Nuvelă

Suflet călător

de Octavian Sărbătoare (Australia)

    Mă aflu la hotelul Tourist Inn în Kolkata, India, unde voi sta câteva zile înainte de zborul meu către Singapore, apoi către Sydney. Am o camera single, strâmtă ce-i drept, dar mă descurc destul de bine. 
    Este ora prânzului când doresc să merg în oraş. 
    Ies din cameră, dau nas în nas cu doi clienţi ai hotelului; un indian tânăr este însoţit de o doamnă şi ea tânără. Ne salutăm în treacăt, aşa cum se obişnuieşte prin hoteluri în India, „Hello!“. Vreau să schimbăm câteva vorbe, dar ei nu zăbovesc la discuţie. 
    „Sunt grăbiţi tinerii, poate altădată ne vom cunoaşte mai bine.“
    După un mic tur prin împrejurimi zăbovesc la restaurantul Blue Sky unde iau masa. 
    Revenit la hotel urc scările către camera mea, pe culoar îl întâlnesc iarăşi pe vecinul meu. Spre surprinderea mea constat că este însoţit de o altă fată. Trecem unii pe lângă alţii, caut să-i salut, dar tânărul îmi evită privirea, deşi ne văzusem deja cu puţin timp înainte. Cei doi intră grăbiţi în camera lui.
    „Ciudat! Cine ştie ce preocupări are acest tânăr indian? Treaba lui!“ îmi zic.
    Către seară ies pentru a merge în oraş. Pe hol îl întâlnesc pe Lakshman, portarul hotelului.
    - L-aţi văzut? spune el.
    - Pe cine?
    - Vecinul dumneavoastră... iar a adus o tipă.
    - !? Aha! Aşa deci! Cu asta se ocupă! L-ai observat de multe ori că aduce fete în camera lui? 
    - De două săptămâni de când se află la noi la hotel... aproape în fiecare zi vine cu una nouă. 
    - Oho! Chiar aşa? Are mare succes! Surprinzător! După cum arată... cine-ar putea crede? Ce să spun? Să-i fie de bine! 
    După cină revin în camera mea. Mă întind comod pe pat să mă odihnesc, când dinspre camera personajului neobişnuit se aud chicoteli. 
„Se distrează tinerii“, îmi zic.
    Vocile cresc în intensitate, dar... „Parcă se ceartă!?“. Deodată uşa camerei lor este trântită, femeia ţipă „Asta îţi trebuie!“. Aud apoi paşi care se îndreaptă către scara de ieşire, după care... linişte. 
    „Ce-a fost asta? ...Se pare că de data asta nu i-a mers“, trag eu concluzia cu voce tare. „Tipa a plecat.“
    Sunt extem de curios să aflu ce se întâmplă. Îmi fac un plan de acţiune pentru ziua următoare. 
    Dimineaţa, vreau să ies în oraş. Aştept ca vecinul meu, tânărul indian, să iasă el primul din cameră, ca apoi imediat să ies şi eu. Vreau să schimb câteva cuvinte cu acest om foarte interesant. 
    Aud uşa camerei lui că se deschide, este împinsă la loc, lacătul este încuiat. Ies şi eu, încui repede. Tânărul este tocmai pe punctul de a trece pe lângă mine. Îl salut:
    - Namaste! Ce faceţi? Numele meu este Ramdas.
    - Namaste! răspunde el surprins. Merg să iau micul dejun. 
    - Şi eu am aceeaşi direcţie. Mi-ar face plăcere să-l luăm împreună. Chiar vă invit dacă doriţi să mergeţi cu mine la breakfast. 
    Tânărul mă priveşte atent, mă examinează din cap până-n picioare, observă că sunt turist din afara Indiei.
    - Bine. Cum doriţi domnule Ramdas. Numele meu este Gambhir. 
    - Spune-mi Ramdas, direct pe nume. Tot aşa voi proceda şi eu cu tine. 
    Coborâm şi ne îndreptăm către restaurantul Blue Sky. Găsim două locuri potrivite, consultam meniul, comandăm. Ambientul este plăcut. Muzica indiană se aude în surdină.
    - De cât timp eşti cazat la hotelul Tourist Inn? încep eu conversaţia.
    - De două săptămâni. 
    - Eu abia am sosit ieri, cu puţin timp înainte de a mă întâlni cu tine pe culoar... când erai cu doamna, soţia. De atunci nu v-am mai văzut împreună.
    - A plecat, zice el. 
    - Tot ieri te-am văzut cu o altă tânără, soră sau o rudă. 
    - Era tot soţia, zice el. 
    - Hm!? ...dar nu semănau. 
    - Asta aşa este! O soţie este diferită de altă soţie. 
    „Ce vrea să spună acest tânăr?“
    - Gambhir, nu te înţeleg. Eşti musulman? Ai mai multe neveste?
    - Am una singură... dar are multe înfăţişări. 
    - Ei, chiar că acum nu mai înţeleg nimic. Cum adică are multe înfăţişări?
    - Este chiar aşa cum am afirmat: soţia mea are multe înfăţişări. 
    Micul dejun ne este servit. Discuţia noastră devine din ce în ce mai interesantă. 
    - Ce să zic? Ai o soţie care îşi schimbă înfăţişarea zilnic. Este ceva nou pentru mine. Nu-mi pot explica cum se produce fenomenul... dar totuşi pot spune că ai preocupări plăcute. 
    - ...Nu sunt deloc plăcute. 
    - Haida de! Nu fii modest! Nu-mi spune că nu-ţi place ceea ce faci! Câţi n-ar dori…!
    Vorbele mele nu-l conving. Gambhir nu mai zice nimic. Se preocupă acum de micul dejun. 
    Curând terminăm. Plătesc consumaţia şi ieşim. 
    - Haide înapoi la hotel, propun eu. 
    Ajunşi în hol luăm loc pe canapea. Reiau tema discuţiei:
    - Sunt curios de cele spuse de tine mai înainte, faptul că nu-ţi place ceea ce faci privitor la întâlnirile cu soţia care-şi schimbă mereu înfăţişarea. Cum aşa? Te rog să mă lămureşti.
    Gambhir se aşează mai comod pe canapea, gata să se destăinuie.
    - Ramdas, nu ştiu ce cunoştinţe ai referitor la transmigrarea sufletelor, samsara, spunem noi hinduşii. Află că soţia mea... se manifestă în unele persoane feminine pe care le întâlnesc. 
    - Este uluitor ce spui! De când acest fenomen?
    - De doi ani. Imediat după ce a decedat. 
    - Din ce cauză?
    Gambhir oftează. Îşi deapănă povestea:
    - Cu trei ani în urmă eram cu nişte treburi în ţinutul Rajasthanului. Acolo am întâlnit nişte femei din casta paria. Făceau farmece. Am stat prin acele locuri doar 2 săptămâni, dar la revenirea acasă nu mai eram acelaşi om. Soţia mea, Lakshmi, aproape că nu m-a recunoscut. Mă schimbasem de necrezut. Mai cu seamă simţămintele mele faţa de ea erau diferite: pur şi simplu n-o mai iubeam. 
    - Este trist ce-mi spui. O iubire stinsă...
    Gambhir oftează şi continuă:
    - Am mai stat cu Lakshmi încă un an, timp în care viaţa ei cu mine devenise un coşmar. Apoi... ea a murit. 
    Tânărul oftează şi mai adânc. 
    - Îmi pare nespus de rău să aud aceste vorbe. Ce a mai urmat? întreb.
    - După decesul ei, eu, la sfatul unor prieteni, am consultat brahmanii care mi-au făcut anumite slujbe de a alunga duhurile rele din mine... ceea ce au reuşit până la urmă. Am devenit treptat din ce în ce mai lucid şi conştient de ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii ani. Era însă... prea târziu, Lakshmi era dusă de pe această lume şi, aşa cum am constatat ulterior... era foarte supărată pe mine.
    - Supărată?
    - Întocmai. Mai precis spiritul ei era supărat. Am cerut ajutorul brahmanilor, dar fără succes. După slujbe îndelungi şi complicate nu s-a putut în nici un fel ca spiritul ei să fie îmbunat. Lakshmi m-a blestemat înainte de moarte, deoarece m-am purtat rău cu ea, chiar... o băteam.
    - Ai păcate mari Gambhir. Baterea femeilor atrage mânia zeiţei Shakti. 
    - Este ceea ce s-a şi întâmplat de fapt. Aşa cum ţi-am spus sufletul soţiei mele călătoreşte din corp în corp, şi mi se arată acolo unde nici nu mă aştept. Apar femei care, aşa deodată, intră în vorbă cu mine, şi apoi... vor să vină cu mine. Ai văzut şi tu două dintre ele. Aproape zilnic trebuie să fac faţă la asaltul unei alte femei. 
    - Asalt? Cum adică?
    - Uite-aşa... intră în vorbă cu mine, cum spuneam, o recunosc că este soţia mea în spirit, şi nu o alung... sperând astfel să o îmbunez.
    - Să o îmbunezi? Dar ce face? Sigur că o astfel de întâlnire are peripeţiile ei... le aduci acolo unde stai... şi vorbiţi. 
    - Măcar de ar fi acesta cazul. 
    - Hai acum, nu te mai codi... mie poţi să-mi spui! Te-am văzut deja cu ele aici la hotel. 
    - Asta aşa este, dar îţi spun că nimic sexual nu se întâmplă între noi, aşa cum aparent s-ar crede. 
    - Dar de ce vin cu tine? Nu asta doresc?
    Gambhir oftează iarăşi. 
    - ...Soţia mea vrea să mă pedepsească. Spiritul ei intră în corpul unei femei, care mă atrage dându-mi impresia că vrea să fim intimi... eu o aduc acolo unde stau, vorbim, îmi dă de înţeles că este binevoitoare... şi după ce mă aduce la pragul momentului... pur şi simplu mă lasă... şi pleacă. 
    - Uau! Ceea ce-mi este cu adevărat de necrezut.
    Gambhir continuă:
    - Îţi spun că îmi este foarte greu să mă stăpânesc să nu o lovesc. Dar îmi amintesc că am bătut-o pe Lakshmi, atunci când era în corpul ei originar, şi nu o mai fac... Îţi poţi imagina prin ce momente trec? spune Gambhir cu vocea apăsată.
    - Trăieşti o dramă ce întrece orice imaginaţie. În plus, aşa cum s-au desfăşurat evenimentele până în prezent, suferinţa ta pare fără sfârşit atâta timp cât eşti în viaţă, îmi spun eu părerea. 
    - Iată de ce am afirmat că nu am deloc preocupări plăcute, aşa cum ar părea la prima vedere. 
    - Marturisesc că ceea ce aud de la tine este incredibil. Realizez că practic soţia moartă te terorizează, vrea să se răzbune pe tine. Aş dori să te ajut, nu am practic nici o idee cum. Ce pot face pentru tine? îmi ofer eu sprijinul.
    Gambhir tace. 
    „Realizez suferinţa prin care trece acest om care la suprafaţă, la prima vedere, pare un Casanova indian... iar el săracul trăieşte o viaţă de coşmar.“ 
    - Ce metode ai încercat pentru a scăpa de această situaţie? întreb.
    - Destule. Care mai de care... Am cerut brahmanilor să facă tot ce le stă în puteri să înlăture spiritul ei, să o determine să nu se mai poată apropia de mine... Dar în zadar! Situaţia continuă de doi ani, nu văd vreo ieşire... Nu ştiu de ce încă mai trăiesc această viaţă de suferinţă! mai adaugă el.
Gambhir este foarte abatut. Are umerii lăsaţi, îşi ţine capul între palme, pare că se află la capătul răbdărilor. Are nevoie să se reculeagă după destăinuirile făcute mie.
    Mă gândesc la compexitatea vieţii lui.
    - Haide să ne retragem în camerele noastre, îi sugerez eu într-un târziu. 
    Intrăm fiecare în camera lui. După câteva ore, către prânz, bat la uşa lui. 
    - Gambhir, hai să mergem împreună la masa de prânz! 
    Este de acord. După câteva minute suntem iarăşi la restaurantul Blue Sky. Ne alegem o masă potrivită şi comandăm. Muzică indiană în surdină parcă ne mângâie.
    Nu după mult timp în local intră o tânără indiancă singură. Este îmbrăcată cu un sari elegant, mersul îi este distinsă. Fata cum ne vede, se îndreaptă spre noi şi ne cere permisiunea de a sta la masa noastră. 
    - Îmi daţi voie?
    - Locul este liber, spun eu.
    Se aşează, ar dori să consulte meniul. Zâmbeşte către mine. 
    - Doriţi meniul? o întreb. 
    - Dacă sunteţi amabil.
    Fata consulta lista produselor, apoi o pune deoparte. Un ospătar apare imediat şi îşi notează comenzile rând pe rând, aprobând din cap alegerea noastră, „Alu matar, samosa, papadam, masala dosa, dal, tikka masala şi dulciuri“ repetă el notându-şi totul în carneţel după care se retrage.
    - Sunteţi străin. De unde veniţi? mă întreabă tânăra.
    - Din Australia. Mă numesc Ramdas, acesta este prietenul meu Gambhir. El este localnic... după cum vedeţi, arăt eu către el. 
    Fata îl priveşte în treacăt pe Gambhir, nu pare deloc interesată să vorbescă cu el, ci cu mine. 
    - Eu sunt Minakshi, spune ea. Australia!? Veniţi de depaaarte. 
    - Sunt turist spiritual. Călătoresc prin India, de-a lungul şi de-a latul. 
    - Şi ce aţi aflat despre ţara mea?
    - Ehei, sunt... multe, multe de spus. Mi-ar trebui timp îndelungat să pot depăna din experienţele mele prin aceste locuri. 
    - Aş dori cel puţin să aflu părerile dumneavoastră despre India. 
    - Dacă vom avea ocazia... poate... cu o altă ocazie. 
    Primim mâncarea, toţi suntem acum ocupaţi. 
    Am terminat, ospătarul revine să strângă farfuriile, plătim, ne pregătim să ne luăm rămas bun de la Minakshi. 
    - Mi-aţi promis că-mi veţi povesti despre India, insistă ea.
    - Altădată, acum ne întoarcem la hotel, stăm aici aproape.
    - Vin şi eu, spune fata veselă. 
    „Ce înseamnă asta? Nu cumva sufletul soţiei lui Gambhir este iarăşi călător într-un alt corp de femeie, astfel că vine să-l supere din nou, aşa cum face de obicei? Totuşi tânăra a conversat mai mult cu mine, decât de Gambhir. Iată ceva neobişnuit la care nu m-aş fi aşteptat. Este paradoxal. Ce se întâmplă oare?“
    - Hmmm, cum aşa? spun eu şăgalnic. Tu eşti indiancă... ştii mai multe despre India decât mine. Pe de altă parte femeile nu se invită singure să meargă cu străinii la hotel, caut eu s-o conving să renunţe. 
    - Poate aveţi şi fotografii, pe unde aţi umblat prin India, să mi le arătaţi, caută ea un pretext. 
    Gambhir este tot timpul atent la conversaţia noastră. Se apleacă spre urechea mea şi îmi şopteşte cu panică în glas:
    - Ramdas, nu o lua la hotel cu noi... te rog! Este ea Lakshmi, sufletul soţiei mele decedate... o recunosc... a venit să mă supere în acest fel, ştiind că eram un om gelos când trăia. Ceea ce vrea să facă acum este şi mai crunt decât înainte. 
    Gambhir aproape că plânge. Stă cu mâinile la piept implorându-mă să nu dau curs situaţiei. 
    „Iată unde s-a ajuns? Trebuie să fiu foarte prudent cum reacţionez. Am de-a face cu un suflet foarte tenace în răzbunare, nu vreau să-i stârnesc mânia.“ 
    Mă adresez fetei cu o voce blândă. 
    - Uite ce este Minakshi. Sunt ocupat acum, nu te pot primi la hotelul meu. Nu vreau totuşi să te supăr. Dar îţi propun să ne întâlnim astă seară toţi trei. Pe la orele şase. Voi aduce şi fotografii, îţi promit. De acord? spun eu vesel. 
    Fata zâmbeşte, semn că este de acord. 
    Părăsim imediat restaurantul. 
    Gambhir este încă afectat de cele întâmplate. 
    - Ai văzut-o de ce poate fi în stare? spune el foarte mâhnit. 
    - Nu-mi imaginam nici eu că poate face astfel de lucruri... de a se folosi de gelozia ta pentru a te chinui. Oricum acum ştiu la ce te poţi aştepta. Aş vrea să confruntăm împreună situaţiile prin care treci, poate... găsim o soluţie care să le rezolve. Eşti de acord?
    - Să vedem ce va mai urma Ramdas. Lakshmi, ca suflet călător, apare în preajma mea mai ales când nu sunt însoţit de cineva. Poate dacă sunt cu tine va fi cu totul altfel. 
    Către seară la ora potrivită eu şi Gambhir intrăm în incinta restaurantului. Ne întâmpină muzică indiană cântată în surdină. Am cu mine fotografiile promise lui Minakshi sperând să o întâlnim aici. 
    Pe fată o observăm imediat, pare că ne-a rezervat locuri la masă. Ne îndreptăm zâmbind şi cu încredere către ea.
    - Bună Minakshi, salut eu. Ce faci?
    Tânăra ridică ochii mirată.
    - Aşa mă cheamă, dar de unde mă cunoaşteţi?
    Rămânem amândoi înmărmuriţi. 
    - Cum... ai uitat? Astăzi la prânz am servit dejunul împreună, insist eu.
    Fata ne priveşte cu neîncredere. Ne apostofează prompt:
    - Vedeţi-vă de treabă... Nu vă cunosc. 
    Uimit, mă uit la Gambhir. Minakshi se îndreaptă către ieşire, ne arunca o privire dispreţuitoare în treacăt, apoi iese imediat.
    - Ce se întâmplă? îl întreb contrariat.
    - Îţi voi explica imediat. Să luăm loc.
    Chemăm ospătarul şi comandăm. Aştept lămuririle amicului meu. 
    - Ai văzut acum ce este în stare să facă? se plânge Gambhir. Sufletul soţiei mele Lakshmi găseşte felurite modalităţi de a mă agasa. A plecat repede din corpul lui Minakshi. Este şi normal că fata nu ne-a mai cunoscut. Spiritul lui Lakshmi are o mare putere de a domina personalităţile acelor femei în ale căror corpuri intră. 
    - Uaaau! îmi exprim eu profund nedumerirea. Ai o viaţă cu adevărat dramatică omule! Acum îmi este mai clar până unde poate ajunge cu răutatea acel spirit răzbunător de femeie. 
    Gambhir oftează a deznădejde. Continui:
    - Iată cum se poate manifesta reversul dragostei. Lakshmi, soţia ta, înseamnă că te-a iubit foarte mult. Suferinţa ei s-a transformat în iraţionalitate, forma cea mai gravă pe care o poate lua dragostea umană. Culmea este că şi de acolo, din lumea sufletelor, ei tot îi pasă de ceea ce s-a întâmplat anterior, nu are linişte, este încă un suflet timorat de experienţa pierderii pe pământ a iubitului.
    Suntem serviţi. Gambhir nu mai are dorinţa de a continua conversaţia cu mine. Mănâncă abătut gândindu-se la viaţa de suferinţă pe care o trăieşte. 
    Curând un cuplu tânăr, soţ şi soţie, însoţiţi de un copil de câţiva ani, ocupă locurile rămase libere la masa noastră. 
    - Mami, zice băieţelul. Vreau ciocolată fierbinte. 
    - Sanjay! Ai mai băut o cană astăzi de dimineaţă, zice tatăl. 
    - Hai să-i mai luăm una, spune mama îngăduitoare. 
    Eu zâmbesc privindu-l pe băieţel. 
    - E copil doamnă..., îmi spun părerea. 
    - Este răsfăţaaat! Cum sunt copii! Aveţi şi dumneavoastră? mă întreabă.
    - Nu.
    - Dar dânsul? arată ea către Gambhir. 
    Amicul meu tace. Stă tot timpul cu nasul în farfurie. Mama băieţelului îl priveşte atentă pe Gambhir. 
    Ospătarul soseşte, soţul comandă cele dorite. Băieţelul primeşte imediat râvnita ciocolată fierbinte. Este foarte bucuros. 
    - Ei vezi? Mami iar ţi-a luat băutura preferată, spun eu copilului. 
    Femeia zâmbeşte, îl fixează cu privirea iarăşi pe Gambhir, care continuă să stea cu ochii în jos.
    - Vă cunosc de undeva, i se adresează ea veselă. 
    Soţul ei o priveşte contrariat, nu ştie ce să spună. Este şi el surprins că soţia lui vorbeşte astfel cu un necunoscut, contrar obiceiurilor. 
    - Ramdas eu ies, îmi spune Gambhir repede. Ne întâlnim la hotel.
    Tânărul se ridică şi pleacă val-vârtej. Rămân încremenit. „Ce-a fost asta?“
    Reîntors la hotel îl găsesc pe Gambhir în hol stând pe canapea. Este abatut peste măsură. Ridică mâinile în sus a deznădejde. 
    - Ai văzut-o de ce poate fi în stare! Acum mă torturează cu copii... pentru că nu am avut nici unul cu ea. M-a mai pus şi altădată în astfel de situaţii. De câteva ori am luat pumni de la soţii acelor femei. Ei credeau că doresc aventuri cu nevestele lor, fără să ştie că ele acţionau involuntar mânate de spiritul puternic al soţiei mele intrat în ele. 
    Sunt de-a dreptul stupefiat de faptele la care am asistat. Îmi spun părerea:
    - ...Măi omule... n-am crezut că se poate ajunge până aici... sufletul ei să se manifeste chiar şi în corpuri de... femei măritate. Asta este treabă serioasă nu glumă. 
    Mă tot frământă gândul: „Cum pot să-l ajut pe acest om? Ultimele lui experienţe la care am asistat, interacţia cu sufletul călător al soţiei lui depăşeşte orice închipuire. Ce-i de făcut?“
    - Spune-mi te rog dacă ai încercat vreodată ca tu să o chemi pe Lakshmi?
    - Eu pe ea? Nu este nevoie! Se ţine de mine mai tot timpul! Asta ar mai trebui... să o chem eu! spune Gambhir revoltat. 
    Reflectez le cele spuse de amicul meu. Gambhir ascultă atent cele spuse de mine:
    - Iată ce cred... Soţia ta decedată te iubeşte încă. Tocmai de aceea nu te lasă. Spiritul ei este mânat momentan de ura care este reversul iubirii. Dar, aşa cum iubirea iniţială s-a transformat în ură, această ură se poate transforma în iubire. Ar trebui ca tu să preiei iniţiativa legăturii cu sufletul lui Lakshmi. 
    Gambhir se gândeşte. Îmi răspunde dând uşor din cap:
    - Nu m-am gândit niciodată la aceasta. Interesant ce spui. Preocuparea mea a fost cum să mă feresc de fosta soţie, încercând să o îmbunez doar ca să mă lase în pace. 
    - Eu cred că iubirea este o forţă mai puternică decât ritualurile practicate de brahmani. Ele s-au dovedit ineficiente privind îmblânzirea sufletului lui Lakshmi, precum ai observat. Ar trebui să încerci ceva nou. Spiritul ei nu se poate linişti decât dacă i se arată iubire. 
    Gambhir reflectează asupra acestor idei neobişnuite pentru el. Se pronunţă:
    - Îţi mărturisesc că în adâncul sufletului meu tot o iubesc pe Lakshmi. Dar nu i-am arătat decât foarte puţin aceasta, fiind traumatizat de cele ce îmi face ea. Chiar port cu mine câteva din lucrurile ei care i-au fost dragi. Ce crezi că aş putea întreprinde de acum înainte?
    - Mă voi mai gândi. Haide să terminam discuţia pentru astă seară, propun eu. Ieşim mâine dimineaţă împreună la micul dejun şi mai vorbim.
    Dimineaţa suntem iarăşi la restaurantul Blue Sky. Ospătarul ia comanda. Aşteptând să fim serviţi îi expun lui Gambhir planul meu.
    - Trebuie să fii bine organizat privind iniţiativa de a te apropia cu iubire de sufletul lui Lakshmi. Nu încape îndoială că ea se va manifesta curând în cineva, dar modul tău de a te comporta trebuie să se schimbe radical. În principiu nu trebuie să fugi de ea, ci să te apropii.
    - Doresc din toată inima reconcilierea mea cu Lakshmi, spune Gambhir cu hotărâre în glas.
    - Iată ce cred că este cel mai potrivit să faci. Ai menţionat ieri că ai cu tine câteva din lucrurile ei preferate.
    - Am eşarfa ei purtată la căsătoria noastră, un sari, inelul şi perechea preferată de cercei din argint. Am de asemenea cutiuţa cu pudră roşie, kumkum, pe care ea o folosea dimineaţa ca să-şi pună punctul roşu, bindu, între sprâncene, aşa cum fac femeile căsătorite aici în India. 
    Ospătarul ne aduce pe o tavă micul dejun, cana cu ceai cu lapte, ceştile şi pâinea prajită. 
    Reiau discuţia:
    - Deci ai cu tine câteva lucruri pe care Lakshmi le-a iubit. Foarte bine! Cred că ai tot ce-ţi trebuie. Va trebui să i le oferi treptat. 
    - Să le dau? Nu pot face aceasta! Este tot ce mi-a rămas de la ea! Sunt foarte ataşat de ele.
    - Îmi dau seama că este greu să renunţi la aceste amintiri materiale, dar gândeşte-te că ele se întorc la cea care le-a avut în folosinţă.
    Gambhir este contrariat:
    - Cum pot eu oferi ce mi-a rămas drag de la soţia mea Lakshmi unor femei straine? Spiritul ei sălăşluieşte doar temporar în acele corpuri. Tot ce dau este prin urmare pierdut!
    Reacţia lui Gambhir m-a luat prin surprindere. Într-un fel este corect ce spune, dar...
    - Ai dreptate, dar ţine te rog seama de faptul că tu oferi lui Lakshmi, nu femeilor în care se manifestă sufletul ei. Este drept că acele femei vor păstra lucrurile, dar ceea ce contează este că sufletul lui Lakshmi le primeşte. Prin urmare influenţa darurilor va avea efecte asupra ei nu a femeilor gazde ale sufletului. Scopul tău este de a îmbuna sufletul ei călător. 
    Gambhir realizează perspectiva planului. Înclină din cap, se foieşte pe banchetă, este acum mai încrezător în planul expus de mine. 
    Bem alene din ceştile de ceai. Gambhir parcă s-a luminat la faţă. Mărturiseşte:
    - Înţeleg acum întreaga ta strategie. Deşi voi avea o strângere de inimă pierzând lucrurile dragi rămase de la Lakshmi, planul tău poate fi viabil. Vom încerca astăzi la prânz să-l punem în aplicaţie.
    Este ora mesei. De la hotel ne îndreptăm către restaurantul Blue Sky. Gambhir are cu el pregătite într-o sacoşică lucrurile rămase de la Lakshmi. Este pregătit pentru orice eventualitate. 
    Cum intrăm pe uşa ne întâmpină auzul armoniile muzicii indiene. Imediat o zărim pe tânăra Minakshi. Suntem prudenţi, nu ne manifestăm că o cunoaştem, îndreptându-ne către o altă masă liberă. Dar Minakshi ne face semn să venim la masa ei. 
    - Unde aţi fost aseară, ne ceartă ea. V-am aşteptat aici! Nici urmă de Ramdas şi Gambhir, ne reproşează.
    Rămânem înmărmuriţi. Deci Lakshmi se află iarăşi în corpul lui Minakshi. Îl privesc pe Gambhir cu înţeles, spunîndu-i din priviri „Vezi ce faci!”.
    Luăm loc confortabil la masă împreună cu Minakshi. Ospătarul apare şi primeşte comanda. 
    - Mi-aţi promis să-mi arătaţi fotografiile cu India, mi se adresează ea cu reproş.
    - Rămâne pentru altă dată. Nu ştiam că te vom întâlni aşa de curând. ...Dar India o cunoşti foarte bine, nu ştiu ce aş mai putea adăuga cu pozele mele, doar eşti indiancă, născută şi crescută aici. 
    Minakshi îl priveşte pe Gambhir. Tânărul se grăbeşte să aibă el iniţiativa interacţiei dintre ei. Scoate imediat cadoul pregătit, o eşarfă indiană pe care Minakshi o priveşte lung, parcă cu nostalgie. 
    - M-am gândit... ne-am gândit, zice Gambhir privindu-mă şi pe mine, că ţi-ar face plăcere să primeşti o mică atenţie din partea noastră. O eşarfă... 
    Minakshi este vădit impresionată de gestul lui. O ia, îi pipăie textura cu afecţiune. Îl priveşte pe Gambhir spunându-i:
    - Drăguţ din partea ta, dar n-o pot primi. 
    Amicul meu este în încurcătură. Rămâne blocat un timp, îşi freacă mâinile a nesiguranţă, se uită din când în când la mine să fac ceva să salvez situaţia.
    - Uite ce este Minakshi, zic. Dacă accepţi darul lui Gambhir te invităm la hotelul nostru. Putem merge împreună imediat după ce terminăm masa aici. Acolo îţi pot arăta şi fotografiile. 
    Minakshi îl mai priveşte o dată pe Gambhir, parcă a reproş că nu a putut el face ceva pentru a se descurca în situaţia de faţă. Ne zâmbeşte la amândoi pe rând, apoi încuvinţează din cap, acceptă eşarfa pe care şi-o prinde în jurul gâtului.
    Amicul meu răsuflă uşurat. Îşi dă seama că de acum lucrurile încep să se schimbe. 
    După servitul prânzului suntem cu toţii în holul hotelului. Luăm loc pe canapea, Minakshi nu schiţează nici un gest că ar dori să fie singură cu Gambhir. Îi arăt câteva fotografii cu locurile pe unde am umblat în India, fata este încântată. Din când în când îl priveşte pe Gambhir.
    Acesta fără nici o introducere, dar cu mult afecţiune, îi oferă un inel de argint. Fata este surprinsă.
    - Va trebui să plec acum, spune Minakshi. Inelul nu-l pot primi.
    Se ridică deodată brusc şi ne lasă singuri. 
    Gambhir este decepţionat.
    - Ce pot să mai cred acum? spune el aproape disperat. Iată că m-a refuzat. Aveam impresia că lucrurile începuseră să se rezolve, dar... Cine ştie ce va pregăti de acum înainte ca să se răzbune pe mine. Nici nu-ţi poţi da seama cât de inventivă poate fi.
    Tânărul este iarăşi îngrijorat. Îşi mişcă capul dintr-o parte în alta, vede deja planul-i năruit. Ridică cu deznădejde mâinile şi privirea către cer cerând îndurare. 
    - Nu dispera, vom vedea ce mai urmează, îl încurajez. 
    Către seară cinăm la restaurantul Blue Sky în aceeaşi atmosferă de muzică indiană în surdină. 
    Suntem la terminarea masei, tocmai am plătit consumaţia, ospătarul se retrage. 
    Ne pregătim să plecăm când pe uşă intră doamna de ieri, însoţită de copil, dar fără soţ. Ia loc în faţa noastră, băieţelul cere iarăşi să-i comande ciocolată fierbinte. 
    - Mami, vreau ciocolată fierbinte.
    - Doar un pahar mic, zice mama avertizându-l cu degetul.
    - Dacă îţi place aşa mult îţi cumpăr eu un pahar mare, îi spun băiatului. 
    Mama zâmbeşte către mine, semn că aprobă gestul meu. Chem ospătarul şi fac comanda.
    - O ciocolată fierbinte... mare.
    - Să nu fie... foarte fierbinte, adaugă mama. Este pentru băieţelul meu.
    Ospătarul pleacă iute.
    - Uite ce amabil este domnul, iar tuuu... eşti un băieţel prea răsfăţat, îl ceartă ea.
    Gambhir urmăreşte atent ceea ce se întâmplă, dar nu spune nimic. Îşi pregăteşte inelul cadou şi... fără nici un cuvânt i-l oferă doamnei. 
    - Mă cheamă Purna, dar pe voi? întreabă ea zâmbind.
    - Noi suntem... eu Ramdas din Australia, iar el... prietenul meu Gambhir, indian localnic.
    Purna ţine inelul în palma mâinii drepte, îl priveşte cu mare atenţie, zâmbeşte, este în reverie. Îl probează pe degetul inelar al mâinii stângi, i se potriveşte de minune.
    Curând soseşte ciocolată băieţelului. O bea pe nerăsuflate.
    - Iată ce mult i-a plăcut, zic eu cu admiraţie către mamă.
    Purna se freamătă, doreşte vădit să plece:
    - Vă lăsăm acum. Haide Sanjay, spune ea către băieţelul pe care îl ia de mână şi ies rapid.
    Gambhir este entuziasmat:
    - Am mers la sigur, spune el încredinţat că a fost stăpân pe situaţie.
    - Am observat. Ţi-ai dat imediat seama cum merg lucrurile. I-ai dat inelul la timp... aşa fără nici o... introducere.
    - A fost testul cel mai important de până acum. 
    - Cred că avem suficiente motive să credem că sufletul lui Lakshmi se îmbunează, afirm eu cu optimism. Mâine vom face proba hotărâtoare. Ia cu tine ca daruri celelalte lucruri ale lui Lakshmi. 
    Dimineaţa, ne aflăm la restaurantul Blue Sky. Se aude în surdină muzică indiană. Am terminat de servit micul dejun, acum aşteptăm ca Lakshmi să apară cumva. 
    În acest moment pe uşa intra Minakshi. Poartă în jurul gâtului eşarfa dăruită de Gambhir. Vine direct către noi şi ia loc. 
    - Ce faceţi, Ramdas şi Gambhir, îşi maschează ea interesul principal pentru Gambhir, menţionând primul numele meu.
    - Precum ne ştii. Abia am terminat micul dejun. Pentru mine este ultimul aici în Kolkata. Astă seară zbor spre Singapore. Cât despre Gambhir..., arăt eu către el să-l atenţionez să înfiripe cumva conversaţia cu Minakshi, el rămâne aici. 
    - Eu..., zice el timid privind-o atent pe fată.
    Trebuie iarăşi să salvez situaţia.
    - Ai refuzat inelul pe care ţi l-a oferit Gambhir ieri, aşa-i Minakshi?
    - Inelul de argint? Ce tot spui? L-am acceptat, dar nu ştiu unde l-am pus, se priveşte ea la mâna stângă constatând că inelul îi lipseşte.
    „Deci spiritul lui Lakshmi este conştient ce face în corpul celor două femei pe care le influenţează, dar nu poate să justifice cele întâmplate. Memoria ei se amestecă cu memoriile corpurilor gazdă.“
    Este timpul să clarificăm lucrurile.
    - Noi ştim ce spirit se află în acest moment în corpul tău Minakshi, arăt eu cu degetul către ea. Eşti Lakshmi soţia iubită a lui Gambhir, afirm direct.
    Minakshi tace. Parcă a cuprins-o nostalgia trecutului, auzind că este numită soţia iubită a lui Gambhir. Închide ochii, îşi acoperă faţa cu palmele. 
Gambhir este şi el marcat. Cu mişcări încete dar sigure scoate cutiuţa cu pudră roşie, kumkum, rămasă de la soţia lui, Lakshmi. Îşi umezeşte cu buzele degetul arătător de la mâna dreaptă, ia pe vârful lui puţină pudră şi graţios presează degetul între spâncenele fetei care rămâne cu punctul roşu, bindu, imprimat.
    - Bun sosit draga mea soţie, spune Gambhir. Te aştept de mult, nu am încetat vreodată să te iubesc. Îmi cer iertare pentru tot ce am greşit faţă de tine. Sunt nespus de fericit că te-ai întors să fim iarăşi împreună. 
    Îmi unesc şi eu palmele la piept ca o reverenţă făcută iubirii. 
    La prânz nu m-am mai întâlnit cu Gambhir. Ştiu că este ocupat, şi-a găsit în sfârşit liniştea. 
    Seara am mers la aeroport singur, fericit că am fost martor la manifestarea puterii iubirii omeneşti. 

Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare - Email - Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită în orice formă cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

 

 

[Home]