Selecţie din volumul de versuri pentru copii: „ALFABETUL"

Selecţie din volumul de versuri pentru copii: „ALFABETUL"

A
A... A fost odată... Azi...
La-nceput de-abecedar,
pisc, în munţi, vegheat de brazi,
locuit de vulturi... Rar,

se încumetă să-nceapă
a-l urca vreun temerar,
dacă n-are hrană, apă
vie, pe un veac măcar.

Tânăr fiind, cu tot firescul,
m-am pornit să-i sui o dangă,
în suflet cu Eminescul,
şi în inimă cu Creangă.

Lunci şi codri... Ce înseamnă
pentru tineri o povarnă?
N-am simţit că-mi este toamnă,
n-am simţit că-mi vine iarnă.

„Mai e mult?“ întreb. Şi iar:
„Unde sunt?“ strig de pe-o stâncă.
„A“ ― amurg, răspunde: „Încă,
la-nceput de-abecedar...".

B
„B“ e ca un ţărm de mare,
cel cu ape foarte line,
şi când merge la culcare,
valurile intră-n sine,

clipocind, urcând, scăzând,
de călătorii cărunte...
Parcă ar mişca un gând,
ridurile de pe frunte.

„B“ ascultă cum o vrajă
pune-n vârf de valuri crini.
Uneori, uitat pe plajă,
conversează cu delfini.

Şi-i de mult în aşteptare:
Vine mâine? Azi? Acuşi?
„B“, culcat, un ţărm de mare,
desenat de pescăruşi.

H
Între maluri cu răchite,
arcuită e o punte,
ca-ntre inimi părăsite,
una-n şes şi alta-n munte.

E şi parcă nu există,
de departe fiind tot una.
Te întrebi, cum de rezistă,
când pe ea păşeşte Luna?

După ce cu-adânc se-adapă,
o străbate, ca zăludă,
căprioara ― să nu-i cadă
umbra-n apa mult prea udă...

Fiule, te fac părtaş,
la o taină din Scriptură:
Dacă vrei să scrii un „H“,
ia-l de-a dreptul din natură.

J
„J“ ― un om obişnuit,
slab, înalt, frumos ca vestea
cea mai bună, e prăsit
pe meleagurile-acestea.

Şi-a croit cu greu o cale:
― un copil fără proptele ―,
de la tălpi de manuale,
până-n tomurile grele.

Şi primit apoi cu-ncetul,
nu-i fu truda de pomană,
căci săltă tot alfabetul,
sprijinindu-l pe-o coloană.

Vino şi-i contemplă faţa:
„J“ de jar, fără de care,
bătrâneşte stingem viaţa,
şi ne ducem la culcare.

K
Un hoinar din altă soartă,
din copacul lumii ram,
a bătut la noi la poartă:
„Vreţi să scrieţi kilogram?“

L-am primit ca pe drumeţi,
ce bat drumul de departe:
„Bucuroşi de oaspeţi?“. „Foarte!
Dar, mă rog, cam câţi sunteţi?“

E înalt şi cu prestanţă,
poartă, uneori, un fetru.
Fără el, nici o distanţă,
nu mai are... kilometru.

Mai încolo... Mai aici...
A fost acceptat pe seară.
Altfel, cum scriam „kaki",
pentru haina militară?

„Să-l gonim!“ cer unii. Fie!
Atunci Shakespeare cum se scrie?
A, b, c, d... Mulţi ar vrea...
E, f, g, h, i, j... k!

O
Ca să ne deschidă gura,
ce crezi că-a făcut natura?
Ne-a silit ― n-avea-ncotro ―,
să rostim litera „O“.

Cum din fire-i fiecare,
leneşii luau cu picul,
harnicii cu polonicul:
Gură mică... Gură mare...

„O“, ca soarele. Dar las' că,
nu tot ce-i rotund e gata.
Inventa el, omul, roata,
înainte s-o rostească?

„O“ ― onoare. Şi: „O“ ― om.
Nu e nici o întâmplare,
că rimează cu „atom“...
Până unde însă oare?

Şi văzându-şi la noi darul,
se întreabă-acum natura:
„Le dau tot abecedarul,
sau le-nchid cu alt "O" gura?".

Y
Să ridicăm această... cupă,
plin cu sirop de vis ca luna,
căci nu se ştie dacă după
ce-o bem, o să mai vină una.

Vă rog, grăbiţi-vă cu-ncetul,
dar nici prea lent. Bibamus, deci,
căci iată că şi alfabetul,
are un cal troian cu greci.

Cântând să-l tot săltăm cu mâna!
Din Buhuşi, până la Rovine,

Z
Iată-ne la „Z“, copii!...
Cel care-a ajuns aci,
fie că e treaz sau doarme,
a şi zis: „Adio, arme!“.

Eu, ca orice bun părinte,
îmi adun în jur urmaşii,
până-a nu mă duce paşii,
spre... un text fără cuvinte,

şi de sus, precum se cade,
de pe-un „Z" (căci unde nu e
geniu, nu e nici statuie),
fac un gest ca Eliade,

şi le spun: „Luaţi aminte!
N-am conac, dolari, moşie,

Căci de n-ar fi alfabetul,
cu ai lui vreo treizeci meşteri,
ar urma precis „baletul",
reîntoarcerii în peşteri.