|
Pământul veşnic
- Când prin grădini părăginite e prezis aprilie,
- ridici o frunză, se sfărâmă ― îţi lasă-n palmă
- frig timpuriu, merele putrede-n crengi, păianjeni
.
Raza se-înăbuşă de fum, făptura ta
se dezmorţeşte risipind pe jos
furnici uscate ― şi te soarbe blând
pământul veşnic lăsând afară,
un sloi de ramuri albe.
IV
- …Pentru că nu pot să gândesc
- în noaptea sfârtecată de ţipete!
Hohotul trenului, boccele cu psalmi,
Cocori blestemaţi, trântiţi,
făcuţi ghemotoace cu patul puştii,
smuciţi de bărbi, scuipaţi,
date focului corăbiile lor alb-albastre.
Copii împărţiţi chiar ca-n pilda-împăratului.
Tunete, fulgere prin spărtura cărora,
nu se putea arăta Dumnezeu.
Ploaia ― suprema-alinare.
…Pentru că nu pot să cunosc,
pentru că nu pot să iubesc,
cu ghearele-acestea-n timpane!
|
Culori
- Acele culori pe care-n vis ţi le-aminteşti,
- trăiesc însingurate, sânt oarbe,
- copiii miloşi le trec strada.
Atingerile lor îndurerate,
care-ţi cutreieră trupul în somn,
devin păsări pline de sud,
ca o scrisoare de dragoste de pe-Amazoane.
Colinele mării le văd, uneori, de aproape.
Un pescăruş de pripas se desface atunci
în două aripi lungi şi despică apele
în două ziduri moi.
XVII
- Prin târguri cu gene de moină,
- neam-de-neamul meu, făpturi leşioase,
- treceau prin pereţi somnambuli,
- strânşi în sipetele lor
- pân' la a şaptea tăcere.
Casele,-n deal se-mbrânceau de-a valma,
pe pumni ori pe palme, după cât
de rodnică le era transpiraţia.
Protocolari, cu ventuze de nume,
condamnaţi la înţeleptele cearcăne,
turnau sare în cuşma mirenilor.
Altminteri, încarceraţi în puşti,
unşi cu smoală, legaţi cu sârme ghimpate,
şi, vai, tânjind după-un cântec…
Pietrele lor pe urmele mele,
devin bărbaţi mânioşi care,-atunci
când nu-şi bat nici muierea, nici plozii,
cotonogesc javra din lanţ pe degeaba.
|