingrijorati ne-am numarat pe la colturi unul iesea mereu lipsa dar Lazar a ris si ni s-a facut frica mai bine l-am ingropa a zis cineva ne-am privit cu subinteles si linistea avu un rost al buzelor perfect unite |
in timp ce rid ca o femeie mai intai cu ochii si apoi cu umerii
imi flutura largile maneci din care miinile nu se mai vad neatent la formele atentiei mele neatent la ce se maninca fac tot ce pot pentru ca lumea sa renunte la mine intors cu spatele spre masa lipit cu fata de geamul inghetat cu o noua si sporita violenta mi s-a parut ca ma intorc spre mine brutal ca radacina scrisului poate ma insel dar Dumnezeu m-a parasit in locul asta dupa ce a incetat criza si-acum ca am iesit sa respir ma simt inutil superior si luat prin surprindere brusc avansat intr-o categorie a inexplicabilului ca atunci cand cineva necunoscut te iubeste dar nu te poate salva |
Groaza ne-a lipit pe toti de podea cu o anumita precizie unul nu-si aminteste azi cum a fost poate ca era pe sfirsite ne indreptam umar la umar spre un final atit de scontat inca putin si vom ajunge la cap cu un necunoscut si sever sentiment de vinovatie sedusi de o mitocanie de a cunoaste pana la sfirsit in felul femeilor cand pipaie culori ce aveti voi cu mine intr-o graba care ma oboseste am auzit masa Lazare cand iesi ia si masa am ris dar nu era risul nostru cand capatina s-a intors spre noi cu o tristete a chipului desprins de trup am inchis ochii faceti ce aveti de facut si terminati repede cu buzele impleticite cum sint doi betivi atit de prieteni ca se intorc unul in spatele altuia acasa |
Azi noapte umblam pe afara sau poate mi s-a parut
de cateva ori prietenii m-au strigat sa mincam porcul mi-era greata asa ca am adus pe altii sa-nfulece si tot nu sfirseau carne imputita nu se mai termina n-avem mormint s-o ingropam ii facem loc in burtile noastre mi s-a parut privind spre dealuri ca ninge pe nisipuri cu maci si tot la inceput eram de fiecare data cand ni se parea ca am terminat de mincat ceilalti ma priveau pe furis parca as fi cu ceva vinovat imi auzeam gindul cum se depune pe oase a cui e vina ziceau si cine a inventat-o mai zicea unul ne-am numarat dinadins si am stiut cu reinnoita spaima ca umbrele nu se aduna nu scad nici macar atunci cind le numeri obosit de atata putere ascunsa am iesit cu gura plina de dinti si doar presimtirea ca voi sfarsi cu capul smuls |
n-am apucat sa ne spunem fiecare ingrijorarea
ochii trebuie sa fi soptit ceva sa fugi ca sa fii singur cu miinile vinovate dar nu noi am inventat vina si ne-am spalat pe miini cu mare grija in felul in care mingii o femeie obosita carne bolborosind la foc mic abur indragostit la nor si vint dulce Un singe viguros a rasturnat masa cum ai rasturna o propozitie cu intelesul ei de viata spinzurat intr-o fratie a peretilor si cind ceilalti s-au topit ca aburul inaintind pe firul de par al vocii care ma striga am inaltat nepasator fruntea cu ochii inca in pamint cu sentimentul ca un alt fel de moarte mi se cuvine si ar fi oricand posibila daca as ridica incet sprinceana cu ironie de ce nu calare pe suflet intr-o stralucire asa cum soarele intinde laturi pentru degete cu mila in felul copiilor de dumnezei strigind pe-afara cum sa-l convinga cel ucis pe asasin ca nu-l va urmari sub forma de strigoi? am stiut de la bun inceput ca aici e sfirsitul cu stiinta unui batran care a cunoscut viata si am simtit cum frigul urca inspre cap ridicat pe labele din spate si-n timp ce-l ascultam mai mult cu ochii am vazut cum limba i se rasucea in gura dupa un cuvint insingerat si mort poate dar n-am primit. |