Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Roman Ciorogariu

de: dr. Alexandru Vaida-Voevod

I.

Bărbat frumos, de talie mijlocie, d. R Ciorogariu poartă o barbă surie, care îi dă o expresiune venerabilă, ascunzând totodată caracterul gurei. Ochii săi albaştri strălucesc de focul unei inteligenţe superioare. Glasul său sonor are un timbru plăcut şi în modulaţie netedă pronunţâ vorba respicată, al cărui înţeles mlădios totdeauna îngăduie variante interpretări. Toată înfăţişarea sa produce impresia unei individualităţi pronunţate şi a unei energii de fier. Oricine îl vede, trebue — fără să vrea — să se gândească: Ce păcat de acest frumos, iscusit şi energic călugăr, că a imbătrânit fără de a ajunge vlădică! Aşa se gândesc alţii, dar nu d. R Ciorogariu. D-sa ne spune doar în ,declaraţiunea", ce o publică în nr. 35 1911 al „G. Tr.” că: „Doi ani de zile s'au făcut orgii („orgii” sună a „Tribuna", nu a „Gazeta Transilvaniei") din pretinsul meu apetit la episcopie, ce n'are altă bază, decât acest samsarlâc al prietenului meu Goldiş, care a tăcut până acuma".

Ne putem deci convinge din „declaraţia" iscălită de d. R. Ciorogariu, că „din pretinsul d-sale apetit la episcopie" s'au făcut „orgii” fără ca acest apetit să fi avut vreo „bază". Făcându-se deci „orgiile" numai dintr'un „pretins apetit la episcopie” al d-lui Ciorogariu, iar nici decât din apetitul d-sale cel adevărat, este evident, că P. C. S. d. protosincel R. Ciorogariu „de doi ani de zile” nu a avut „apetit la episcopie". Deocamdată nu este nici o mitră de episcop vacantă — mulţumită bunului Dumnezeu. Există numai promisiunea contelui Tisza, în calitatea sa de om privat, că se vor spori episcopiile noastre, căci: „Greco-orientalii ar avea mare trebuinţă încă de trei episcopii, dar egoismut local*) (?) pune piedeci şi aici", zice „Tribuna" (Art. de fond din nr. 179—1911.)

Păcat, că P. C. S. d. protosincel R. Ciorogariu nu are apetit veritabil, ci numai „pretins" la o episcopie. Păcat, că numai silit de Vasile Goldiş s'a gândit „un moment" la mitra văduvită dela Caransebeş. Păcat, că s'a călugărit, dacă nici în viitor nu i-ar veni apetilul cel veritabil la episcopie. Păcat, căci la tot cazul ar fi un episcop ori metropolit mai vrednic şi mai prezentabil, decât Mangra! Dar aceste sunt numai vederile mele subiective, numai „spovedania unui om cinstit". Pe mine persoana P. C S. a d-lui protosincel R. Ciorogariu mă interesează, drept vorbind, numai într'atâta, întrucât ea ar putea să înfluenţeze pe comanditarul „Tribunei", R. Ciorogariu, ca preot nu se poate desface de Mangra, am nedumeriri, ca nu cumva d-sa să aibă oarecare influenţă şi asupra vederilor politice ale stăpânului „ Tribunei" Ciorogariu. Faptul, că acest din urmă admite, ca d. e. d. Goga să-l decapiteze pe Mangra în „Tribuna", pe când cel dintâi permite ca tot „Tribuna'' să publice în întregime discursul de program al lui Mangra dovedeşte, că d. R. Ciorogariu ca comandidar al „Tribunei" are convingeri politice intransigente, pe când ca preot „conliturgisitor" şi amic al lui Mangra nu rămâne „impasibil” în faţa nenorocirei „prietenului".

„Şi da, să nu ceară nimeni dela mine să rămân impasibil la vederea nenorocirei prietenului, cu care 30 de ani am mâncat pânea amară a suferinţelor pentru un ideal comun. Cine nu înţelege aceasta, acela n-a avut prieten".

Atât de duioase tonuri ştie găsi d. R. Ciorogariu vorbind despre Mangra („Tr.” Nr. 262, 1910). Scriind d. R. Ciorogariu în „Tribuna" din 19 Martie a. c. despre întâlnirea d-sale cu „părintele" Mangra din 11 Martie, ne asigură că: „Lucrul acesta însă se va repeta, căci părintele Mangra va veni la sinodul eparhial şi iarăşi ne vom întâlni. Eu protosincel, el arhimandrit. Se poate să nu ne cunoaştem unii pe alţi? Dar vom servi şi la un altar. Vom fi toţi preoţii conliturgisitori trădători, că ne împărtăşim dintr'un potir?". D. protosincel Corogariu deci nu numai, că află firesc să susţină prietenia cu arhimandritul Mangra, îmbrăcându-şi revereanda şi ascunzându-se dinaintea nedumeririlor noastre în altar ba luând a mână chiar şi sfântul potir, ci prezintă de-adreptul ca o necesitate susţinerea vechilor relaţii dintre d-sa, protosincelul şi Mangra, arhimandritul. Felul motivărei cu care comanditarul „Tribunei", Ciorogariu, îşi apără prietenia cu Mangra, refugiându-se în dosul protosincelului „conliturgisitor" Ciorogariu, o găsesc lipsită de bun simţ şi sacrilegă. Dar fie!

Atuncl însă cum găseşte d. R. Ciorogariu de compafibil să rămînă stăpânul „Tribunei"? Cum mai poate „Tribuna" spera să câştige încrederea obştei româneşti, oricât de mulţ ar intona coarde naţionale radicale?

D. dr. Iustin Marşieu, publică în „Gazeta Transilvaniel" Nr. 51 din 1911, următoarea declaraţiune:

Arad, 14 Martie n. c. „La provocarea adresată mie în articolul „Tribuna" din nr. 46 al ziarului d-voastră, declar următoarele:

In vara anului 1910 am petrecut timp de o luna la Tekirghiol în societatea Preacuvioşiei Sale părintelui-protosincel R. Ciorogariu. Impreună ne-am dus şi împreună ne-am reîntors, In calea spre Tekirghiol şi la reîntoarcere ne-am oprit la Bucureşti.

Am cunoştintă despre faptul, că Preacuvioşia Sa părintele R. Ciorogariu în amândouă rândurile petrecând în Bucureşti, a cercetat pe d-nii Brote şi Slavici, dupăce „Tribuna" îi de-capitase deja ca pe trădători.

La conferinţele avute cu d-nii Slavici şi Brote, pe cari eu personal nici nu-i cunosc, eu n'am luat parte; ştiu însă dela Preacuvioşia Sa părintele R. Ciorogariu, că a conferat cu ei şi rezultatul acestor conferinţe a fost, că părintele R. Cioroganu a rămas concins, că domnii Brote şi Slavici nu sunt trădători, despre ce voia să mă convingă şi pe mine.

Judecata asupra Preacuvioşiei Sale părinte-lui R. Ciorogariu pentru această ţinută să o facă lumea cinstită româneascâ.

Am cunoştinţă pozitivă despre aceea, că şi după trădarea manifestată a părintelui V. Mangra, părintele R Ciorogariu a susţinut cu dânsul relaţii de prietenie.

Asta o dovedeşte faptul, că cu prilejul de-monstraţiei împotriva păintelui V. Mangra la sinodul eparhial din 1910, părintele R. Ciorogariu a găsduit la sine pe V. Mangra şi în aceeaş zi a scris articolul în „Tribuna", dehonestând pe cei ce demonstraseră în contra părintelui V. Mangra şi atribuind toată demonstraţia aceasta „drăguţilor de uniţi", cu toate, că la ea nici un unit n'a luat parte şi ea s'a făcul în urma demonstraţiunilor din presară dela „Crucea albă", pe care o înscenaserăm la iniţiativa lui Octavian Goga.

Părintele R Ciorogariu în zilele cât a durat consistorul metropolitan, în toamna anului 1910 la Sibiiu, a fost permanent in societatea părintelui V, Mangra.

De altfel parintele Ciorogariu nici nu va tăgădui faptul acesta, căci chiar acum, Sâmbătă, în 10 Martie nou, foată lumea l'a pufut vedea conferând cu părintele Vas. Mangra în gara din Arad.

Dr. Iustin Marsieu advocat

D-nul R. Ciorogariu răspunde în „Tribuna" Nr. 53 1911 d-lui dr. Marşieu, încercând să scape „prin tangentă":

„Post scriptum. Cu o cale să mă achit şi de gentilul meu tovarăş de călătorie de astă-vară, d-nul dr. Iustin Marşieu. Acest domn spune in „Gazeta Transilvaniei", că astă-vară, am avut întâlnire în Bucureşti cu d-nii Slavici şi Brote. Ba chiar, că în Sâmbăta trecută am conferat cu părintele Mangra în gara din Arad.

Eu şi cu domnii Slavici şi Brole am vorbit pe faţă, cu ştirea d-lui dr. Iustin Marşieu, căci aveam să aranjez cu dânşii afaceri de o natură oneroasă (!) pentru mine. Impresiile acestei întâlniri le-am comunicat şi domnului dr, Iustin Marşieu şi meşterului său, precum şi tuturora cu cari am vorbit despre aceasta. Pe peronul din Arad încă am stat pe faţă cu părintele V. Mangra de vorbă.

Chestia nu o putem deplasa la ce spun detectivii, domnule Marşieu, ci omul cavaler vine pe faţă şi dovedeşte ce susţine, ori dă satisfacţie, dacă a nedreptăţit pe cineva cu voia ori fără de voie.

Cu detectivii nu se pot rezolvi aceste chestii   Las, că se va face odată lumină asupra arcanelor acestor patimi. La  revedere, până atunci".

Idem.

D-l dr. Iustin Marşieu publică cu iscălitura d-sale declaraţia, că astăvară, dupăce „Tribuna" îi decapitase pe Slavici şi pe Brote, d. R. Ciorogariu conferând cu dânşii a rămas convins, că „d-nii Brote şi Slavici nu sunt trădători şi voia să-l convingă şi pe d. I. Marşieu despre aceasta. D. dr. I. Marşieu constată, că d-sa are cunoştintă pozitivă, că d. R. Ciorogariu şi „după tradarea manifestă" a lui Mangra „a susţinut cu dânsul legături de prietenie'' şi „l'a găzduit la sine."

In schimb d-nul Ciorogariu răspunde într'un post scriptum d-lui Marşieu, bagatelizând cele suşţinute de d-sa. Şi ce răspunde? Ba că a avut să aranjeze cu Brote şi Slavici „alacerl de o natură oneroasă" (!), ba că pe peronul gării din Arad a stat „pe faţă cu părintele Mangra de vorbă”. Şi la urmă tot d-sa are tupeul să vorbească de „deplasarea" chestiei prin d-nul dr. I. Marşieu.

Prea de tot „se face Chinez" şi încearcă să o tulească „prin tangentă" d-nul comanditar al ziarului „independent".

Să analizam însă modul, cum d-nul R. Ciorogariu prezintă publicului relaţia dintre d-sa şi dintre „Tribuna".

In „spovedania unui om cinstit" d-sa scrie: „In chestia părerilor libere eu m'am pronunţat deja: bătrân, ori tînăr, nu impoartă, numai om de clnste şi cu minte să fie cel ce dirijează destinele unui popor. Tot ce s'a zis mai mult în „Trlbuna" este, după părerea mea, —deplasarea adevăratei premeniri".

D-nul comanditar al „Tribunei" condamnă deci „deplasarea adevăratei premeniri" comisă de „Tribuna". Lucrul acesta este la tot cazul foarte lăudabil. De ce nu şi-a validitat însă d-nul R. Ciorogariu dreptul său de comanditar la „Tribuna”, punând capăt îndată, la izbucnire, infamei acţiuni de „premenire”? De ce nu a curmat tendinţele ticăloase ale „Tribunei" îndreptate contra solidarităţii noastre naţionale şi în contra existenţei partidului naţional român?

La întrebările acestea găsim răspunsul d-lui R. Ciorogariu în „Tribuna" nr. 47—1911 sub titlul: „O declaraţie corectă”. Aceasta „declaraţie corectă"' ne convinge, că P. C. Sa d. Protosincel R. Ciorogariu nu este duşmanul I. P. S. S. Mitropolitului Meţianu, căci precum scrie d-sa, supărările ce le-a avut cu Excelenţa Sa au dispărut „spre a fi înlocuite cu un profund sentiment de veneraţiune faţă de Mitropolitul meu”.

De această „spovedanie a unui om cinstit" numai bucura ne putem. Cu atât mai surprlnzătoare este contrazicerea din următoarele pasagii ale declaraţiei „corecte":

„Abundenţa omagiilor aduse I. P. S. Sale în „Biserica şi Şcoala" şi la diferite ocaziuni, ar fi mărturii destul de evidente, că eu nu am stat departe de închinăciunile „Tribunei", făcute I. P. S. Sale.

M'aş mai putea provoca şi la mustrările, ce mi-s'au făcut mie în „Tribuna". Dar pentru aceastâ mustrare, cine răspunde? Tot eu? Eu am fost acela, care m'am bătut pe mine însumi în coloanele „Tribunei"?

D-voastrâ veţi vedea de aici, că nu eu stau asupra „Tribunei", ci „Tribuna" asupra mea. Pe mine întocmai aşa mă chiamă în judecată, ca şi pe orişicine".

Când l-a „mustrat" „Tribuna" pe d. R. Ciorogariu? Păcat, că nu-şi ia P. C. S. osteneala să citeze acele „mustrări", ca să le putem cunoaşte şi noi. La tot cazul declaraţia „corectă" ne convinge, că d. R. Ciorogariu este un mânuitor deosebit de cutezător al condeiului. Căci dupăce ne spune protosincelul, că „abundenţa omagiilor aduse în „Biserica şi Şcoala" ar fi mărturii destul de evidente, că eu (d. Ciorogariu) nu am stat departe de închinăciunile „Tribunei" făcute I, P. S. Sale", va să zică, că d-sa are rol in conducerea „Tribunei", d. comanditar al „Tribunei" lasă să urmeze propoziţiile despre pretinsele mustrări, pe cari i-le-a adus „Tribuna" — se face deci „Chinez'" — iar în proxima propoziţie vrea să ne tragă chiulul „prin tangentă", scriind: „D-voastră veţi vedea de aici, că nu eu stau asupra „Tribunei", ci „Tribuna" asupra mea". Quod erat demonstrandum. Cu toate că noi nu vedem „de aici" altceva, decât o stîngace echivocitate, un conflict logic între „convingerile intime" ale celor două suflete, de cari dispune d. R. Ciorogariu: sufletul său de protosincel şi cel de comanditar al „Tribunei"!

Când e vorba de omagiile, pe cari „Tribuna" le-a adus I. P. S. Sale, d. R. Ciorogariu zice: „nu am stat departe de închinăciunile „Tribunei". Când e vorba de insultele „Tribunei" în contra I. P. S. Sale, ori în contra altor oameni vrednici, d. Ciorogariu declara : „nu eu stau asupra „Tribunei", ci „Tribuna" asupra mea”. D-nii Bocu, Scheopul, Montani stau deci deasupra d-lui R. Ciorogariu. Ce stare idilică! Să vedeţi însă. ce aiere îşi dau d-nii Bocu, Scheopul şi Montani, „redacţia Tribunei", „primenitorii", „scriitorii, cari ne dau credinţele întime ale sufletului lor", să vedeti cum ştiu ei să-l tragă la mir „Telegrafului Român", în numele libertăţei de presă, — comentând declaraţia „corectă" dată de d. Ciorogariu! Ascultaţi:

„Cu acelaş prilej preasfielnicul „Teegraf" se 'ncumetă să formuleze o nouă învinuire, tot atât de gratuită însă. Ii împută anume părintelui protosincel lipsa de energie în a-şi opri personalul din redacţie dela acte de necuviinţ.

Cerbicia malonestă a „Telegrafului" nouă ne pare fireascâ, dupăce o cunoşteam de mult, atâta îndrăzneală însă din partea manechinilor, cari fac redacţia maşinală a acestui ziar, ne uimeşte totuş. Dar ce să le faci manechinilor, cari nu-şi pot închipui o redacţie după chipul şi asemănarea celei din care fac parte".

Care va să zică redactia „Tribunei" cu mândrie constată, că este independentă şi de d Ciorogariu şi insultă „Telegraful Român" pentrucă acest ziar are stăpân, îl insultă pentrucă „îi impută anume părintelui protosincel lipsa de energie**) în a-şi opri personalul din redacţie dela acte de necuviinţă".

De oarece d-nii Scheopul, Bocu şi Montani, în calitate de „redactia Tribunei", „stau asupra" dlui comanditar R. Ciorogariu e firesc, ca dlor să fie „uimiţi" de „cerbicia malonestă" şi de atâta îndrăzneală a „Tel. Rom." care constă în faptul, — „cerbicie malonestă" atât că a cerut dela d. Ciorogariu să-şi înveţe subalternii dela „Tribuna” la omenie şi la bunăcuviinţă. Analisând deci rolul dlui Ciorogariu în calitatea dsale de comanditar al „Tribunei", am ajuns la rezultatul, că şi dsa în deplină armonie cu d. dr, N. Oncu declină dela sine răspunderea pentru mişeliile „ Tribunei".

____________________

^*)Vizează „Tribuna" pe I. P. S. S. Metropolitul Meţianu?

^**) Nu energia, ci cu totul altceva îi lipseşte „părintelui protosincel".

Roman Ciorogariu

de dr. Alexandru Vaida-Voevod

II.

După aceste „contribuiri la istoria trisielor noastre vremuri" cred, că nu vor mai găsi d-nii dr. Oncu şi R. Ciorogariu curajul să se prezinte în faţa opiniei publice româneşti ca martirii persecutaţi prin „ceata bipezilor oficiali", cari „să lăfăesc în sinedriul autorizaţilor". Cred, că dacă mai au pretenţia, ca să fie luaţi în serios, ei şi „Tribuna" lor, nu se pot sustrage de a da răspunsuri clare: nu evasive şi echivoce la următoarele întrebări:

1. Adevărul e, că d-nii dr. N. Orcu şi R. Ciorogariu sunt comanditari şi ca atari stăpâni ai „Tribunei" şi că dupăce d. comanditar Sava Raicu nu face politică, atitudinea politică a „Tribunei" atârnă de voinţa d-lor dr. Oncu şi R. Ciorogariu, fiindcă d-lor se îngrijesc de financiarea ziarului?

2. Adevărat e, că d-lor angajează şi dimit pe membrii redacţiei, că administraţia „Tribunei" în cadrele statorite de d-lor licuidează onorarele redactorilor şi colaboratorilor, atât politici cât şi literari şi că astfel „Tribuna" nu este de loc ziar independent, ci dependent de voinţa, de toanele particulare şi de interesele politice ale d-lor dr. N. Oncu şi R. Ciorogariu?

3. Intre asemenea împrejurări, „întregul neam românesc" şi redactorii împreună cu colaboratorii ori d-nii R. Ciorogariu şi dr. N. Oncu sunt stăpânii „Tribunei"?

4. Cât timp d-lor sunt stăpânii „Tribunei" prin faptul, că d-lor financiază ziarul „competenţa legitimă" pentru atitudinea ziarului cade deci în sarcina d-lor ori în sarcina redactorilor şi colaboratorilor angajati şi plătiti de d-lor?

5. Intru cât corespunde deci adevărului declaraţia d-lui R. Ciorogariu, că „Tribuna" stă asupra mea, na eu asupra „Tribunei”?

6. Cum se explică deci faptul, că tras la răspundere pentru infama campanie de „premenire" şi de „păreri libere" prin care „Tribuna" tinde la nimicirea partidului naţional român, d. Oncu răspunde: „discutia o las compeţentei legitime a d-lui Octavian Goga, a autorului „părerilor libere" şi competenţei redacţiei acestui ziar?”

7. Are prin urmare redacţia, adecă d-nii Bocu, Scheopul şi Montani şi colaboratorii literari şi politici ai „Tribunei", dreptul de a dispune la „Tribuna", pe când d-nii dr. Oncu şi R. Ciorogariu nu pot opri personalul ziarului, ai cărui stăpani şi susţinători sunt în calitate de comanditari, dela acte de necuviinţă, dela subminarea solidarităţii naţionale şi dela atacarea existenţei partidului naţional român?

8) Dacă însă nu comanditarii, adecă direcţiunea, ci redacţia şi colaboratorii dispun la „Tribuna", atunci în al cui nume a declarat d-nul Dr. N. Oncu la Cluj, în şedinţa comitetului din 6 Februarie a. c., „având o misiune specială dela colegii mei din direcţia ziarului „Tribuna"? Mai departe, tot atunci: „d-nul Oncu a declarat încâ următoarele: că are autorizaţia cuvenită dela colegii săi din direcţia ziarului, să vorbească şi să facă declaraţiuni în numele „Tribunei”. Şi la sfârsit: d. dr. Nicolae Oncu, provocându-se la actele de întemeiare ale ziarului „Tribuna", declară, că fără de-a comunica întâi cu colegii d-sale din direcţiunea ziarului „Tribuna", nu poate să facă declaraţia cerută." Sunt deci după toate acestea d-nii Bocu, Scheopul şi Montani, în calitatea lor de redacţia „Tribunei" şi colaboratorii lor literari şi politici, stăpânii ziarului „independent", ori d-nii R. Ciorpgariu şi Dr. N. Oncu, comanditarii, adecă „direcţiunea „Tribubunei", sunt stăpânii „Tribunei"?; manopera acestor domni comanditari de a da declaraţii: că lasă răspunderea pentru ţinuta „Tribunei" „competinţei legitime" a d-lor Goga, Scheopul, Bocu, Montani şi Chendi, după toate acestea poate fi oare calificată de altceva, decât de o farsă, prin care d-nii Oncu şi Ciorogariu încearcă să momească opinia publică românească?

9. Ca membru în comitet, găseşte d. Oncu compatibil cu această funcţie onorifică a d-sale, că a tolerat şi a încurajat fără a demisiona din comitet campania de distrugere a „Tribunei" în contra comitetului şi în contra partidului naţional român?

10. Din punct de vedere politic şi omenesc găseşte d. dr. Nicoiae Oncu, că a fost corect din partea d-sale, că la a treia alegere de episcop din Caransebeş, d-sa, rupând solidaritatea cu colegii d-sale din comitet, s'a expus, în interesul d-lul dr. Olariu, al contracandidatului P. S. Sale episcopului dr. M. E. Cristea?

11. Crede d. R. Ciorogariu, că este compatibil cu poziţia d-sale de comanditar şi membru în directiunea „Tribunei", ca în acelaşi timp, când d-sa silit prin revolta opiniei publice româneşti, face concesiunea să i-se deschidă d-lui Oct. Goga coloanele „Tribunei" spre a-l ataca pe Mangra, Brote şi Slavici, timbrându-i de trădători, d-sa să susţină relaţii de prietenie cu Mangra şi să facă încercarea de a-l câştiga pe d. dr. I. Marşieu pe partea lui Slavici şi Brote? Nu găseşte d-sa, că această procedură a d-sale înseamnă a face abus de încrederea, de lipsa de experienţă politică şi de „buna credinţa" d-lui O. Goga şi o ispitire, care atentează la corectitatea politică a d-lui dr. Marşieu?

12. Crede d. R. Ciorogariu, că nu este îndreptăţită neîncrederea Românilor devotaţi cauzei partidului naţional român în contra d-sale şi în contra ziarului d-sale „Tribuna", cât timp d-sa susţine prietenia cu Mangra, fie în faţa lumei, fie în camera caritatis, fie în calitate de „preot conliturgisitor" şi protosincel, fie pentrucă, după cum scrie d-sa: „şi da, să nu ceară nimeni dela mine să rămân impasibil la vederea nenorocirei prietenului cu care 30 de ani am mâncat pânea amară a suferinţelor pentru  un  ideal  comun. Cine nu înţelege aceasta acela n'a avut prieten".*)

13  Nu simt d-nii dr. N. Oncu şi R. Ciorogariu, că se blamează când se ascund în dosul redacţiei „Tribunei", deci în dosul d-lor Scheopul, Bocu şi Montani, — pe cari d-lor îi plătesc — şi în dosul colaboratorilor literari ai ziarului finanţat de d-lor şi, astfel adăpostiţi, încearcă să-şi revendice rolul de dictatori, în conducerea poporului românesc, prin „Tribuna" negând competenţa şi priceperea comitelului partidului naţional român, ales de conferinţa naţională?

14. Nu simt d-nii dr. A. Oncu şi R. Ciorogariu tragicomicul situaţiei lor, pe cari lumea românească îi ştie prieteni ai lui Mangra — situaţie, care resultă din năzuinţa „Tribunei", ai cărei stăpâni sunt d-lor, de-a îmbăta pe celitorii ei cu apă rece: executându-l pe Mangra şi publicându-i scurt timp după aceea în întregimea vorbirea de program; executându-l pe Slavici şi retăcând**) conţinutul broşurei lui; terfelindu-l pe d  dr. Roşca şi condamnând demonstraţia contra lui Mangra; atacând pe „membri marcanţi" ai comitetului, pentru că ar fi zădărnicit acţiunea de pace a d-lui dr. I Mihu cu guvernul şi dându-l uitării pe Mangra; atacând solidaritatea partidului naţional roman, ca un ce ridicol şi declarând totuş, că „Tribuna" apără interesele partidului ş. a. ş. a.? Dacă d-nii dr. N. Oncu şi R Ciorogariu nu simt, că ţinuta echivocă a „Tribunei" pe  d-lor i-a blamat şi i-a făcut imposibili, iar nu pe impiegaţii d-lor din redacţia „Tribunei", atunci le lipseşte darul de a vedea ce să petrece în jurul d-lor.

15. Nu cred, d-nii dr. N. Oncu şi R. Ciorogariu, că dacă comitetul naţional, în 20 Decemvrie, nu ar fi înfierat ţinuta „Tribunei", după cum a meritat, atunci acest ziar al d-lor nici în 2 Aprilie, 1911 nu ar fi avut mărinimia de a se declara de „învingător" şi de a reduce noianul zilnic de izbucniri murdare, de calomnii şi de injurături, prin cari a făcut încercarea să distrugă existenţa partidului naţional român?

16) Nu cred, d-nii dr. N. Oncu şi Ciorogariu, că de şi tăcerea momentană, relativă, a „Tribunei", se datoreşte în parte revoltei lumei româneşti, în urma cărei revolte ziarul d-lor a piedut foarte mulţi abonaţi, dar că acea tăcere a fost impusă „Tribunei", mai cu seamă prin consideraţiile tactice ale adevăraţilor inspiratori ai „Tribunei"? Ori nu în urma vorbirei lui Tisza din 23 Martie 1911, şi în urma declaratiilor lui Khuen, referitoare la calitatea de „om privat", în care Tisza a negociat în chestia „păcii" cu Românii s'au convins acei inspiratori, că prin încercarea de distrugere a „Tribunei" în contra partidulul naţional român, nu se poate ajunge să devină „prietenul" Mangra „marele împăciuitor", care ar fi putut împărţi subvenţii, sinecure, mitre şi alte bunătăţi, ci se poate ajunge numai să-şi piardâ „Tribuna" şi pe cei mai naivi abonaţi?

17. Ce garanţii morale şi personale oferă d-nii dr. N. Oncu şi R. Ciorogariu, că îl viitor „Tribuna", ziarul d-lor, nu va înscena din nou în momente grele pentru comitetul partidului naţional român şi în momente de importanţă istorică pentru viitorul poporului românesc din Ungaria şi Transilvania o acţiune de continue atentate perfide în contra solidarităţi, naţionale şi în contra însăşi existenţei partidului naţional român?

18. Dacă d-lor nu ar voi ori nu ar putea oferi garanţii reale în privinţa aceasta, ci ar încerca să scape cu fraze şi cu declaraţii echivoce, asemenea acelora, pe cari d-lor le-au dat în trecut ca d. e. că este o „impertinentă" aşa o cerere, ori că „persoanele venerabile ale d-nilor dr. Oncu şi Ciorogariu sunt garanţie suficientă" ori, că „cedează" dreptul de a „dispune" asupra „Tribunei" d-lui Goga ori altor colaboratori, pe când d-nii Oncu şi Ciorogariu ar rămânea şi pe mai departe proprietarii cari finanţează „Tribuna", ca astfel să nu mai poată organul d-nilor dr. Oncu şi Ciorogariu să atace, în momente de grea cumpănă, de dindărăt pe acei luptători ai partidului naţional român, cari stau în faţa duşmanului, în prima linie de foc?

19. Cu toţii suntem datori cu o moarte. S'ar putea, ca să se răstoarne o trăsură, să deraieze un tren, în care s'ar găsi d. dr. N. Oncu. D. Raicu nu se ocupă cu politica. Ni-se spune — deşi cu gura jumătate — că Mangra nu mai face parte din societatea comandită, care susţine „Tribuna". Dacă deci d. dr. Oncu ar fi surprins de un incident năpraznic — de care Dumnezeu să-l ferească — crede d-sa că „Tribuna" ar putea fi condusă într'o direcţie naţională mai sănătoasă de d. R. Ciorogariu — ascuns, când în dosul „redacţiei „Tribunei", când în dosul reputaţiei de poet a domnului Goga — decât de comanditari designaji din partea conducerei partidului naţional român? Oricât de mult ar ţinea dr. N. Oncu la calităţile intelectuale ale d-lui R. Ciorogariu, totuşi d-sa ar avea datoria să-şi aducă aminte, că d. R. Ciorogariu nu este nu-mai comanditar al „Tribunei", ci şi „prieten'' şi „preot conliturgisitor" al lui Mangra şi astfel precum scrie d-sa în „Tribuna" din 19 Martei a. c., silit să se „împărtăşească” la anumite ocazii oficiale „dintr'un potir” cu deputatul guvernamental dela Ceica, admiratorul „leului dela Geszt". Nu crede d-nul dr. Oncu, că dacă d-sa la vârsta d-sale nu-şi dă seamă de această situaţie a „Tribunei", cu atât mai mult trebue să-şi dea seamă de ea comitetul partidului naţional român, precum şi oricare român de bine?

20. Nu văd d-nii dr. N. Oncu şi R. Ciorogariu, — după toate acestea — că continuarea boicotului în contra „Tribunei" este o datorie naţională românească, până când d-lor nu vor primi propunerea făcută de d-nul dr. Iuliu Maniu în şedinţa comitetului din 6 Februarie a. c. şi primită cu unanimitate? Se vor mai încerca să seducă lumea, lăsând altora sarcina răspunderei pentru politica ziarului, ai cărui stăpâni tot d-lor râman cât timp nu renunţă la dreptul de proprietari ai „Tribunei"?

21. Intre comanditarii „Tribunei" d-nii Oncu, Mangra şi Ciorogariu, Raicu şi Bocu există un contract.  Acest contract d-lor îl numesc „actele de întemeiare ale ziarului „Tribuna". Menirea acestui document este să dovedească, în caz de conflict între comanditari, în faţa forurilor judecătoreşti, în public, drepturile singuraticilor comanditari asupra „Tribunei".

Dacă Mangra nu a rămas comanditar al „Tribunei" şi după ce era deja de mult membru în partidul guvernamental, de ce s'au oferit d-nii dr. Oncu şi Roman Ciorogariu să publice acele „acte de întemeiare ale ziarului „Tribuna"?

22. Dacă d-nii dr. Oncu şi R. Ciorogariu sunt conduşi de gânduri curate, de ce nu se supun disciplinei de parlid, ci îşi iau refugiul la declaraţii şi manopere ziaristice revoltător de echivoce?

____________________

*) Dacă d. R. Ciorogariu după toate acestea se va lăpăda de Mangra — pentru ochii lumnei — spre a-şi salva reputatia de comanditar al  „Tribunei", cine va mai putea crede, că s'a lăpădat sincer de vechiul său amic?

**) „Tribuna" a anunţat într'un scurt entrefilet apariţia broşurei lui Slavici „zbuciumări politice la Românii din Ungaria" promiţând, că va „reveni". De 4 luni de zile nu a mai găsit timp să revină fiind ocupată cu „premenirea", ori având d. R. Ciorogariu de aranjat „afaceri oneroase" cu I. Slavici.

¹⁾ Alexandru Vaida-Voevod, “Roman Ciorogariu,” în Românul, I (1911), Nr. 116 (?/?): 3-4; Nr. 117 (?/?): 3-4.