Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Spre prăpastie.

II

Trădător de neam

În Noembrie se împlineşte anul dela isbucnirea crizei. Domnul Dr. Iustin Marşieu destăinuise nu de mult unui prieten, că dânşii cu un an mai nainte de isbucnirea crizei mă ţineau sub pândă, aveau chiar întruniri secrete în cari se pregăteau la asalt, numai pretextul îl aşteptau. În aceeaş vreme a comploturilor, pe faţă mi-se gira de sincer stimător. Dar trecem peste aceste lucruri omeneşti.

Domnul Dr. I. Marşieu cade în greşala oamenilor tineri, cari cred, că dela dânşii se începe numărarea zilelor. Faptul e că dânsul numai atunci a fost iniţiat în rolul său de detectiv.

Domnul Vasilie Goldiş a venit să. facă carieră în Arad, cum zicea dânsul. Mai nainte încercase să facă carieră la gimnaziile de stat, şi atât de sigură îşi ţinea odată numirea de profesor la gimnaziul de stat din Braşov, încât cu banchet îşi luase şi adio dela colegii săi dela gimnaziul românesc. Domnul Ioan Beleş, pe vremuri deputat guvernamental, ar şti spune despre intervenţia ce i-a cerut-o patronul dlui Vasilie Goldiş, fericitul episcop Iosif Goldiş, ca să fie numit profesor la gimnaziul de stat din Arad, dar nu i-a succes. Ce nu i-a succes însă pe carieră străină i-a succes la noi. Părintele Vasilie Mangra i-a doschis calea la această carieră prin aducerea dânsului la Arad sub patronatul fericitului episcop Goldiş, care se ştie că făcea politică guvernamentală. D. Vasilie Goldiş a intrat pe această poartă triumfală a aspiraţiilor sale bine provăzut cu merindea pensiei din Braşov şi cu adausul personal de salar în Arad. Eu n'aveam parte în arcanele politicei mai înalte, ci mă bucuram că d. Vasilie Goldiş se va stabili în Arad şi că voi avea un sincer colaborator la opera culturală ce o săvârşiam aici.

D. Dr. Ioan Suciu a avut un ghinion la începutul carierei sale. Un scriitor din cancelaria advocaţială a dlui Oncu de pe vremea când dsa făcea şi advocatură, a furat un fascicol din cancelaria advocaţială. Din actele furate a făcut o chitanţă falşă, că d. Oncu ar fi luat o provizie de 80 cor. dela clientul său pentru exoperarea, respective votarea unui împrumut dela „Victoria”. Actele aceste falşe le-a dus la d. Dr. Ioan Suciu, iar acesta din interes de moralitate publică le-a dus la redacţia „Arad és Vidéke”, care a dat cu ele năvală aspră asupra existenţei „Victoriei” şi asupra băncilor româneşti peste tot. La tribunal s'a dovedit falşificarea, dar făptuitorul Todorean a fugit în Ţară dinaintea judecăţii tribunalului. În urma acestui ghinion, d. Dr. Ioan Suciu a rămas o monedă fără curs politic. Părintele Mangra i-a dat dlui Dr. I. Suciu brevetul, pentru ce i-a şi rămas recunoscător întotdeauna, pe noi însă nu ne-a putut uita, în special pe mine care apăram institutul „Victoria” şi pe d. Oncu. De aici provine vechia sa animozitate contra mea, deşi eu i-am dat toate semnele de uitare. Şi eu sunt oare de vină dacă acum iarăş e încurcat cu încasările consistoriale din Secaşiu în calitatea sa de fisc consistorial?

Recunoştinţa îi făcu pe amandoi sfetnici intimi ai părintelui Mangra, iar eu rămăsei aproape străin în această prietenie şi mereu certat de părintele Mangra, că nu sunt destul de „flexibil” faţă de amicii săi, d. Goldiş şi Suciu, cari întocmai aşa mi părau atunci la părintele Mangra cum mă pârăse acum la domnul Vaida. Acestea nu sunt poveşti, martor îmi este întreg Aradul.

Articolul unguresc „scris în cea mai neaoşă limbă maghiară”, — cum zice d. Dr. Al. Vaida-Voevod în broşura sa — şi apărut la 1903 în „Tribuna” a fost fructul politicei personale ce o inaugura d. Goldiş în Arad, sub binevoitoarea ocrotire a părintelui Mangra, care dela mutarea sa din Arad a intrat în legături cu contele Tisza. Articolul acela de împăcare dedicat contelui Tisza este scris de d. Vasile Goldiş.

Mai clar nu se poate vorbi în spiritul politicei de pace a părintelui Mangra de cum vorbeşte d. Goldiş în acel articol dedicat în ediţie specială contelui Tisza István. Însuşi d. Vaida recunoaşte în articol pecetea politicei părintelui Mangra şi-l încriminează pe numele meu, că eu aş fi autorul, în cazul cel mai bun complicele articolului încriminat. Cetiţi, mă rog, la pag. 12 a broşurei dlui Vaida, ce conclusie de tradare de neam trage d. Vaida pentru mine din acel articol, iar d. Goldiş, autorul articolului unguresc, tace ca peştele în apă; tace şi d. Vaida dupăce i-s'a spus în „Tribuna”, că autorul articolului tiszaist este însuşi d. Goldiş. Ce bine ar fi dacă n'ar mai exista „Tribuna”, n'ar fi fost unde să se desvălească paternitatea dlui Goldiş la articolul încriminat.

Rezumată chestia aceasta a articolului unguresc dedicat contelui Tisza, dă morala că: d. Goldiş este echivocul care umblă cu doi bani în trei pungi punându-şi fătul său sub altul; iar d. Dr. Vaida-Voevod acopere acest făt cu tăcerea sa şi dupăce i-sţa desvălit paternitatea articolului; este dar de rea credinţă. Aceeaş metodă ca la actele tradării de patrie: seducerea lumei prin acte clandestine.

Sub coaliţie intră d. Goldiş în „relaţii” directe

cu Apponyi, cu care, zice d. Vaida (pag. 7), Mangra nu putea susţinea relaţii. În dosul acestor relaţii trebue că s'a petrecut ceva lucru tainic, care a îndemnat pe contete Apponyi să-i trimită vorbă dlui Goldiş prin un asesor consistorial din Sibiiu în termini grosolani, că nu este sincer, pentrucă altcum a vorbit cu dânsul şi altcum a vorbit în cameră.

Nu ştiu ce taine s'au petrecut între d. Goldiş şi contete Apponyi, decât că eu ajunsesem sub coaliţie între două focuri. Guvernul mă trage în cercetare discipliriară pentru atitudine nepatriotică, iar „Lupta” organul comitetului naţional, pentru atitudine echivocă din punct de vedere naţional. Şervirea dlui Dr. Iosif Siegescu ar fi fost începutul.

Din relaţiunile oficiale.

D. Dr. Iosif Siegescu era trimis de guvernul coaliţiei după criza din Caransebeş, să facă ordine şi la institutul din Arad, cum se zicea şi prietenii mei (!) saltau de bucurie că acum vine rîndul pe Ciorogariu. Programul primirei lui l'am stabilit împreună cu comisarul consistorial, eu d. Goldiş şi cu corpul profesoral. L'am primit dar cu toate onorurile ce i-se cuvin unui comisar ministerial, chiar după indicaţiile comisarului meu, d. Vasilie Goldiş şi după terminarea inspecţiei, re bene gesta, l'am petrecut eu d. Goldiş la gară. În restimpul inspecţiunii, d. Goidiş a legat prietenie strînsă cu d. Dr. Siegescu, s'au făcut „per tu” şi i-a făcut elogii călduroase pentru purtarea loială faţă de institutul şi eminentele sale calităţi pedagogice. Din primirea aceasta s'a făcut mare lărmălaie în Lupta. Despre d. Goldiş apologetul dlui Siegescu şi concomisant în lojele din Budapesta nu vorbia nimeni, ca şi când nici n'ar fi văzut pe. d. Siegescu. Nu ca acuze contra dlui Goldiş aduc acestea, nici ca lăpădare de celea ce-am făcut, căci aveam datoria de-a primi cu cuviinţă pe comisarul ministerial, ci ca caracterizare cum se plasează în publicitate lucrurile.

„Tribuna” a combătut cu furie candidatura dlui Dr. Siegescu în Oraviţa, drept dovadă că nu eu cu relaţiile mele oficiale stam peste ea ci ea stă peste relaţiile mele oficiale. Numai odată am intervenit în chestie de onoare. „Lupta” anume, a scris despre d. Dr. Siegescu, că a furat o umbrelă pe vremea când era băiat de cl. a IV-a civilă, iar d. Siegescu a trimis desminţire dela un valoros membru al partidului naţional cum e părintele protopop Andrei Ghidiu şi dela d. advocat B. Muntean, la cari se făcea provocare în acel articol. Am întrevenit la „Tribuna” să se publice declaraţia dlui Ghidiu şi Muntean, şi am detestat acest fel de luptă. Aceasta datorie morală a fost timbrată de crimă naţională în „Lupta” şi eu dat gata de echivoc. Astăvară plecasem în 1/14 Iulie la Tekirghiol.

La gara din Arad aşteptam trenul de Budapesta din care se dăduse jos d. Siegescu şi iee masă şi iată şi părintele arhimandrit Augustin Hamsea. Părintele arhimandrit mergea la Lipova, d. Siegescu peste Copşa la Ocna, iar eu peste Alvincz la Sibiiu. Dânşii urcară în clasa I, eu ca om de a doua mână în clasa a doua. Din acest caz „Românul” face următoarea minciună:

„Personalii. Domnul Dr. Iosif Şeghescu, profesor de universitate şi deputat dietal al cercului Oraviţa a plecat azi din Arad în societatea Prea Cuvioşiei Sale dlui Roman Ciorogariu, directorul institutului teologic-pedagogic şi prim-comanditarul ziarului naţional „Tribuna”, la Cuvin, unde vor petrece câteva zile plăcute la viia dlui Dr. sever Ispravnic, nepotul P. C. Sale părintelui protosincel R. Ciorogariu.

La ce i-a trebuit dlui Goldiş această minciună? Mai trebuie să explic?

Aşa mi-s'au exploatat relaţiile oficiale cu comisarul ministerial al institutului de sub direcţiunea mea, d. Dr. Iosif Siegescu, căci de, d. Goldiş ştie că audacter calumniare, semper aliquid haeret.

Pofta de episcopie.

Episcopiile preocupă îndeosebi pe d. Vaida, ci că îmi pregăţesc calea la episcopie. Faptul e că însuş d. Goldig a voit să mi-o pregătească. Dânsul a făcut planul cu d. Dr. Siegescu şi mă împace cu Burdea, mi-au adus la cunoştinţă acel plan şi a scris dlui Petre Ionescu in Budapesta să ne faci rost de întâlnire, pe vremea când se ştia că părintele arhimandrit Filaret Musta nu va fi confirmat în scaunul episcopesc din Caransebeş, dar spre norocul meu nu m'am dus şi totuş „Românul” dlui Goldiş care m'a trimis la Burdea, exploatează această ademenire a şefului său pentru ca să mă inculpeze că am vroit să ajung prin Burdea episcop la Caransebeş. El mă trimite şi el mă cârăie, — ce suflet Doamne.

D. Dr. Nicolau Ionescu în broşura sa dedicată astă-vară dlui Goldiş mai relevează şi monstruozitatea, că d. Goldiş ar fi intrat în pertractări cu un domn, ca el, în scopul ca d. Goldş, şi cu soţii săi, să ducă la îndeplinire înlăturarea episcopului de pie memorie Nicolau Popea din scaunul episcopesc, dacă Burdea le va da garanţă, că guvemul mă va numi pe mine de administrator episcopesc în Caransebeş, până la îndeplinirea scaunului prin alegere. Va să zică domnul Goldiş spiritus rectorul partidului naţional, fără ştirea mea, care aveam o adevărată veneraţiune faţă de episcopul Popea, în numele soţilor săi, adecă a partidului naţional, oferă lovitura de constituţie guvernului, zice d. Ionescu, iar d. Goldiş nu este acasă pentru lămurirea acestei acuze grozave, ci se spală cu un Galgen-humor echivoc în coloanele „Românului”. Domnul căruia i-a oferit această monstruositate trăieşte, trăiesc şi eu, în numele cui s'a făcut ofertul, haid deci dle Goldiş la un juriu să se facă lumină. Ori ai tractat în numele comitetului naţional ca d. Siegescu şi Burdia şi atunci d. Vaida conştient perverteşte lucrurile, ori n'ai avut mandat dela comitet şi atunci pe Goldiş să-l răstignească d. Vaida, — pe cel care a lucrat contra intenţiunei comitetului, iar nu pe mine, care am fost de dânsul învitat la Canossa dar nu m'am dus. Mai presus de toate însă să se clarifice chestia detronării.

La alegerea a doua a fost ales părintele Dr. Traian Badescu. Toţi simţeam greumântul situaţiei ce s'ar crea constituţiei bisericeşti dacă n'ar fi confirmat nici acest ales al bisericei, dreptce s'a strîns şi mai mult rîndurile pentru demonstrarea dorinţei comune a bisericei, dar fără noroc — alegerea părintelui Badescu încă a fost anulată.

La a treia Alegere părintele Olariu a rămas singurul candidat din dieceza. Părintele Olariu n'a făcut politică nici când, ci a lucrat la catedră şi a scris carţi teologice de valoare; el este cel mai de valoare scriitor bisericesc la noi şi se bucură de stima generală ca bărbat de ştiinţă şi de bune moravuri.

Spre nenorocirea lui însă, i-s'a ateşat Burdea la alegerea de episcop prin ce a perdut simpatiile oamenilor şi mai ales că a candidat contra părintelui arhimandrit Filaret Musta. Eu ştiam că părintele Olariu nu este angajat la politica lui Burdea, drept ce ca prietin şi coleg i-am dat sfatul să dumirească lumea asupra raporturilor sale cu Burdia şi peste tot asupra rolului ce l-a avut în conflictul din Caransebeş, intrînd în sfat ca să nu zic cartel, cu părintele Musta şi Badescu. Acestea erau relaţiile mele cu părintele Dr. Iosif Olariu şi nu mă ruşinez de ele.

Despre candidiarea părintelui Dr. Miron Cristea prin comitetul naţional nu putea fi vorba, căci atunci dl Goldiş n'ar fi putut pertracta cu agreaţii guvernului în altă direcţie şi domnul Oncu, valorosul membru al comitetului naţional, încă trebuia să ştie despre aceasta, dar trebuia să ştie şi „Tribuna” care facea opinia publică în jurul episcopiei din Craransebeş. Despre părintele Cristea se vorbea numai în ordinea simpatiilor. Aşa s'a întâmplat că dl Oncu, la scrisorile cari ne veniau din dieceza Caransebeşului dela membri ai partidului naţional şi aderenţi ai părintelui Cristea, şi cari scrisori ne spuneau că membrii clericali ai sinodului, simţindu-se rămaşi în minoritate s'au declarat pentru părintele Olariu — aşa s'a întamplat, zic, că dl Oncu le-a recomandat ca ultima raţione soluţiunea de a se asigura şi pentru eventualitatea aceasta prin garanţii din partea părintelui Olariu, că va restabili pacea în biserică, zguduită în Caransebeş şi va curma opera destructivă a lui Burdia mai presus de toate însă, că va da garanţiile cuvenite pentru partidul programul naţional. Atâta a fost toată ingerinţa noastră în alegerea a treia din Caransebeş.

Din acest caz iarăş s'a făcut chestie de Burdism şi tradare. Domnul Oncu le cerea publicarea pretinselor scrisori trădătoare despre care scriau în organele lor autorizate, dar fără rezultat, căci savanţii Măglaşi cu scrisorile în buzunar umflau mai departe cimpoiul trădării şi lefegiii acestei atmosfere aplaudează. Onoarea n'are preţ înaintea oamenilor acestora; pe cine au pus odată pecetea pusă rămâne şi basta.

Dar pe dl Vaida nu'l lasă grijile episcopiilor noastre nici după îndeplinirea scaunului episcopesc din Caransebeş. Prinde o insultă. făcută de un anonim din Sibiiu, amicului şi colegului meu Dr. Euseb Roşca în „Tribuna” şi nu-o pune şi aceea în socoteala poftei mele de episcopie. Ci că am avut intenţiunea să blamez pe rivalul meu la episcopie, pe Dr. Roşca:

Mai nainte de toate episcopii vacante nu sunt acum, nici nu e prospect să fie, căci har domnului episcopii noştri de astăzi sunt integri, cinstiţi, sănătoşi, iar alte episcopii noi, bun e Dumnezeu, de le vor ajunge strănepoţii noştri. După aceea eu am fost care am desaprobat acel atac şi am cerut „Tribunei” reparaţie. I-am scris lui Roşca şi m'am pus în înţelegere cu regretatul Dr. Şpan care a scris apărarea lui Roşca în „Tribuna”, dându-i satisfacţia deplină. Dar pentru dl Vaida toate sunt Hecuba, el este paznicul episcopiilor ortodoxe şi le teme de mine, căci vezi Doamne, în sinoadele eparhiale nu e destulă garanţie. Dl Vaida nu ţine seamă că unde dă şi unde crapă.

Veghea dlui Vaida are asemănare cu veghea lui Pichler. Cine nu'şi aduce aminte cum după moartea lui Kossuth s'a ivit pe orizontul politicei maghiare un jidovaş din cale afară isteţ, care petrecuse câtăva vreme în Torino. Acest jidovaş a păşit pe arena politică ca moştenitorul politicei lui Kossuth. În turneurile sale electorale spunea naivilor alegători dela ţară, cum Koassuth înainte de a'şi fi închis ochii pe vecie i-a zis: „grijeşte Pichler fătul meu de ţara ungurească” şi el acum a venit în ţară să grijească de ţara ungurească. La o adunare poporală vede pe tatăl său tocmai când îşi spunea legendele paişoptiste. Repede îi şopteşte: „taci şi nu spune, că'mi eşti tată, căci tocmai acum le spusei că ai murit în lupta dela Iasszeg”. Aşa păzeşte şi d. Vaida de episcopiile ortodoxe, pentrucă de, pe el l-a încredinţat marele Şaguna şi păzească autonomia bisericei ortodoxe.

(Va urma)

________________________

¹⁾ “Spre Prăpastie. II,” în Tribuna, XV (1911), Nr. 229 (19 Octombrie/ 1 Noiembrie), pp. 3-5;