- „Tocmai bun de ronţăit în angrenajele tranziţiei...“
(„Azi - Literar", nr. 92 <325>, 8 martie 1999, p. 4)
Paradigme critice
Valentin F. Mihăescu:
Un caz aparte
- Rândurile care urmează nu sunt subsumabile genului publicistic numit „cronică literară“, deşi subiectul lor este opera unui scriitor. Mai exact spus, soarta operei unui scriitor. Ele (rândurile), ar putea fi considerate, prin bunăvoinţa autorului, o pagină dintr-o altfel de cronică: aceea a tranziţiei pe care societatea românească o tot traversează
de vreo zece ani încoace, amăgită de o iluzorie luminiţă, aflată — zice-se — la capătul unui tunel cu aspect de labirint fără ieşire, ori de bolgie dantescă a Infernului. O cronică, în cele din urmă, a mizeriei, a umilinţei şi a lipsei de speranţă, în al cărei cuprins un capitol special ar trebui dedicat scriitorilor.
Raţiunea lor de a fi (spun o banalitate care se cuvine, însă, repetată, strigată, urlată, până când cei ce trebuie să audă şi, eventual, să priceapă, vor reuşi să o facă), este scrisul, publicarea cărţilor şi a opţiunilor. Or, de la o zi la alta, spaţiul tipografic acordat culturii, în general, şi literaturii, în special, este tot mai redus, revistele literare au tiraje confidenţiale şi se zbat în dificultăţi financiare insurmontabile, iar publicarea unei cărţi a devenit, pentru cei mai mulţi dintre scriitori, o probă de aduranţă aproape imposibil de trecut. Dacă n-ai bani (de unde, din scris?) ori sponsor, eşti pierdut şi eşti ridicul.
Ce-i rămâne de făcut scriitorului fără sponsor? Nu prea multe. Ori îşi pune funia de gât, ori scrie pentru sertar, încrezător într-o posteritate îndepărtată precum luminiţa de mai devreme. Sau...
Sau procedează ca Horia Gane.
Cine este Horia Gane? Horia Gane este un scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor, pensionar (va împlini, la 10 aprilie, 63 de ani), sărac (nu se plânge, dar nici nu se mândreşte cu asta), talentat. Tocmai bun de ronţăit în angrenajele tranziţiei.
A publicat, din 1967 până în 1990, şase cărţi: „Lumină întârziată“ (versuri), „Dimineaţa noului venit“ (roman), „Plante gânditoare“ (poezii), „Melior“ (poeme), „Puntea de hârtie“ (poeme), „Frageda fire“ (poezii pentru copii). Critica nu l-a prea băgat în seamă (e de vină, probabil, discreţia structurală a autorului), dar atunci când a făcut-o, n-a putut să nu observe calităţile scrisului său.
Iată ce spunea, în 1987, Nicolae Manolescu: „Puntea de hârtie este nu numai cea mai bună dintre aceste cărţi, dar arată în autor un poet remarcabil, fin şi inventiv, despre care e păcat să nu se vorbească.".
Ce face Horia Gane după 1990 ?
Scrie, domnilor. Scrie mult şi scrie bine! Şi mai are şi cutezanţa să dea cu tifla tranziţiei, luminiţelor, tunelelor, publicându-şi toate cărţile. Este adevărat că într-o formulă cu totul originală ― (doar e un poet inventiv), care sfidează sponsorii şi — ca să zic aşa — lipsa de organ a guvernanţilor pentru cultură.
Procedeul, pe care îl recomand călduros celor interesaţi, este următorul: Îşi confecţionează, cu mijloace proprii, cvasi-artizanale, sub egida unui soi de editură de uz personal, numită: „Cartea manuscris“, câteva exemplare (a ajuns chiar până la fabulosul tiraj de 25 exemplare!) şi le oferă prietenilor şi, uneori, bibliotecarilor.
Scriitorul, într-o epistolă către un prieten, aşezată în deschiderea uneia dintre aceste cărţi - manuscris, îşi motivează gestul astfel:
„Deşi fenomenul are tristeţea sa, totuşi o carte pe care ţi-o fiinţezi singur şi în singurătate, de la gând şi până la "difuzarea" ei într-o cafenea scriitoricească, la un pahar de vorbă cu amicii, mi se pare un produs cu adevărat original prin însuşi faptul de a face parte în întregime din fiinţa autorului. (...) Şi ce minunat este să nu se găsească nici una dintre cărţile tale la nici o librărie, ci numai la prietenii tăi şi cartea ta să nu poată fi cumpărată de nicăieri ca o marfă oarecare, la nici un preţ, ci să poată fi luată numai din mâinile tale ca pe un dar de care sufletul cuiva are nevoie."
Cu acest gând, Horia Gane „a reuşit“ să nu fie în nici o librărie cu următoarele titluri: „Sânii la vremea caiselor" (poezii de vacanţă), „Convorbind cu idealuri" (poeme), „Civilizaţia iubirii“ (poezii), „Cina de frunze" (roman), „Cartea de Despărţire“ (roman), „Azilul cu clopoţei“ (nuvelă), „Hai să râdem la oglindă“ (poezii pentru copii), „O şansă la un milion!" (teatru), „Ţară pentru doi copii" (povestire), „Alfabetul" (poezii pentru copii), „Arta de a supravieţui“ (roman-document), „Păzit cu aripi de fluturi“ (carte deschisă).
Prin urmare, în era Internet-ului, a E-mail-ului, a — ca să nu zic mai mult decât atât — integrării europene şi globalizării, Horia Gane îşi meşteşugeşte artizanal cărţile şi le oferă, a titre gracieux, acestui postmodern sfârşit de mileniu.
Să fie rezistenţa prin cultură? Mândră corabie, meşter cârmaciul!