n
nicolae coande
Folfa
Editura ' Vinea'
2004
SUS
Home
Carti
Masa

    Nu puteam sa mincam atat de repede singuri tot porcul desi la-nceput
    am crezut ca vom da gata curind namila
    asa ca unul aducindu-si aminte cu carnea in gura a iesit dupa Lazar
    a strigat dar sunetul intirzia curios
    s-a auzit doar in testele noastre
    ce va mirati a zis Lazar si a nins pe o parte din creier
    se auzea cum se depune gheata pe crini
    ce ridicati sprinceana incruntati si a intrat pe usa mai surd ca o usa
    parca ati fi vazut un mort la fereastra
    dar noi stiam ce poate face tacerea asa ca am saltat cu nepasare din umeri
    hai sa dam gata dihania si daca nici cu ajutoare nu-l dovedim
    nu a noastra e vina. Nu omul a inventat vina a mai zis cineva
    cu voce scazuta si ne-a fost frica sa nu treaca de ziduri
    am dus incet la urechi mana – daca porcul asta ne-aude?
    Se insera – ca de obicei viata obosise un pic soarele cobora
    in canalul din spatele casei
    sa dovedesti un porc negru ca pacura de unde iesise nu e putin lucru
    nici aminare nu e
    nu mai e vreme si ne trebuie oasele astuia
    in caz ca va trebui sa pornim cu zapada pe dealuri si cind va fi greu
    cel mai greu ne va fi sa-i spunem lui Lazar – prietene
    desi pari viu nu esti
    poate ca nici mort nu esti insa pilpii ca o luminare in noapte
    si urma ta se vede pana la haita de pe urmele noastre
    masa e martora ca in dreptul tau nu se misca nimic
    asa ca prietene noi nu sintem cu totii aici desi la masa cu totii
    ne-am strins sa-nghitim namila
    iar cand am tacut s-a facut frig dar Lazar a ris si
    gheata pe crini a crapat
    ne-am privit pe furis in linistea de carne moarta
    atunci unul a deschis gura – sa omori si iar sa omori ca sa
    nu stii ca omori
     nu era ce-a spus el nici macar nu vorbise si-atunci
     cine dracu’ vorbea pe afara
     ne-am strans ingrijorati ne-am numarat pe la colturi
     unul iesea mereu lipsa dar Lazar a ris si ni s-a facut frica
     mai bine l-am ingropa a zis cineva ne-am privit cu subinteles
     si linistea avu un rost al buzelor perfect unite
    
    in timp ce rid ca o femeie mai intai cu ochii si apoi cu umerii
     imi flutura largile maneci din care miinile nu se mai vad
     neatent la formele atentiei mele neatent la ce se maninca 
     fac tot ce pot pentru ca lumea sa renunte la mine
     intors cu spatele spre masa lipit cu fata de geamul inghetat
     cu o noua si sporita violenta mi s-a parut ca ma intorc spre mine
     brutal ca radacina scrisului – poate ma insel
     dar Dumnezeu m-a parasit in locul asta dupa ce a incetat criza
     si-acum ca am iesit sa respir ma simt inutil superior si luat prin surprindere
     brusc avansat intr-o categorie a inexplicabilului
     ca atunci cand cineva necunoscut te iubeste dar nu te poate salva

     Groaza ne-a lipit pe toti de podea cu o anumita precizie
     unul nu-si aminteste azi cum a fost poate ca era pe sfirsite
     ne indreptam umar la umar spre un final atit de scontat
     inca putin si vom ajunge la cap cu un necunoscut si sever
     sentiment de vinovatie
     sedusi de o mitocanie de a cunoaste pana la sfirsit in felul
     femeilor cand pipaie culori
     ce aveti voi cu mine intr-o graba care ma oboseste am auzit masa
     Lazare cand iesi ia si masa – am ris
     dar nu era risul nostru                
     cand capatina s-a intors spre noi cu o tristete a chipului desprins de trup
     am inchis ochii – faceti ce aveti de facut si terminati repede         
     cu buzele impleticite cum sint doi betivi atit de prieteni
    ca se intorc unul in spatele altuia acasa
    Azi noapte umblam pe afara sau poate mi s-a parut
     de cateva ori prietenii m-au strigat sa mincam porcul
     mi-era greata asa ca am adus pe altii sa-nfulece
     si tot nu sfirseau
     carne imputita nu se mai termina n-avem mormint s-o ingropam
     ii facem loc in burtile noastre
     mi s-a parut privind spre dealuri ca ninge pe nisipuri cu maci
     si tot la inceput eram de fiecare data cand ni se parea
     ca am terminat de mincat
     ceilalti ma priveau pe furis parca as fi cu ceva vinovat
     imi auzeam gindul cum se depune pe oase
     a cui e vina ziceau si cine a inventat-o mai zicea unul
     ne-am numarat dinadins si am stiut cu reinnoita spaima
     ca umbrele nu se aduna nu scad nici macar atunci cind le numeri
     obosit de atata putere ascunsa am iesit cu gura plina de dinti
     si doar presimtirea ca voi sfarsi cu capul smuls
     n-am apucat sa ne spunem fiecare ingrijorarea
      ochii trebuie sa fi soptit ceva
      sa fugi ca sa fii singur cu miinile vinovate
      dar nu noi am inventat vina si ne-am spalat pe miini cu mare grija
      in felul in care mingii o femeie obosita – carne
      bolborosind la foc mic abur indragostit
      la nor si vint dulce


      Un singe viguros a rasturnat masa cum ai rasturna o propozitie
      cu intelesul ei de viata spinzurat intr-o fratie a peretilor
      si cind ceilalti s-au topit ca aburul inaintind pe firul
      de par al vocii care ma striga
      am inaltat nepasator fruntea cu ochii inca in pamint
      cu sentimentul ca un alt fel de moarte mi se cuvine si ar fi
      oricand posibila daca as ridica incet sprinceana
      cu ironie de ce nu – calare pe suflet intr-o stralucire
      asa cum soarele intinde laturi pentru degete cu mila
      in felul copiilor de dumnezei strigind pe-afara
      cum sa-l convinga cel ucis pe asasin ca nu-l va urmari
      sub forma de strigoi?
      am stiut de la bun inceput ca aici e sfirsitul       
      cu stiinta unui batran care a cunoscut viata si am simtit
      cum frigul urca inspre cap ridicat pe labele din spate
      si-n timp ce-l ascultam mai mult cu ochii am vazut
      cum limba i se rasucea in gura dupa un cuvint insingerat si mort poate
      dar n-am primit.