Nuvelă

Pădurea maimuţelor

de Octavian Sărbătoare (Australia)

    Cu o motoricşă mă îndrept către Trikut, un mic lanţ muntos, parcă aruncat în mijlocul câmpiei imense ce-l înconjoară. Şoferul conduce cu viteză; se văd deja munţii în zare. 
    Despre acest mic lanţ de înălţimi muntoase am aflat de la un prieten indian. „Du-te să-l vezi, nu vei regreta. Te asigur că va fi interesant“, îmi spusese el.
    Drumul până la destinaţie nu ia mai mult de o oră. Surprinzător pentru mine, cu puţin înainte de a ajunge la poalele muntelui, şoferul îmi spune să fiu atent la maimuţele care împânzesc pădurea. Reţin sfatul lui deşi nu i-am cerut detalii privind avertismentul făcut. 
    În sfârşit suntem la poalele muntelui. Din acest loc vizitatorii îşi încep urcuşul. 
    Îmi rotesc privirea împrejur. Este semn bun. „Nu se află cerşetori pe aici?“ 
    - Rămâi aici, îmi anunţ şoferul. Mă întorc în circa o oră. 
    Un tânăr apare ca de niciunde şi mi se prezintă cu numele Raj. Îmi propune să fie ghidul meu la urcatul pe munte, pentru mica sumă de cincizeci de rupii. Accept. Tânărul îmi face semn să pornim, dar mă avertizează: 
    - Fiţi atent la maimuţe! 
    - De ce? Ce ne pot face ele? întreb contrariat amintindu-mi şi de avertismentul şoferului.
    - Sir, aceste maimuţe cerşesc. Sunt încarnări ale unor oameni care în viaţa anterioară au fost cerşetori, fie prin aceste locuri, fie prin alte părţi ale lumii. Aţi observat, cred, lipsa cerşetorilor pe aici. Le este teamă că se vor încarna maimuţe în viaţa viitoare. 
    - Nu-mi vine să cred! De unde... povestea aceasta?
    - Vă asigur că nu-i poveste, sir! Chiar tatăl meu, care din păcate a fost cerşetor chiar aici la poale de munte, şi a murit de tânăr într-un accident, este încarnat în maimuţă. Este de gen masculin, un maimuţoi, ca să spun aşa. 
    - Este extraordinar ce-mi spui. Dar cum l-ai recunoscut? 
    - Este simplu! Dacă o maimuţă îţi sare în braţe, şi te sărută pe obraz, este semn sigur că ţi-a fost o rudă apropiată în existenţa ei anterioară. Ea face această cu un scop. Numai prin contactul cu un membru al familiei, care are corp uman, maimuţa respectivă scapă de karma grea şi se reîncarnează ulterior iarăşi fiinţă umană. 
    Ceea ce-mi spune tânărul indian este de necrezut. Mă întreb cum funcţionează această karma pentru indieni. Ideea, prin extrapolare, trebuie să fie aplicabilă pentru toţi oamenii. 
    Pe când urcăm observ prin pădure mulţimea de maimuţe. Toate sunt de o rasă de talie mică. Nu le cunosc specia. Tânărul se află în faţa mea păşind cu grijă pe pietrele tocite adânc de generaţii şi generaţii de peregrini ca şi noi. 
    - Să vizităm mai întâi templul lui Shiva, este chiar aici în stânga, propune el. 
    - De acord. 
    Shiva, cunoscut şi sub numele de Mahadeva, adică Marele Zeu, este o divinitate hindusă foarte populară în India. Oamenii îi fac rugăciuni pentru a le îndeplini dorinţele, aspiraţii personale şi înlăturarea obstacolelor din viaţile lor. Folosesc ocazia pentru a mă ruga pentru împlinirea dorinţele mele.
    - Hai şi noi să ne închinăm zeului! îi spun lui Raj.
    Tânărul mă conduce în încăperea principală. Mă rog pentru sănătate, în primul rând, mulţumire sufletească şi prosperitate. Mă rog de asemenea pentru ca toţi cei apropiaţi mie să aibă o viaţă bună. 
    Ies afară din templu şi îl găsesc pe Raj aşteptându-mă. Ne continuăm urcuşul pentru a vizita şi alte locuri interesante. Dar iată că în mod surprinzător suntem înconjuraţi de un grup numeros de maimuţe. 
    - Fii atent! strig.
    Avertismentul meu a venit târziu. O maimuţă voinică i-a sărit tânărului în braţe şi-l sărută pe obraji. Raj este ţinut strâns cu labele, dar nu schiţează nici-un gest pentru a se elibera. 
    - Nu vă faceţi probleme, este tata, spune el calm.
    - Extraordinar! Nu credeam să asist la o astfel de scenă. Dar cum se face că te tot sărută? Mi-ai spus că este nevoie doar de un singur sărut maimuţesc pentru a scăpa de karma nefastă. 
    - Aşa îi place lui, sir. Nu prea are ce face pe aici prin pădure şi când mă vede, doreşte iar şi iar să mă sărute. Ştiţi doar cum sunt părinţii? Nu se mai satură de a-şi iubi copiii!
    Îl privesc cu atenţie pe maimuţoiul din braţele lui Raj. Este cam bătrân, i-a albit blana, probabil îşi aşteaptă cu nerăbdare viaţa umană, de viaţa de maimuţă de pădure cred că s-a săturat. 
    Raj îl lasă jos pe „tatăl“, care cu greu se desprinde din braţele „fiului“, iar noi ne continuăm drumul în sus către un alt templu. 
    - Acolo aproape de vârf locuieşte într-o peşteră o yoghină tantrică, îmi spune Raj. Vom ajunge curând.
    La mica peşteră ne întâmpină un soldat care o păzeşte. 
    Raj îmi explică:
    - Au fost cazuri când pustnicii au fost omorâţi de musulmani, pentru a-i prăda. De un timp, acest loc este păzit de soldaţi din armata indiană. 
    Soldatul ne priveşte atent, îl recunoaşte pe Raj care desigur că a condus pe mulţi turişti la acest loc. Ne lasă să intrăm în spaţiul peşterii care are de jur împrejur un gard metalic solid. 
    Suntem întâmpinaţi de asistentul yoghinei, un tânăr sannyasin îmbrăcat în haine de culoarea geru, un portocaliu mai strident, culoarea tantricilor. Ne spune să aşteptăm. După circa zece minute asistentul mă invită înăuntru. 
    - Bun venit prin aceste locuri, unde cineva drag te aşteaptă! spune yoghina.
    Rămân surprins. Cine să mă aştepte pe aici, când nu mă cunoaşte nimeni şi nu cunosc pe nimeni? 
    O rog pe yoghina tantrică să recite o mantra pentru mine, ceva pentru sănătate şi mulţumire în viaţă, un ritual de câteva minute pe care dânsa îl face cu multă plăcere. 
    Înainte de plecare o întreb totuşi pe maestră de ce a spus că cineva drag mă aşteaptă. 
    - Du-te acum! Vei înţelege mai târziu! spune ea în loc de rămas bun.
    „Cred că e vorba de yoghina însăşi“, fac eu supoziţii. „Dânsa este cea care mă aştepta cu drag!“
    Le fac o donaţie pentru a-şi continua viaţa în pădure, apoi ies din peşteră. Afară ghidul meu Raj îmi face semn să coborâm. 
    Ne apropiem de locul tânărul şi-a întâlnit tatăl încarnat în maimuţă. Se află acolo iarăşi un grup compact de maimuţe.
    Deodată una dintre ele îmi sare în braţe şi mă sărută pe obraz. Rămân uimit. Maimuţa mă ţine strâns, cu braţele din faţă, pe după gât, cu picioarele îmi înconjoară mijlocul, blocându-mi libertatea de mişcare. Continuă să mă sărute când pe un obraz când pe celălalt. Sunt agitat. Ghidul meu mă calmează spunâdu-mi că nu-i cazul să nu mă alarmez.
    - No problem, sir!
    Îl strig pe ghidul meu să-mi dea ajutor. Raj se apropie surâzând şi mă eliberează din braţele maimuţei care cu greu îşi slăbeşte strânsoarea. 
    - Sir, aţi făcut un lucru extraordinar! spune el. Aţi eliberat din karma nemiloasă o persoană din familia dumneavoastră. 
    - Ce tot spui? N-am avut cerşetoare nici o persoană din familie! Ce legătură karmică poate avea un membru al familiei mele cu India, pentru a se renaşte aici? 
    - Dar dumneavoastră ce legătură karmică aveţi, de vă aflaţi în India, chiar în momentul de faţă? 
    Răspunsul tânărului mă surprinde. „Are dreptate! Nu-mi cunosc eu karma mea, darmite pe cea a familiei mele? Cine ştie legăturile karmice ale strămoşilor mei? Poate că însăşi venirea mea în India este o consecinţă a karmelor lor. Şi eu, care mă credeam plin de iniţiativă, gândind că sunt deschizător de drumuri către India.“
    Îl întreb pe Raj:
    - Cine ar putea fi din familia mea încarnat în maimuţă? 
    Ridică din umeri.
    - Dumneavoastră ştiţi mai bine, sir! Eu cunosc doar despre tata, care, aşa cum aţi văzut, trăieşte aici în pădure. 
    Privesc atent grupul de maimuţe să recunosc pe cea care m-a sărutat pe obraji. Nu reuşesc, toate maimuţele îmi par la fel. 
    „Asta-i culmea! Numai la asta nu mă aşteptam! Să întâlnesc o persoană din familia mea, încarnată în maimuţă, tocmai în această pădure din India?“
    Coborâm degrabă. Ajunşi la poalele muntelui plătesc pe ghidul meu Raj, apoi cu motoricşa mă înapoiez la hotel. 
    Gândul că am avut pe cineva în familie cerşetor şi că am contribuit la eliberarea-i din karma nemiloasă, aici în India, nu-mi dă pace. 
    „Cine să fie?“ mă tot întreb. „Tata este în viaţă; mama ar fi murit mai degrabă decât să cerşească. În România cerşitul nu este obicei printre români, pe când aici în India este o profesie pentru mulţi.“
    Adorm cu greu, am un mister de rezolvat. 
    A doua zi, aflu că parlamentul din Delhi a fost atacat de terorişti. Tensiunea dintre India şi Pakistan creşte zi de zi, multe trupe sunt masate la graniţa dintre cele două ţări. 
    Mă cuprinde frica: „Va începe războiul. Asta îmi mai trebuie? Să fiu prins în confruntarea armată dintre două puteri nucleare? Războiul este cumplit, transformă ţările în ruine, oamenii ajung cerşetori pe drumuri. Slavă Domnului că Australia este ferită acolo la capătul pământului, iar România n-a mai avut război din 1944-45. Îmi povestea bunica ce teribil a fost atunci. Ea, bunica, împreună cu mama, care nu avea decât vreo doisprezece ani în timpul acela, au trebuit să părăsească satul şi să se refugieze. Bunica săraca, cerşea mâncare, pentru ca să supravieţuiască împreună cu fata. Bunicul era plecat la război.“
    Gândind acestea, îmi dau seama că am rezolvat misterul: ştiu cine era maimuţica ce m-a sărutat pe obraji, la muntele Trikut.
    Mai am câteva săptămâni până mă reîntorc în Australia. Le petrec prin alte locuri în India, după care revin la Kolkata.
    A doua zi după sosire cobor din hotel dorind să fac o plimbare şi să mai cumpăr câte ceva. Este după amiază, la această oră strada Sudder este aglomerată. 
    La o intersecţie de drumuri se află o mulţime de oameni care par că urmăresc ceva. Apropiindu-mă observ că se desfăşoară un spectacol de circ ambulant. Mă opresc să privesc şi eu această scenă în aer liber. Un artist, cum sunt ei denumiţi în limbaj popular, face diferite scamatorii. Are pe lângă el tot ce-i trebuie pentru feluritele jonglerii cu foc şi săbii, mers pe funie, etc. 
    Mai pe margine se află şi o maimuţă, care momentan este în aşteptare, până cand îi va veni rândul să-şi joace rolul. Recunosc această maimuţă ca fiind din aceeaşi specie întâlnită cu doar 3 săptămâni în urmă la muntele Trikut, lângă Deoghar.
    Aici în Kolkata, pe Sudder Street este firesc ca văzând maimuţica să mă năpădească emoţii puternice gândindu-mă că şi bunica mea este încarnată într-o maimuţă din aceeaşi specie. 
    Reprezentaţia ce o văd se derulează din plin. Mă apropii, reuşesc să am un loc de privit mai în faţă, de unde pot urmări bine desfăşurarea spectacolului. 
    Artistul ambulant abia şi-a încheiat numărul cu săbii. Le aruncase în sus, după care le prindea cu mare dexteritate fără să se rănească. 
    Urmează acum roata focului. Câteva torţe sunt aprinse. Jongleurul le lansează într-o ordine anume, imprimându-le o anumită mişcare şi făcându-le să se rotească în aer, după care le prinde şi le pune iarăşi în circuit. Publicul se amuză exclamând cuvinte de admiraţie pentru talentul lui deosebit.
    Numărul se încheie, este acum timpul să-şi arate talentul de îmblânzitor. Omul pregăteşte o funie pe care o leagă de un stâlp la un capăt, pe celălalt îl prinde de barele unui gard metalic. 
    Îşi ia băţul special de dresaj şi atinge uşor maimuţa cu el, semnalându-i astfel că este timpul să-şi facă numărul de echilibristică pe frânghie. Spre surprinderea tuturor maimuţa nu se clinteşte din loc. 
    Îmblânzitorul se simte oarecum jignit de neascultarea ei. Supărat, loveşte maimuţa cu băţul pe spate. Animalul scoate un sunet înăbuşit de durere. 
    Din acest moment emoţiile mulţimii se precipită, spectatorii sunt împărţiţi în două tabere, unii râd în batjocură de insuccesul îmblânzitorului, alţii strigă la el să înceteze să o mai bată. 
    Dar omul vrea cu orice preţ ca animalul să-şi arate iscusinţa de a se balansa pe sfoară, astfel ca el să poată avea succes la colecta de bani ca răsplată pentru talentul său. 
    Auzind strigătele mulţimii, stăpânul animalului este din ce în ce mai contrariat. Nu ştie ce să facă ca să împace spectatorii. Apariţia dorită marchează, se pare, sfârşitul programului. Mizează pe o scenă de succes cu maimuţa, pe aplauzele şi entuziasmul oamenilor care îi vor asigura o chetă bună.
    Se apropie iarăşi de maimuţă. Are băţul ridicat, pare foarte hotărât să forţeze animalul să-şi execute rolul. 
    - Hei! strig eu la el. 
    Efectul intervenţiei mele este complet neaşteptat. Spre surprinderea tuturor şi a mea, maimuţica aleargă către mine, se aşează în spatele meu şi mă prinde cu labele din faţă de piciorul drept. 
    Animalul tremură. 
    Omul se apropie de mine, cu băţul pregătit pentru a o lovi din nou. Ridică braţul. Îl prind de mână.
    - Ceee…!? Este normal ce faci!?! Nu vezi că maimuţa este bolnavă?
    Este descumpănit. Pentru moment l-am luat prin surprindere. Nu se aştepta ca cineva să intervină astfel în ceea ce face el. Se uită mai atent la mine. Vede că sunt turist străin, aceasta îl intimidează. 
    - Sir, maimuţa are de executat partea ei din program, de aceea o hrănesc. Vă rog să nu interveniţi, animalul este proprietatea mea. 
    - Uită-te atent la ea, nu poate să facă nimic. În mod cert este bolnavă, o simt cum tremură prinsă de piciorul meu. 
    Îmblânzitorul se uită de jur împrejur să vadă reacţia publicului. Toţi aşteaptă curioşi să vadă cum evoluează această dispută. Atâta timp cât privitorii sunt încă prezenţi, artistul de circ mai are şanse să-şi strângă cheta. 
    Deodată, spre surprinderea tuturor, maimuţa îmi sare în braţe şi mă sărută alternativ pe obraji, spre hazul mulţimii care explodează în aplauze. Oamenii cred că episodul cu sărutul este parte din programul de circ.
    „Nu cumva este ... !? Extraordinar…! …La aceasta nu mă aşteptam!! Aceasta este maimuţica ce m-a sărutat pe obraji la muntele Trikut!!”. 
    Dresorul sesizează imediat momentul de vârf al întregului spectacol. Porneşte imediat cu farfurioara spre a-şi colecta banii. Cheta pare că a reuşit din plin. Este deosebit de vesel când se apropie de mine cu recunoştinţă. 
    - Am reuşit să strâng peste 100 de rupii. De obicei nu am noroc la mai mult de 20. 
    Cu faţa radiind, îşi bagă banii în buzunar, uitând de episodul nereuşit pentru el din cauza maimuţei neascultătoare. 
    Pentru mine ceea ce se întâmplă este de mare importanţă. Îmbrăţişez aceeaşi maimuţică de la Trikut, adică încarnarea bunicii mele. Ea mă ţine strâns, exact cum făcuse atunci la Trikut. Nici că intenţionează să coboare din braţele mele.
    „Ce să fac? Ce să fac!? Ce să fac…”
    Ocrotind maimuţa la piept mă apropii de dresor şi îl privesc direct în ochi. 
    - Ai prins maimuţa la Trikut, îi spun direct.
    Omul rămâne înmărmurit.
    - Sir, cine sunteţi? De unde ştiţi aceasta? întreabă el cu o voce scăzută, temătoare.
    Folosesc momentul. Îmi dau seama că sunt privit ca pe o fiinţă supranaturală. Cine poate şti că maimuţa provine de la Trikut decât o persoană cu puteri deosebite? 
    - Vreau să cumpăr această maimuţă, îi spun hotărât.
    - Puteti să o luaţi, nu-mi datoraţi nimic, spune el dorind să scape de pedeapsa divină la care probabil se aştepta, după ce l-am văzut comportându-se violent. 
    - Îţi plătesc totuşi 1000 de rupii.
    Îi înmânez banii. Plin de umilinţă îşi lasă privirea în jos: „Mă iartă şi are milă de mine, un artist ambulant sărac”. 
    Împreună cu maimuţa, părăsesc în grabă locul, mă îndrept către camera mea de hotel. În drum cumpăr 2 kilograme de banane pentru Mama, aşa îi spuneam eu bunicii, care m-a crescut la ţară. 
    La hotel Anil, recepţionerul, mă observă. 
    - Aveţi o maimuţă cu dumneavoastră, spune el surprins de ce vede. Cum o s-o luaţi în Australia? 
    Iată o întrebare pe de acum mi-o voi pune şi eu: „Ce să fac cu Mama?”. 
    Ajunşi în cameră o învelesc cu pătura. Este sigur bolnavă, abia poate să mănânce banana pe care i-o decojesc. 
    Ar mai fi o săptămână până la plecarea mea din India, timp în care aş găsi o soluţie. Ce aş putea face? Există posibilitatea de a contacta ambasada australiană, pentru a afla ce condiţii trebuie să întrunesc pentru a aduce maimuţa cu mine acasă. Am de asemenea timp să mă întoarc la Trikut şi să o las acolo. Totul depinde de cum va evolua ea cu sănătatea. 
    Către seară observ că Mama se simte mai bine. Adoarme cu mine în braţe, după ce mâncase câteva banane pe care şi le poate acum decoji singură. 
    A doua zi, draga de ea se simte cu mult mai bine. Îmi dau seama că nu este bolnavă, ci mai mult obosită, probabil de viaţa grea pe care o dusese cu acel dresor, care o capturase din pădure unde avea o viaţă liniştită. 
    De acum am grijă să-i procur un meniu mai variat. Mă informez de la Anil asupra preferinţelor de hrană ale maimuţelor din această specie. Printre produse, obţin lapte de nucă de cocos şi felurite legume şi fructe. 
    Către seară constat că maimuţa este foarte mulţumită de viaţa nouă începută. 
    „Dar ce să fac până la urmă cu ea?”.
    Din discuţiile telefonice purtate cu cineva de la ambasada australiană aflu de complexitatea demersurilor aducerii maimuţei în Australia. Îi trebuiau felurite vaccinuri, va sta în carantină, îmi trebuie un certificat medical extrem de minuţios, în care să se arate multiple analize, că nu ar avea boli contagioase, printre multe altele. Maimuţa, fiind provenită din pădure, este necesar şi un raport asupra împrejurărilor în care a fost obţinută.
Nu îmi rămâne decât varianta de a o duce în pădurea de unde provenea. Ceea ce pot să fac este de a o reda mediului în care trăise până la a fi capturată. Vorbesc cu Anil despre planul meu. 
    - Sir, nu vă faceţi probleme! Voi organiza eu reîntoarcerea maimuţei. Dumneavoastră trebuie doar să plătiţi transportul şi cheltuielile necesare. Voi trimite un om de încredere pentru a duce animalul înapoi la Trikut. 
    Planul lui mi se pare foarte bun. 
    Mă gândesc că după acest al doilea episod al întâlnirii bunicii mele în corp de maimuţă, spiritul ei va fi eliberat şi poate astfel descinde într-o încarnare umană. 
    Am mai stat cu Mama câteva zile până la plecarea mea către Singapore. Înainte de despărţirea noastră şi plecarea ei, Mama mă strânge încă o dată în braţe şi mă sărută iarăşi pe obraji, întocmai cum o făcea bunica atunci când eram copil în România. 

Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare - Email - Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită în orice formă cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

 

 

[Home]