Site designed and created by Razvan Paraianu.
© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004|
© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004 |
|
Roman Ciorogariu |
De Roman Ciorogariu.
— Continuare. —
După alegerile episcopeşti, eu tendenţele lor bifurcate de a mă compremite prin insinuarea poftei de episcopie, — bine ştiind că eu nu mă pot răspopi ca să scap de titlul îndreptăţirei la scaunul episcopesc, — urmează alegerile diezale în primăvara anului 1910 sub guvernul Khuen Héderváry.
Acest guvern a luat în program pacea cu naţionalităţile. Părintele Mangra s'a crezut pe sine de ales pentru misiunea impăciuirii şi ne-am pomenit cu dânsul în Arad să ne anunţe intenţia de a cadida la Ceica.
Erau dd. Oncu, Raicu, Bocu şi eu de faţă şi s'a petrecut o scenă sfâşietoare de inimă între vechi prieteni cari voiau să reţină pe părintele Mangra dela acesţ pas al sinuciderii morale. Martori îmi sunt numiţii domni, că ce am făcut în deosebi eu ca să'l opresc în această cale nenororită şi să-l reţin la misiunea sa bisericească atât de mult reclamată de întunecimea din Bihor.
Nu este Român care să nu dorească o împăcare cinstită, dar împăcarea nu se poate, face nici chiar prin persoane atât de marcante cum este a părintelui Mangra şi cea a dlui Tisza, ci numai prin guvernul ţării şi prin comitetul naţional, căci numai o împăcare făcută pe baze de drept public poate fi obligatoare pentru ambele părţi. Relele din sinul comitetului naţional numai în sînul partidului nostru pot fi sanate, —aici e legitimă critica pentru determinarea comitetului la o acţiune conformă cu convingerea politică a obştei, ori a ceda locul altora. Cine iasă din aceste cadre va fi strivit ca trădător de opinia publică românească, ziceam eu.
Sub povara argumentaţiilor noastre s'a dus parintele Mangra la d. Dr. Ioan Suciu cu care întreţinea strînse legături prieteneşti. De acolo s'a întors mai uşurat, — spunea că alţii nu văd atât de negru lucrurile cum le vedem noi. D. Suciu îi propusese să candideze în afară de partid. Atunci am încheiat pertractările cu cuvintele: „Tu eşti mort din clipa candidării”, — la ce îmi răspunse părintele Mangra: „Mor ca iarăşi să înviu”, — şi cu aceasta s'a terminat pertractările între mine şi părintele Mangra.
Domnul Goldiş şi toţi aradanii ştiau despre această scenă petrecută între noi şi părintele Mangra, iar „Tribuna” deschise focul împotriva fostului ei intemeietor, deoarece prin act fundaţional este legată a servi numai interesele partidului naţional şi în momentul eşirei părintelui Mangra din partidul naţional a rupt cu dânsul toate legăturile.
Pe când „Tribuna” combătea politiceşte pe părintele Mangra, d. Goldiş îl lăsa în bătaia „Tribunei” şi mă înhăţă pe mine „amicul” părintelui Mangra, care apăsa „ca un munte” asupra comitetului naţional şi-l stângenesc în acţiunile sale. Resfoiţi şi „Românul” şi vedeţi că de mine-i este zor dlui Goldiş, — părintele Mangra este combătut numai din decor, ut aliquid fecisse videtur. Morţii cu cei morţi, vii cu cei vii, îşi va fi zis d. Goldiş.
Alegeri in trei peri
Politica guvernului Khuen-Héderváry a fost să înfrangă partidul naţional la alegerile din 1910, ca astfel să-l înmoaie şi să-l facă accesibil pentru pacea la care era obligat de sus. În planul acesta a fost ajutat de boalele interne ale partidului: lipsa de organisaţie şi de autoritate în partid.
Într'un partid naţional nu se pot face alegeri dietale de sus eu „Tabu”, ori statar, pe cum s'ar zice pe la noi, ci numai de jos ca liberii alegători, cari şi ei îşi au simpatiile lor şi demnitatea de oameni pentru a fi ascultaţi şi ei. Toată campania aceasta, electorală avea, însă, înfăţişarea, unei lupte de mandate iar nu de isbândă politică a neamului românesc. Procesele de canapea şi trebşoarele erau preocupaţile de căpetenie în sfatul „Tabu”. În Caraş-Severin, de pildă, ne pomenim cu baronul Duca, aderentul contelui Tisza, sprijinit efectiv de comitetul naţional. Mai caracteristice sunt trebşoarele din cercurile cu minorităţi. Anume, cum şi-a escomptat fiecare matador hotărârea conferenţei naţionale, care pentru cercurile cu minorităţi a autorizat pe alegăţori să voteze cu candidatul care va lua în program votul universal. În Pecica de exemple avea advocatul Novac autorizaţie dela d. Goldiş să corteşească pentru Herczeg Ferencz, purtătorul de condeiu al organului lui Tisza „Ay Ujsg”, iar celălalt advocat din Pecica. d. Ghebeleş, avea autorizaţie dela d. Dr. Şt. Csicso Pop pentru kossuthistul Momák Döme, spre mai marea edificare a alegătorilor zăpăciţi de autorizaţiile din centru—şi părţile beligrante se tractează, în întîmpinările ce au adresat redacţiei „Tribunei”, în felul următor:
Onorată redacţiune!
Am aflat cu mare mirare, că dl Dr. Aurel Novac se girează de caodidat al partidului naţional român în cercul Pecica.
Svonul acesta, ne-a surprins cu atât mai mult, fiindcă noi: comitetul cercual electoral aici nu am fost înştiinţaţi despre aceasta şi pentrucă noi îl ştim pe dl Dr. novac de mult trecut în partidul „nemzeti munkapárt”.
Toate faptele d-sale dovedesc temeinicia afirmării mele anume: D-sa a luat parte zilnic şi a vorbit la întrunirile interne a suspomenitului partid. Martori: Ştefan Rpja şi Efrem Urdaşcu.
Că tot dl Dr. Novac la un banchet a declarat, că a depus steagul partidului national, convingându-se că poporul nostru numai dela „nemzeti munkapárt” poate aştepta folos, martori, Dr. Alexandru Karácsonyi, advocat, Florian Moma, notar, Ştefan Roja şi Petru Rusu învăţători în Pecica.
La conferiaţa intimă a partidului nostru ţinută în 21 l. c. fiind luaţi la răspundere unii români pentru corteşire în favorul lui Herczeg Ferencz, aceştia au declarat, că dl Dr. Novac i-a îndemnat la faptele aceste. Martori: Dr. Demetriu Barbu, Arcadie Ponta (Mărgintan), Gheorghe Drasoş (Chila), Savu Tămăşdan.
Referitor la candidatura dlui Dr. Novac — declar, că conferinţa noastră cercuală nu l-a candidat şi nici nu'l putem candida, neavând încredere în d-sa, ci am decis în principiu candidatura anui ţăran fruntaş. Cu deosebită stimă: Dr. Lazar Ghebeleş preşedintele comitetului cercului electoral Pecica.
Domnule redactor! La afirmările duşmănoase ale lui Dr. H. Ghebeleş, vin scurt a mi declara: nu-i drept că am intrat în partidul „munakapárt”; nu-i drept, că am părăsit steagul nostru naţional, ci din contră pentru neamul nostru voi lupta cu toată însufleţirea până la moarte. Este drept însă, că contra lui Dr. Momák Döme voi lupta din toată puterea mea, deşi Dr. Ghebeleş cu justhiştii săi l-a candidat, deşi dânsul chiar şi ieri venind dela vorbirea de program — ce Dr. Momák Döme au ţinut-o în Pecica-rom. — în fruntea ungurilor i-au petrecut; căci nu pot suporta, ca un renegat să fie sprijinit de votul românului.
Eu am renunţat la candidatură, — care pentru mine a fost foarte onorifică — numai de aceea, că nu vreau să-i dau ocaziune dlui Dr. Ghebeleş, să desbine poporul din Pecica-românească.
Pecica-rmână, la 23 Mai 1910. Dr. Aurel Novac, advocat.
În cercul Sântanei intransigentul Dr. Iustin Marşeu sub firmă naţională, scria scrisori în interesul tiszaistului Wittman, uti figura docet:
Arad, la 25 April 1910.
D-sale
NN. . . . . .
Stăm în preajma alegerilor de deputaţi dietali.
—În cercul d-voastre se luptă 48-istul Mahler cu guv. Wittmann pentru mandat. — E întrebare acum, că ce purtare să manifeste alegătorii români ai acestui cerc, neavând candidul naţionalist?
Conferinţa naţională a luat hotărîrea, ca în acele cercuri, unde nu este candidat naţionalist, alegătorii români să sprijinească pe acel străin, care este aderentul votului universal.
Fiindcă dl Wiltmann nu numai că s'a declarat de aderent sincer al votului universal egal, secret şi după comune, ci mi-a promis solemn, că va stărui pentru executarea legii de naţionalităţi, vi-se impune datorinţa morală să'l sprijiniţi cu voturile d-voastre.
Îţi comunic şi aceea, că am pertractat cu el şi unchiul d-voastră şi el mi-a promis, că ne va sta întru ajutor.
Te rog vorbeşte şi cu ceilalţi alegători din comună şi căutaţi să aduceţi în chestia aceasta hotărîre unanimă şi nu vă divizaţi.
cu toată stima Dr. Iustin Marşieu.
Domnul Wittmann este partizanul contelui Tisza, dar totodată şi socrul protonotarului comitatens din Arad, iar d. Marşeu are un cumnat competent la un post notarial. Conclusul dodonic al conferenţei naţionale a căzut tocmai bine în caşcavalul acestui nex canzal.
În oraşul Arad e candidat contele Tisza şi Barabás Béla, — aici iarăşi d. Dr. Şt. Cs. Pop face chestie de tradare dacă Românii nu vor vota cu Barabás. O conferinţă a fruntaşilor susţinea abţinerea dela vot, pentrucă Barabás promite votul universal cu restricţia hegemoniei maghiare, iar d. Şt. cs. Pop face chestie de partid ca să se veteze pe Barabás şi ameninţă cu anatema naţională pe cei cari nu ar vota pe amicul său Dr. Ba-rabás Béla, cel ce înjurase pe împăratul.
Cum vei face alegeri naţionale în cercurile cu majorităţi când tu pe lângă bruscarea oamenilor din cerc şi înscenarea scandalelor publice, în cercurile cu minoritate corteşeşti şi pentru deputaţii kosuthişti şi pentru cei guvemamentali? Cine altul a spart disciplina de partid şi a demoralizat pe alegători prin echivocităţi dacă nu aceşti matadori autorizaţi?
Ar fi mai multe de spus dar decenţa ne obligă la tăcere. Atâta însă încă este destul pentru demonstrarea, că a fost justificată critica ce s'a făcut conducerei partidului.
Domnii noştri într'atâta se obişnuiseră cu cooperările coaliţioniste denici nu mai ştiau opera independent în politică.
După alegeri în luna Iunie 1910 mă chiamă părintele Mangra telegrafie la Budapesta. I-am răspuns că nu pot merge, nu voi să am nimic cu halul în care a intrat. La acest refuz părintele Mangra îmi răspunde supărat următoarele:
Îmi ţin de datorinţa şi eternitatea mea să declar şi să te asigur, că asupra „situaţiei fatale” — cum ziceam eu în scrisoare — nici în minte nu mi-a ţrecut să cer sfatul sau ajutorul „patriolic", ci să vă spun că calea voastră duce la faliment sigur moral şi material, — am vrut să'ţi spun lucruri spre a preveni dacă este cu putinţă catastrofa care fatalmente vă va ajunge, persistând în calea voastră. Vă va convinge pe deplin trista realilate. Atâta pot să'ţi spun, că amar vă îşelaţi crezând a mă putea strivi sau izola în opinia publică românească. Până aici am tăcut şi răbdat toate atacurile mişeleşti, dar şi răbdarea mea are margini. Un parfid naţional, cu conducerea din urmă, este o ruşine pentru neamul românesc. Veţi vedea că opinia publică care nu se poate emancipa de sub influinţa celor mai competenţi factori şi cercuri politice, se va întoarce cu înverşunare contra voastră, precum băriaţii serioşi politici deja cu dispreţ privesc la comedia politică ce o jucaţi. Bănatul vă va întoarce mai întâi spatele. Nicăiri nu veţi mai avea credit. Ce veţi face atunc? Ierusalime, Ierusalime!" Dat în Budapesta la 5 Iulie nou 1910.
Răspunsul meu a fost: „Mă ameninţi că voi fi strivit. N'ai spus nimic nou, — ameninţarea aceasta de 30 de ani, de cand ţi-am fost Waffentraeger, a atârnat sabia lui Damocle asupra mea, şi a şi căzut demulte ori asupra mea — şti tu cum, — numai tonul în care vorbeşti cu mine e nou. Eu numai câştig pot avea de aici, că, acum, fiind sabia în mâna care ştie unde da, va fi lovitura mai sigură şi eu mă voi sfârşi mai curînd. Suprema mea dorinţă s'ar împlini, căci ce mai am eu de căutat cu crucea'n sîn aici între atâtea infamii. Asadară sunt pregătit pentru sfârşit creştinesc.
— Te înşeli însă dacă crezi, că pe tine te va justifica înaintea istoriei birourile de presă — nici cel de dincoace nici cel de dincolo, cu care ameninţi şi nici strivirea ce ni-o pui în prospect; dar noi nemernicia conducerei politice de astăzi. Toate acestea sunt numai scurgeri ale luptei ce se desfăşură în politica de naţionalitate din Ungaria. Pe tine te poate justifica un singur fapt: reale c[o]ncesiuni din partea guvernului şi inaugurarea unei noui politici de naţionalitate în favorul nostru. Fără de acest câştig în sus, ne puteţi strivi pe noi cei ce aveţi puterea în mână, ne pot despreţui şi huidui fraţii de dincolo; cu un cuvânt noi putem sucomba şi moraliceşte şi materialiceşte dar toate acestea nu'ţi vor fi ţie şi cauzei romăneşti de folos şi tu fatalmente vei rămânea un tip de trădător în faţa istoriei dacă vei persista în actele de răsbunare”. Dat în Arad la 26 Iunie (9 Iulie) 1910.
Şi de atunci a încetat corespondenţa dintre noi.
Acestea erau relaţiile mele cu părintele Mangra pe vremea când dl Vaida zice (pg. 7 a broşurei sale): „Brote şi Slavici aleargă la Pesta, discută cu Mangra, cu şeful secţiei de presă de atunci Klein, cu conţii Tisza şi Khuen-Hédervárv. Dela Pesta pleacă la Arad, la R. Ciorogariu şi la Oradea-mare, la Mangra. Fac încererea— risipind o mulţime de parale — să zăpăcească presa din România prin ştiri false date în „Corespondenţa Română”. Iar dl Marşien cu aerul unui detectiv autorizat scrie Nr. 51 din 1911 al „Gazeta Transilvaniei”: „Am cunoştinţă pozitivă despre aceea că şi după trădarea manifestată a părintelui V. Mangra, părintele R. Ciorogariu a susţinut cu dânsul relaţii de prietenie".
Adecă de unde au aceşti cenzori ai moravurilor politice informaţiile lor?
Pe semne corespondenţele mele erau fabricate, pentrucă după schimbul de scrisori aici publicat, mă întreabă dl Goldiş că ce corespondenţă ţin eu cu Mangra. „Îndată vei vedea şi tu — îi spusei, şi i-le adusei de le ceti şi dânsul cu uimire. Va să zică dl Goldiş cunoştea corespondenţa încă în Iulie 1910 şi din ele abizul dintre mine şi părintele Mangra, dar dnitor Vaida şi Marşieu, precum şi în „Românul”, le spune că eu întreţin prietenie ascunşi cu părintele Mangra. De aici provine cunoştinţa pozitivă a dlui Marşieu şi a savantului autor al broşurei ieşită din tipografia A. Mureşian. Dar cetiţi „Românul”' de sub direcţia dlui Goldiş şi vedeţi orgiile ce le face cu insinuarea legăturilor mele secrete cu părintele Mangra şi vedeţi de ce este capabil dl Goldiş, care cunoaştea „legăturile” mele cu părintele Mangra.
Eram mâhnit pe părintele Mangra pentru situaţia ce mi-a creat'o, dar n'am încetat a fi om. Când l'am văzut huiduit de lumea în fruntea căreia el stătea mai nainte, m'am întristat de tragicul sorţii lui. După încheierea şedinţei şinodale, cu domonstraţia, cam 10 minute părintele Mangra, în cancelaria dirocţiunei de lângă sala sinodală a aşteptat trăsura să-l ducă la reşedinţa episcopească. Domnul Marşieu denunţă cu ifos acest caz. „A găzduit la sine” pe părintle Mangra şi l'a apărat în „Tribuna” — sunt şoapta cătră cei din depărtare, ca să dea aparenţa unui lucru de înaltă tradare naţională. Apoi de, eu n'am aruncat pe părintele Mangra afară în gura demonstranţilor, din locul unde avea drept să stea, /5/ căci nici au aveam dret la aceasta, dar mărturisesc că eu aş da azil ori şi cărui cărui prigonit care s'ar refugia la mine, şi am desaprobat mânjirea seminarului cu ouă clocite, pentrucă aceasta mi-o impunea datoria. Vorba e însă că tânărul megaloman Marşieu făcu „găzduire” din aşteptarea trăsură în cancelaria direcţiunei, care e pusă la dispoziţia dignitarilor bisericeşti şi a membrilor sinodali pe durata sinodului, precum o ştie d. Marşieu ca membru sinodal, căci dânsul încă a uzat de acest drept de nenumărate ori. Domnule Vaida, aceasta este „găzduirea” părintelui Mangra, pentru care ţi-ai dat iscălitura de confirmare.
Ei şi?...
Nasul de detectiv al domnului Marşieu a mai descoperit două comploturi comise de mine cu părintele Mangra şi adecă:
Complotul prim s'a făcut în Sibiiu: „În toamna anului 1910 la Sibiiu, a fost — adecă eu — permanent în societatea părintelui V. Mangra” — spune d. Marşieu în declaraţia d-sale. Eram la şedinţele consistorului metropolitan unde, fireşte, am luat împreună parte şi am stat într'un hotel, întocmai ca ceilalţi membri consistoriali şi mi-am dat toată silinţa să conving pe părintele Mangra despre falimentul politicei sale, insistând să-şi depună mandatul de deputat, să se retragă din politică şi să lase terenul politicei de împăcare celor, cari au autorizare la aceasta dela obştea românească. Domnul Dr. Ioan Mihu este mărturia energiei cu care îi ceream părintelui Mangra renunţarea la politică. Acesta a fost complotul meu cu părintele Vasile Mangra în toamna anului 1910 la Sibiiu, parafrazat de savantul condeiu al dlui Vaida în celebra sa broşură. Am deci martor classic, mă puteţi controla,— întrucât adecă n'a ajuns pe index şi d. Br. Ioan Mihu.
Al doilea complot a fost pe peronul din gara Arad: „Sâmbătă, în 10 Martie n., (1911), toată lumea l'a putut vedea — adecă pe mine — conferând cu părintele Vas. Mangra în gara din Arad”, — zice eminentul meu detectiv. în aceea zi plecasem adecă cu o societato mai mare la Boroşineu să prăsnuim onomastica iubitului meu nepot Dr. Teodor Burdan, cum o faceam aceasta în alţi ani împreună cu d. Marşieu. Pe peron mă af!u faţă în faţă cu părintele Mangra, care fusese în afaceri oficioase la P. S. d. Episcop. Ne
salutăm. El îmi spuse că a fost la Preasfinţia Sa. eu că merg la Boroşineu, şi urcarăm în trenuri, eu în al Boroşineului, cu societatea mea, dânsul singur în trenul Orăzii-mari. Atâta a fost complotul spionat pe peron.
„Românul” bate însă alarma celui mai nou complot al meu cu Mangra. Eu clarific incidentul dela gară şi zic, că lucrul acela se va mai repeta, căci eu protosincelul au pot trece pe lângă arhimandritul fără să-l salut şi am să şi servesc cu el la altar. „Vom fi toţi preoţii conliturgisitori trădători, că ne împărtaşim dintr'un potir?" — întrebam atunci.
De atunci a devenit cuvântul „conliturgisire” obiectul celor mai murdare zemflemeli, şi orgiile acestea ale „Românului” de sub direcţia secretarului consistorial cu liturgiile constituite poantul predilect al domnului Vaida.
La sinod am şi servit soborniceşte la altar cu părintele Mangra ca preot, iar d. Goidiş a stat soborniceşte la masa prezidială cu părintele Mangra în sinod, ca notarul general al sinodului. D. Dr. Aurel Lazar, aprigul combatant politic al părintelui Mangra şi membra în comitetul naţional încă a stat şi stă sub prezidiul părintelui Mangra în consistor şi la masa acestuia dată pentru membrii conzistorului din Oradea-mare, ca fiscul acelui conzistor. Şi câţi dintre naţionalişti nu vor fi mai stat la masă cu părintele Mangra.
Eu am fost conliturgisitorul, dumnialor conmesenii părintelui Mangra. Domnul Goldiş tace în „Românul” despre mesele sale şi ale dlui Lazar, numai de masa mea sfântă îşi bate joc şi din conliturgisire face noţiune de ruşine şi blasfemia aceasta cu liturgisirea o dă şi în gura poporului înaintea căruia liturgia e o noţiune sfântă, iar d. Vaida face un joc frivol cu ea.
Dacă e să fie crimă naţională a sta la masă cu părintele Mangra, atunci a cui e crima mai mare, a mea, care am stat la masa altarului, ori a dlor cari stau la mesele verzi şi albe? Eu nu mă pot răspopi, dlor însă pot renunţa la titlurile de onoare ale dlor. Faptul e că poziţiile noastre în organismul bisericei ne aduc la mese comune cu părintele Mangra şi quod unum iuxtum, alterum equum. cu egală măsură să ni-se măsure faptele.
În vara anului 1910 luase domnul Dr. Ioan Mihu pertractările de împăcare cu contele Tisza. „Tribuna” a fost pusă la dispoziţia domnului Goldiş, ca reprezentantul comitetului naţional, ca nici un cuvânt să nu se scrie întrânsa despre aceste practicări, afară de celea ce le va afla de lipsă d. Goldiş, ca nu cumva să apară vr'o notă disonantă ce să turbure circulii comitetului naţional. Nu dovedeşte aceasta disciplină de partid din partea „Tribunei”?
În vremea aceea, la 14/27 Iulie 1910, plecasem la Tekirghiol să-mi caut de sănătate, va să zică fără nici o misiune politică. Înainte de plecare m'am dus la d. Goldiş şi i-am spus, că am să dau şi pe la d. Slavici şi Brote cu cari am de lămurit unele afaceri. Va să zică d. Goldiş avea cunoştinţă că mă duc la d. Slavici şi Brote, — spunea chiar să le spun buchile. Domnul Marşieu mă însoţi la Tekirghiol şi mie îmi părea bine, că am un prietin tovarăş de călătorie. Am petrecut cu dînsul la băi, de acolo la Constantinopol şi Bucureşti tot în dulce jubilo; eu eram „uncheaşul” lui cel iubit şi habar n'aveam că d. Marşieu ar fi detectivul meu. Tot în aceasta dulce armonie din urmă şi după înspoiere, până în ciasul scandalului dela Vas, din luna Noemvrie.
Acest cavaler deghizat în detectiv a fost purtat de mine în ţară cu toată dragostea, iar el mă denunţă în „Gazeta” aşa: „Am cunoştinţă despre faptul, că P. C. S. păr. R. Ciorogariu în amândouă rândurile petrecând în Bucureşti, a cercetat pe d-nii Brote şi Slavici după-ce „Tribuna” îi decapitase deja ca pe trădători”.
„La conferinţele avute cu dd. Slavici şi Brote, pe cari eu personal nici nu-i cunosc, eu n'am luat parte; ştiu însă dela P. C. S. p. R. Ciorogariu că o conferat cu ei şi rezultatul acestor conferenţe a fost, că părintele R. Ciorogariu a rămas convins, că domnii Brote şi Slavici nu sunt trădători, despre ce voia să mă convingă şi pe mine”.
Grav de tot, nu-i aşa? Mă rog cetiţi tunetele „Românului” priviţi „Drapelul” pus la pândă de d. Goldiş, mai presus de toate însă cetiţi efuziunile dlui Vaida din celebra sa broşură şi vă minunaţi că am mai rămas vin în grindina asta de cartuşe, ce am îndurat după denunţul dlui Marşieu.
Eu adecă împreună cu asesorul consistorial din Arad, Gherasim Serb, fost conşcolar al dlui Slavici, girasem dlni Slavici un cambiu de 6000 cor., de pe timpul când încă d-sa era la institutul Oteteleşianu director şi se încurcase cu băile sale din Buşteni. După ce provocările mele de a regula cambiul au rămas fără resultat m'am dus să-mi arangez afacerea de giro. În ce priveşte pe domnul Brote, d-sa era angajat cu salar lunar de 400 cor. la „Tribuna” şi dânsul trimitea mereu articoli, conform angajamentului, dar articolii, deşi nu erau de conţinut politic, ci economic, nu se publicau în „Tribuna” după trecerea dânsului la politica părintelui Mangra, ei stau şi acum teanc în sertarul redacţiei. Direcţia „Tribunei” m'a însărcinat să-i aduc la cunoştinţă sistarea honorarului şi desfacerea legăturilor politice cu dânsul. Eu spusesem dlui Marşieu despre misiunea mea la d. Slavici şi Brote. I-am aflat la „Agenţia Româna”, într'un hal indescriptibil, „Agenţia Română” era în agonie şi dânşii rămaşi fără strictul necesar al vieţii. Sub impresia aceasta grozavă spusei dlui Marşieu ce am văzut şi că „ce trădătorii dracului sunt aceştia, cari n'au ce să mănânce”. Aceasta oroare de soartea ce a ajuns'o oameni cu un trecut ca al domnului Slavici şi Brote este „încercarea mea de a convinge” pe d. Marşieu despre aceea că d. Slavici şi Brote nu sunt trădători.
După înapoiare din Tekirghiol i-am mai cercetat odată, aşa, că lăsai din birje pe domnul Marşieu la „Carul cu bere” până eu mă dusei la d. Slavici şi Brote. Credeam că li-se va fi schimbat situaţia şi că voi putea vorbi despre cambiu, dar d. Slavici ajunsese la vinderea cărţilor şi a mobilei şi eu luase-i de nou groaza cu mine la d. Marşieu.
Am vorbit şi despre politică. Dânşii spuneau că sunt de bună credinţă. Părintele Mangra a făcut întrarea în partidul guvernamental pe socoteala sa, fără prealabila înţelegere cu dânşii, sperau însă bine dela politica părintelui Mangra şi erau în iluzia că opinia publică dela noi e ca danşii.
D. Brote accentuă, că ar avea chiar drept la „Tribuna” şi e gata a se lăpăda de părintele Mangra şi a veni la Arad, însă „nu ca slugă ci ca stăpân”. Dar eu n'aveam autorizaţie a pertracta în dirceţia aceasta cu dânsul. Dlui Slavici nu-i mai era de politică, ci de pânea de toate zilele a numeroasei sale familii şi de durerea ce i-a cauzat'o lovitura dlui Goga.
D. Goldiş le ştia toate acestea pentrucă i-le-am spus din fir în păr, dupăce sosii acasă, drept dovadă că n'am umblat clandestin pe la dd. Slavici şi Brote, dar pentru aceea aprinde totuşi în „Românul” focul bengalic al complotării cu dd. Slavici şi Brote şi dă drumul declaraţiilor dlui Marşieu, iar d. Vaida culorează cu condeiul său vrednic de mai bună soarte aceasta tragicomedie a duetului Goldiş-Marşieu, aruncată pe piaţă, drept piesă de resistenţă în gurile lacome de senzaţiile trădărilor.
În partea ce mă priveşte pe mine, toată broşura dlui Vaida este brodată pe declaraţia dlui Marşieu apărută cu data 14 Martie 1911 în Nr. 51 al „Gazetei Transilvaniei”, la care eu am reflectat numai în parantez, precum şi merita. D. Vaida însă face titlu de glorie din acea declaraţie. Iată-ţi gloria dle Vaida, în acest răspuns întârziat, dar dat la cel mai potrivit timp, pentrucă omul cu minte nu se mânie când vrea altul, ci când vrea el.
________________________
1) “Spre Prăpastie. III,” în Tribuna, XV (1911), Nr. 230 (20 Octombrie/ 2 Noiembrie), pp. 3-5;