Maximilian Vasiliu

AMINTIRI DESPRE POETUL BACOVIA (1881-1957)

Prima mea amintire despre Iorgu - aºa era numit Bacovia în familie, iar noi nepoþii le spuneam pe numele lor mic tuturor unchilor ºi mãtuºilor -, o am de pe la vîrsta de 4 ani (deci de prin 1918). Venisem cu mama (una dintre surorile poetului) de la Bacãu la Bucureºti, pe bazã de Ausweis (=legitimaþie), Bucureºtiul fiind încã sub ocupaþie germanã. Bacovia locuia împreunã cu tatãl meu într-un mic apartament de douã camere pe strada Berzei. Casa mai existã ºi astãzi, însã nu-i reþin numãrul. O curte lungã asfaltatã era flancatã pe stînga de o clãdire în format de vagon cu trei apartamente unul dupã altul. Intrarea fiecãruia se fãcea printr-o marchizã de fier forjat ºi sticlã. Vis a vis de fiecare apartament era bucãtãria corespunzãtoare apartamentului. La stradã era o poartã mare de fier. În fundul curþii, într-o casã mare, arãtoasã, locuia propietarul Pompilian, se pare moºier, cãci adeseori pleca la þarã cu trãsura proprie pentru cîteva zile. Un om de treabã, bun la suflet, dupã cîte îmi spunea mama mea. La Crãciun avea obiceiul sã batã pe înserat la geamul chiriaºilor, mici funcþionari nevoiaºi, ca sã le spunã cã a venit Moº Crãciun, dîndu-le cîte un pachet de bunãtãþi, sau jucãrii, dacã aveau ºi copii. ªi mie mi-a dat o jucãrie, mi-a povestit mama mai tîrziu. În apartamentul de la stradã locuia Zoe Goian cãsãtoritã Manoliu (una din veriºoarele mamei ºi a lui Iorgu) cu soþul ei ºi cu cele douã fetiþe ale lor. Apoi venea apartamentul unei croitorese ºi apoi apartamentul nostru. În camera din dreapta locuia Iorgu, în cea din stînga tatãl meu, Mihai Vasiliu. Erau prieteni ºi rãmãseserã împreunã sub ocupaþia nemþeascã. Zadarnice au rãmas toate rugãminþile mamei de a se refugia din Bucureºti, sã fie cu toþii împreunã, la Bacãu, acasã. Cauzele acestei rãmîneri sub ocupaþie nu-mi sunt clare. Dacã tatãl meu -sã zicem- a avut un motiv constînd în faptul cã era profund ataºat culturii germane (cunoºtea la perfecþie limba germanã ºi era la curent cu literatura ºi filosofia germanã, fiind licenþiat ºi în filosofie la Universitatea din Bucureºti), Iorgu nu prea vãd ce motive sã fi avut. Poate o fi fost influenþat de tatãl meu. Poate o fi fost influenþat ºi de fratele sãu, Costicã (Vasiliu-Langa), mobilizat pe loc la Calea Feratã.

Bacovia nu a fãcut armata, fiind scutit medical. În ce priveºte afecþiunea ce a stat la baza acestei scutiri medicale, nu am nici o cunoºtinþã. Sub ocupaþie mai rãmãseserã ºi Arghezi ºi Gala-Galaction pe care Iorgu îi cunoºtea de pe atunci. În capitalã mai era ºi George Coºbuc cu care tatãl meu a fost prieten, ºi mulþi intelectuali ai timpului care formau împreunã un fel de curent neutralist, cu toatã dorinþa unanimã de a se realiza întregirea neamului românesc în hotarele lui fireºti. Ei erau de pãrere cã dacã Germania ºi Austro-Ungaria pierd rãzboiul, în mod sigur Transilvania va reveni României pe baza principiului naþionalitãþilor care s-a aplicat ºi în Basarabia ºi în Bucovina, cînd românii majoritari acolo au obþinut unirea cu România. Chiar ºi dupã recensãmintele mãsluite de unguri, se ºtia bine cã în Ardeal ºi în Banat românii (în proporþie de 2/3) erau mult mai numeroºi decît saºii, secuii ºi ungurii la un loc.

Fiind funcþionar la Ministerul Învãþãmîntului, Iorgu a avut misiunea de a evacua arhiva acestui minister în Moldova. Prin tatãl meu ºi prin unchiul meu Costicã Vasiliu-Langa, Bacovia l-a cunoscut pe Aurel Savela, frate al soþiei lui Costicã ºi bun prieten cu tata încã de la Bîrlad, unde-ºi fãcuserã liceul împreunã. Mai tîrziu Aurel Savela îi va face cunoºtinþã lui Bacovia cu Agatha Grigorescu. Din volumul "Viaþa lui Bacovia", scris de Agatha, rezultã cã Iorgu ar fi fost mobilizat pe loc la Minister. Despre viaþa lui Iorgu în acel timp am unele amintiri de la mama mea. El se ducea foarte regulat la serviciu. Serile, împreunã cu tatãl meu, mai trecea pe la Cafeneaua Imperial de pe Calea Victoriei sau pe la Terasa Oteteleºanu unde veneau foarte mulþi scriitori. În mod miraculos Bacovia a rezistat hranei proaste ºi insuficiente, ca ºi frigului din apartament în iarna cumplitã a anului 1917 pe care au îndurat-o fãrã pic de foc în sobe. Tatãl meu n-a rezistat. Contractînd gripa spaniolã ce ºi-a fãcut apariþia tot în acel timp, tata a fãcut în urma ei un TBC galopant ºi a murit în primãvara lui 1919 la Sanatoriul Dr. Antoniu.

Vin apoi amintirile despre Iorgu începînd din anul 1922, cînd Bacovia s-a întors la Bacãu la pãrinþii lui. Era slab de tot ºi avea întipãritã pe figurã o adîncã tristeþe pe care pînã ºi un copil ca mine o vedea. Trãia o perioadã de claustrare aproape totalã, în micul sãu iatac din casa pãrinteascã. Sta zile întregi fãrã sã scoatã un cuvînt. Numai þigãrile, fumate una dupã alta, pãreu cã-i alinã întrucîtva amarul zilelor care treceau uniform. Nu ieºea nici mãcar în grãdinã, vara plinã de flori, iarna cu pomii încãrcaþi de zãpadã. Se mulþumea sã o priveascã îndelung de la fereastra camerei sale.

Drama lui Iorgu se petrecea sub privirile de mutã îngîndurare ale bunicii mele ºi ale bunicului meu (Buiu). Era privit de familie cu multã compasiune (în special de Buia). Noi, nepoþii, nu îndrãzneam niciodatã sã-i adresãm vreun cuvînt. La masã Poetul venea cu greu, dupã mai multe chemãri. Mînca foarte puþin. Nici o preferinþã de altfel. Puþinã supã sau borº cu carne, eternele pîrjoale moldoveneºti din care lua doar una, cîteodatã brînzã de oi cu mãmãligã. Nu prea era variatã mîncarea în casa bunicilor mei. Apãruse strîmtorarea materialã imediat dupã rãzboi ºi în casa lor.

Cîte odatã, rar de tot, Bacovia ieºea din mutismul sãu aproape total ºi din indiferenþa lui, cel puþin aparentã, dacã nu realã, pãrînd cã ar vrea oarecum sã participe la viaþa din jur. Mi-aduc aminte cã în vreo douã rãnduri m-a rugat sã-i aduc manualul meu de istorie. Eram pe atunci în clasa a doua de liceu. S-a uitat pe el cîteva zile, apoi iar mi l-a cerut. ªi pe ziare îºi mai arunca ochii. Deºi fãcea impresia cã de fapt nu citeºte ziarele ºi cã doar se uitã peste titlurile articolelor, totuºi în mod surprinzãtor era întotdeauna la curent cu evenimentele zilei. Cînd venea cîte un cunoscut, ca de exemplu N. Anghel, poetul de la Scorþeni, sau alþii, fãcea cu ei o partidã de table.

Þin minte cã într-o iarnã i-au fãcut mai multe vizite Gh. ªtefan Cazacu (Delarest), ofiþer în garnizoana Bacãului ºi poet, împreunã cu un anume Delavorona, pseudonimul celui care avea sã devinã, tot printr-un pseudonim, Mircea Damian*. Cazacu a colaborat la "Ateneul cultural" ºi la "Orizonturi noi" scoase de Bacovia. Dupã cîte ºtiu, lui Gh. ªtefan Cazacu i s-ar datora apariþia la Bucureºti a seriei a doua din "Orizonturi noi". Mircea Damian era autorul unor schiþe umoristice ºi al unor romane scrise cu talent.

În vizitele lor, urmate de invitaþii la masã, ambii prieteni de atunci ai lui Bacovia îi citeau ce-au mai scris, scoþîndu-l pe Iorgu din apatia lui obiºnuitã. Juca cu ei table, mai bea cîte un pãhãrel de vin, mai ciugulea cîte un aperitiv, cãci mai mult parcã ciugulea, decît mînca. Delavorona, al cãrui nume adevãrat am aflat mai tîrziu cã era Constantin Mãtuºa (1899-1948), ne citea din schiþele sale stîrnind ilaritatea tuturor celor din familia noastrã ce participau la astfel de reuniuni. Din cîte se zvoniserã prin Tîrg, Delavarona ar fi venit la Cazacu în plinã iarnã, fãrã palton, fãrã un ban, cu reverele de la hainã prinse cu o agrafã, sã nu se vadã probabil lipsa cãmãºii. În primãvarã s-a întors la Bucureºti.

În afara acestor rare momente de destindere, Iorgu îºi ducea viaþa lui retrasã. A intervenit apoi numirea lui ca suplinitor la catedra de desen-caligrafie. Mai întîi la ªcoala Normalã de Învãþãtori. Apoi la Liceul Comercial".

NOTE

* Autor de prozã satiricã, dupã al doilea rãzboi mondial Mircea Damian s-a remarcat în mod special ca director al "Faptei", ultimul ziar independent ce a supravieþuit pînã în 1948. La "Fapta" au colaborat "106 poeþi ºi artiºti". Printre aceºtia s-au numãrat Virgil Ierunca, Ion Caraion, Marin Preda, Alexandru Lungu, Pavel Chihaia, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Camil Petrescu, Ion Negoiþescu, Emil Manu, Lucia Demetrius etc. În 1945 Mircea Damian (1899-1948) a organizat un Festival de Poezie la Sala Dalles (v. Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mîine, Fundaþia Luceafãrul, Bucureºti, 2001, p. 173). Arestat de Securitate, directorul ziarului "Fapta"a murit pe un pat de spital, cu gardianul lîngã el.