Rugul lui Zamolxe
RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI,
RELIGIA
STRĂBUNILOR ROMÂNILOR
Serie de interviuri iniţiată de Editura Flori Spirituale din Deva cu scriitorul australian de origine română Octavian Sărbătoare. Prezentul, primul din serie, are ca temă:
Zamolxianismul
ca religie populară a românilor
Interviu
- Martie
2009
I:
În 24 februarie 2009, la sărbătoarea Dragobetelui, aţi
lansat în ziarul Ziua, Ziua online şi pe Internet sub formă de
articol, proiectul numit Înregistrarea legală a zamolxianismului
ca religie în România şi Republica Moldova. Cum vi s-a înfiripat
în minte această idee?
R:
Sunt profesor de studii ale religiilor şi filosofie. Caut elemente de
factură spirituală pretutindeni. Deşi am fost conştient
de mult timp de existenţa unei religii populare a românilor, abia
acum în anul 2009 m-am angrenat în acest proiect.
I:
Legaţi intrinsec religia populară a românilor de zamolxianism,
tradiţiile păstrate de noi în popor cu crezul aparţinând
străbunilor românilor, geto-dacii. Credeţi că elementele
religioase populare ale românilor de azi exprimă zamolxianismul ca
religie?
R:
Sunt încredinţat că ceea ce se întâmplă la nivel popular
la români, cu privire la misterele lumilor spirituale, exprimă
zamolxianismul zilei, nu pe cel al vremurilor apuse ale geto-dacilor. Mai
mult, pot afirma că există o continuitate evolutivă între
religia geto-dacilor şi cea practicată astăzi de poporul
român la nivel popular.
I:
Ce înţelegeţi prin religie la nivel popular?
R:
Aş da ca exemplu relevant religia aborigenilor australieni, un cumul
de credinţe exprimând raportări specifice ale comunităţilor
umane la elementul spiritual, la misterul a ceea ce există dincolo de
aparenţele existenţei materiale. Aborigenii australieni cred în
simbioza existenţială dintre oameni şi mediul în care trăiesc.
Relaţia lor cu felurite divinităţi, cărora le atribuie
spirite sau suflete, se face în mod pragmatic, simbiotic existenţial.
Cu alte cuvinte, religia serveşte omul, nu omul serveşte
religia. Putem face o paralelă între religia aborigenilor
australieni şi tradiţiile populare religioase ale românilor. Pe
aceste coordonate credinţele sunt asemănătoare cu divinităţile
noastre populare exprimate prin
Zâne, Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete,
Caloian, aşa cum am arătat în proiectul amintit.
Oamenii
din poporul românesc nu adulează zânele şi zeii. Ei sunt în
simbioză existenţială cu zeităţile. Aici este
deosebirea fundamentală între tradiţia populară românească
şi religiile abrahamice. La nivel popular astfel de divinităţi
participă la viaţa omului servindu-i unor scopuri utile. Iar
tradiţia prezentă la români este un cumul de crezuri care
datorită elementului spiritual se poate numi religie populară.
I:
Iniţiativa dumneavoastră îndrăzneaţă a surprins
prin felul în care puneţi problema reîntoarcerii la rădăcinile
religioase ale poporului român. Cum legaţi zamolxianismul străbunilor
de religia populară a românilor?
R:
În proiectul meu am afirmat că nu
este posibilă reconstituirea zamolxianismului timpurilor
geto-dacilor, cel practicat de personalităţile istorice
existente atunci, Deceneu sau Decebal. Aceasta în primul rând pentru că
nu avem date suficiente privind codul de legi al zamolxianismului acelor
vremuri. Din informaţiile sporadice ale istoricilor nu se poate avea
o imagine clară a religiei zamolxiene. În schimb ceea ce se întâmplă
în prezent cu credinţele populare la români este o realitate
palpabilă. Tocmai aceste elemente constituie materialul documentar
şi faptic prin care putem readuce zamolxianismul la viaţă,
în sensul de a căpăta o formă legală, deşi el ca
religie nu a încetat niciodată să existe. Zamolxianismul
străbunilor este reprezentat în acest fel, astăzi, de religia
populară a românilor. Zamolxianismul contemporan pe care îl propun,
fiind ecuat cu religia populară a românilor, exprimă în esenţă
sufletul românesc. Se poate numi religia populară zamolxiană.
I:
În scrierile istoricilor, despre geto-daci, se fac referiri la sacrificii
umane către zei, pentru a obţine favoruri, precum sunt
victoriile în lupte, de exemplu. Cum reconciliaţi astfel de informaţii
despre practicile religioase ale geto-dacilor şi zamolxianismul românesc
care doriţi să dobândească statut legal în România
şi Republica Moldova?
R:
Nu există o problemă în sensul acesta deoarece zamolxianismul
pe care îl promovez eu ca religie se bazează pe elementele
contemporane ale practicii lui, cele care se află prezente
în tradiţia populară. Faptul că au existat în vechime
astfel de sacrificii, nu interesează zamolxianismul contemporan ci pe
cel istoric. Religia populară a românilor nu are prezente elemente
care să amintească de sacrificiu, sub orice formă. Dar
cultul focului se menţine încă practicat de ciobanii carpatini.
Este o temă vastă care poate fi discutată cu
o altă
ocazia.
I:
Au religiile nevoie de statut legal din momentul în care prin constituţie
există libertate religioasă? Nu poate o religie funcţiona
şi fără a fi legalizată?
R:
Religiile pot funcţiona în orice societate care respectă
toleranţa religioasă, indiferent de nivelul de dezvoltare la
care au ajuns acele religii şi fără a ţine seama de
criteriile de evaluare a religiei respective. În prezent legile din România
şi Republica Moldova cer ca religiile practicate în aceste
ţări să aibă statut legal şi ca atare să fie
înregistrate. Avem de exemplu în România Legea nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Poate că prin aplicarea legislaţiei la nivel de Uniune
Europeană astfel de formalităţi să dispară şi
prin urmare fiecare să fie liber, în toată puterea cuvântului,
de a practica religia pe care şi-o doreşte. În acest sens rămâne
să monitorizăm evoluţia legislaţiei.
I:
Aţi menţionat faptul că nu există un cod de legi al
zamolxianismului istoric, cel al vremurilor lui Deceneu
sau Decebal. Fără cod de legi o religie este greu să funcţioneze
la nivelul societăţilor bine organizate, cum este cea în care
trăim noi. Cum veţi depăşi această problemă?
R:
În
cazul zamolxianismului
promovat de mine, deşi aşa cum am afirmat, el este o realitate a
zilelor noastre, fiind practicat cu precădere la sate, este necesar
un cod de legi. În prezent, bazat pe ceea ce se întâmplă cu
religia populară zamolxiană, lucrez la elaborarea unui astfel de
cod care va ţine seamă într-o mică măsură şi
de zamolxianismul istoric, relevat prin cercetările făcute în
acest domeniu. Un astfel de cod trebuie să aibă forma de
precepte şi recomandări spirituale. Dar modul în care pun
astfel de probleme este cel modern în care raţionalitatea predomină.
Deci voi ţine seama de faptul că printr-un astfel de cod
religios mă adresez omului secolului XXI. Nu vor exista descrieri
naive ale facerii lumii în şapte zile, ci idei ştiinţifice
şi filosofice care concordă cu vremurile noastre.
I:
Aţi menţionat în proiectul dumneavoastră sincretismul
istoric dintre zamolxianism şi creştinismul ortodox la români.
Cum va evolua religia populară, zamolxianismul contemporan, ţinând
cont de faptul că este deja acceptat parţial sub patronajul creştinismului
ortodox la români?
R:
Este vorba de a permite maturizarea unui copil care a rămas mult timp
în stadiul copilăriei, în relaţie cu mama care l-a adoptat,
care în acest caz este religia creştin ortodoxă. Dar aşa
cum ştim din viaţă, cu timpul un copil se va maturiza, pe când
mama va îmbătrâni.
I:
Vreţi să spuneţi că zamolxianismul va înlocui cândva
creştinismul ortodox la români?
R:
Există o astfel de posibilitate, ţinând cont de faptul că
zamolxianismul contemporan este
o creaţie a românilor prin filierele geto-dacă şi romană,
pe când creştinismul este un crez care a venit din afară,
exprimând mai degrabă setul de idei spirituale ale poporului evreu,
poporul lui Dumnezeu în Biblie. Însăşi persoana de la care a
pornit creştinismul, Iisus Hristos, s-a manifestat în cadrul
religiei poporului evreu, venise să salveze acel popor. Lucrurile au
luat cu totul altă întorsătură atunci când salvarea pe
care le-o oferea nu a fost acceptată. Există o întrebare
fundamentală care nu a putut fi rezolvată nici astăzi: Cum
pot neamurile să fie salvate mai înainte ca poporul lui Dumnezeu să
fie salvat? Aceasta a dus la o evoluţie ideologică fără
sens, precum este crezul mormonilor, de exemplu, că ei sunt de fapt
evreii, justificând astfel că poporul lui Dumnezeu este salvat prin
Iisus Hristos. Dar după cum vedem în zilele noastre, poporul lui
Dumnezeu, poporul evreu, trăieşte în Israel şi în alte părţi
din lume, şi îşi aşteaptă încă salvatorul.
Considerând acest argument, se poate spune că poziţia spirituală
a creştinismului este slabă şi în timp va slăbi, pe măsură
ce oamenii fac o evaluare din ce în ce mai logică. În schimb poziţia
zamolxianismului se întăreşte continuu, filonul spiritual al
românilor este viguros în această direcţie. În timp, românii
vor reveni la ceea ce îi defineşte ca popor spiritual, la regăsirea
de sine contribuind rădăcina ancestrală din care cred eu că
în viitor se va ivi un falnic copac spiritual.
I:
Religiile dacă nu evoluează mor. Ce se va întâmpla cu
sincretismul creştinism ortodox – zamolxianism, despre care aţi
menţionat în proiectul lansării înregistrării legale a
zamolxianismului?
R:
Este întocmai precum spuneţi – religiile dacă nu evoluează
mor. Faptul că românii au în prezent un creştinism destul de
viguros, în comparaţie cu alte grupări creştine din lume,
se datorează tocmai faptului că acesta a intrat în sincretism
cu tradiţiile populare româneşti. Acest fapt este foarte
important pentru creştinismul ortodox la români, care în acest fel
şi-a creat o latură evolutivă, dar
care a dus la o continuă opoziţie internă. Creştinismul
ortodox la români este dezbinat deoarece facţiunea conservatoare
doreşte o apropiere cât mai mare de filonul de idei exprimat în
Biblie, pe când facţiunea progresistă vede stagnare în menţinerea
strictă a acestor idei şi doreşte să aducă un
suflu nou. Elementele zamolxiene prezente în creştinismul ortodox al
românilor aduc într-adevăr acea prospeţime şi bucurie a
vieţii, pe când în esenţa lui, creştinismul este trist
prin simbolistica crucii însângerate, paragon al suferinţei divine.
În timp oamenii vor opta pentru bucuria vieţii. Este greu de
anticipat cum se va reforma creştinismul ortodox al românilor în
veacurile ce vor urma.
I:
Cum va rezolva zamolxianismul disensiunea internă, caracteristică
în general religiilor?
R:
Trebuie spus de la început faptul că în zamolxianism nu există
o autoritate centrală care să dirijeze orientarea grupărilor
religioase. Lipsa autorităţii centrale elimină din start
orice disensiune pe teme de interpretare a codului de legi religioase.
Zamolxianismul este, în esenţă, o religie de tip primar şi
nu creată prin revelaţie, aşa cum sunt religiile abrahamice
şi buddhismul de pildă. Religia populară a românilor
exprimă o relaţie directă om - natură, se aseamănă
în această privinţă cu religiile indienilor nativi
americani, a aborigenilor australieni şi a indienilor hinduşi.
Toate aceste crezuri nu sunt centralizate, aderenţii lor având
libertatea de a alege spiritul cu care zeitate să intre în relaţie
simbiotică existenţială. În cazul zamolxianismului, de
pildă, oamenii cred în participarea spiritelor la viaţa lor
prin credinţa în Zâne,
Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete, Caloian
şi altele.
I:
Cum vedeţi evoluţia zamolxianismului la români în următorii
20 de ani?
R:
Ideile reformatoare au nevoie de timp să se maturizeze. Dar în
momentul în care mase mari de oameni înţeleg relevanţa
zamolxianismului, lucrurile pot evolua repede. Voi urmări atent cum
se va merge în această direcţie. Până în prezent
principalul handicap este inexistenţa unui cod de legi, dar, aşa
cum am menţionat, acest fapt se va rezolva poate chiar în cursul
anului 2009. Aş fi bucuros să văd înfiriparea comunităţilor
care să construiască lăcaşe noi de cult zamolxian,
precum sunt vetre, sanctuare şi temple. În prezent le avem doar pe
cele moştenite de la geto-daci.
I:
Puteţi spune că sunteţi de religie zamolxiană?
R:
Absolut. În prezent sunt milioane de români care parţial practică
zamolxianismul, fiind mai mult sau mai puţin conştienţi că
aplică religia strămoşilor, nu cea creştină.
Cadrul legal în România şi Republica Moldova va facilita apariţia
noilor lăcaşe de cult.
I:
Vă mulţumim pentru acest interviu. Dorim să ne permiteţi
să continuăm în viitor această temă fascinantă,
practica religiei zamolxiene de către români.
R:
Cu plăcere. Vă voi ţine la curent cu evoluţia
proiectului meu.
Din seria de interviuri RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR, iniţiată de Editura Flori Spirituale din Deva cu scriitorul australian de origine română Octavian Sărbătoare. Cel de-al doilea interviu are ca temă:
Sincretismul
dintre
creştinismul
ortodox şi zamolxianismul contemporan
în
Interviu
- Martie
2009
I:
Iniţiativa dumneavoastră, din luna februarie 2009, de înregistrare
a zamolxianismului ca religie, a suscitat interesul publicului larg românesc.
Interviul, pe care ni l-aţi oferit apoi tratează doar tangenţial
sincretismul dintre ideile creştinismului ortodox şi ale
zamolxianismului zilelor noastre, ceea ce dumneavoastră definiţi
a fi religia populară a românilor. Această „alianţă
spirituală“
formează specificitatea creştinismului ortodox românesc. Iscaţi
multe întrebări doritoare să clarifice poziţia pe care o
susţineţi. Vă reamintesc una dintre cele prezente în
interviul din martie 2009:
„Ce
se va întâmpla cu sincretismul creştinism ortodox-zamolxianism,
despre care aţi menţionat în proiectul lansării înregistrării
legale a zamolxianismului în România şi Republica Moldova?”
Doriţi
să continuaţi răspunsul?
R:
În primul rând aş dori să clarific ce se înţelege prin sincretism
religios: o reuniune forţată de religii în care sunt puse
împreună elemente eterogene ca provenienţă. Această
coexistenţă sub acelaşi acoperământ creează
tensiuni atunci când ideile aduse în comun sunt acut contradictorii, În
cazul nostru, cazul creştinismului ortodox românesc, scindarea este
între gruparea conservatoare şi cea progresistă, în conturarea
sensului direcţiei ei evolutive. Prima doreşte o apropiere cât
mai mare de filonul original al ideilor exprimate în Biblie, în schimb
gruparea progresistă ar dori ca sincretismul cu religia populară
românească să fie cât mai profund. Acest fapt se reflectă
mai cu seamă în rândul clerului, care prin atitudinea lor desigur că
influenţează psihologia maselor. Sunt preoţi care înclină
cu ardoare către frumuseţea etosului românesc, alţii în
schimb se ţin strâns de sacrificiul lui Iisus pe cruce. Pentru mase,
relaţia om-natură, în religia populară a românilor, este
mult mai atractivă în comparaţie cu tristeţea suferinţei
lui Iisus Hristos, Dumnezeu pe cruce, dacă se poate spune că
Dumnezeu poate suferi cumva în lumea pe care a creat-o. Tocmai această
tendinţă către elementul natural face ca ponderea influenţei
religiei populare a românilor în sincretismul amintit să crească
în timp.
I:
Deci însuşi clerul este împărţit, deşi în prezent
nu se face o departajare netă între cei care susţin o grupare
sau alta. Ce înseamnă aceasta?
R:
Logica ne îndeamnă să împărţim preoţii actuali,
din sânul bisericii, în creştin-ortodocşi şi zamolxieni.
Un preot care înclină mai mult către latura progresistă
poate în esenţă să fie numit zamolxian. El a fost ordinat
preot în contextul spiritual al creştinismului ortodox românesc,
care aşa cum am spus reprezintă atât creştinismul ortodox
cât şi zamolxianismul contemporan.
I:
Cu alte cuvinte preoţii zamolxieni, cei care în vechime erau numiţi
preoţi decenei, sunt printre noi, ACUM ŞI AICI.
R:
Întocmai. Deocamdată ei nu pot ieşi la suprafaţă
deoarece nu există un cod de legi al neozamolxianismului pe care să-şi
bazeze crezul inimii. Preoţii creştini ortodocşi ai românilor
activează în prezent doar din perspectiva Bibliei.
I:
De ce aceasta?
R:
Explicaţia impune cunoaşterea unor momente din istoria
religiilor pe teritoriile locuite astăzi de români. Preponderenţa
răspândirii Bibliei trebuie văzută în contextul istoric
în care a evoluat sincretismul despre care vorbim. Trebuie amintit că
zamolxianismul, atunci când romanii au cucerit parte din Dacia, exista ca
religie populară, care cel mai probabil avea doar o formă
rudimentară de codificare scrisă a legilor religioase, deşi
ca practici era evoluată. Astăzi tot ce ştim, sub formă
scrisă despre religia geto-dacilor, este prin intermediul istoricilor
altor popoare şi în limbi diferite de cea geto-dacă rămasă
în linii mari o necunoscută.
Prin
urmare, odată cu pătrunderea romanilor în Dacia au venit şi
practicile lor religioase legate de zeii care nu erau în disonanţă
cu cei ai geto-dacilor, în comparaţie cu ceea ce a urmat, adică
răspândirea creştinismului în imperiul roman. Pătruns în
Dacia romană, creştinismul a găsit acolo un amalgam
religios. Cuvântul care defineşte astăzi la români numele
zeului suprem Dumnezeu provine
din acea vreme din latină, domine deus. Înseamnă: Stăpâne
zeu.
Din
momentul în care creştinismul a intrat în sincretism cu crezurile
religioase din Dacia romană, Biblia a avut avantajul net prin existenţa
elaborată, scrisă, a codului de legi creştin, astfel că
treptat a devenit dominantă. De aceea am afirmat anterior că
preoţii creştini ortodocşi ai românilor activează în
prezent doar din perspectiva Bibliei deşi ei sunt atât preoţi
creştini cât şi zamolxieni.
I:
Afirmaţiile dumneavoastră vor fi o mare surpriză pentru
credincioşii ortodocşi români. Vă rog să dezvoltaţi
mai amplu cele spuse anterior.
R:
Am menţionat faptul că preoţii decenei sunt actualmente
parte din clerul ortodox al românilor. Ei participă la sărbătorile
populare, sunt îndrăgostiţi de munte, întreţin etosul
zamolxian chiar dacă nu îl denumesc astfel. Peştera lui
Zamolxe, de pildă, se află pe lângă Mănăstirea
Polovraci. Alţi preoţi cutreieră munţii atraşi de
spiritele acelor locuri mai degrabă decât de crucea suferinţei
lui Iisus. Ei bine, aceşti
preoţi sunt filonul uman spiritual din care se va desprinde un
cler independent, al credincioşilor zamolxieni. În timp,
departajarea, despre care am menţionat mai sus, va deveni din ce în
ce mai netă, astfel că apariţia
preoţimii decenee este un proces natural. În viitor unii
preoţii ortodocşi pur şi simplu se vor desprinde din clerul
creştinismului ortodox românesc şi vor servi ca preoţi
decenei. Odată cu crearea unui cler neozamolxian incipient, vor
fi ordinaţi şi alţii, după reguli specifice. În cler
vor fi şi femei, astfel va înceta discriminarea spirituală,
care este astăzi un subiect de controverse acerbe în toată
lumea creştină. Neozamolxianismul va avea preoţi decenei
şi preotese decenee. Se va înlătura astfel patriarhatul
religios, bărbatul cât şi femeia având drepturi sacerdotale
egale.
I:
Vă rog să definiţi neozamolxianismul.
R:
Noul crez este o religie
modernă care are trei componente, cu ponderi diferite. Prima este
reprezentată de religia populară a românilor, ceea ce eu numesc
zamolxianism contemporan. A doua este formată din informaţiile
istorice referitoare la religia zamolxiană, practicată de
geto-daci. Iar a treia componentă este cea filosofică, fiind o
interpretare a ideilor religioase compatibile cu timpurile în care trăim.
Intenţionez ca din aceste componente să creez un cod de legi al
neozamolxianismului care să reflecte atât aspectul raţional al
unei religii cât şi cel mistic, misterios. Noul crez elimină
sacrificiul sub orice formă, diavolul, păcatul originar al
omului, vina veşnică a femeii, glorificarea durerii cu scopul mântuirii.
Înlocuieşte frica de Dumnezeu cu dragostea de Dumnezeu. Nu se va
acorda nici o importanţă ideilor aberante de facere a lumii în
şapte zile, virginitate după naştere, etc. Cu alte cuvinte
neozamolxianismul va servi omul mileniului trei. Va ieşi din
primitivismul exprimărilor fără sens precum este cea că
viaţa pe pământ trebuie să fie o suferinţă, ca
în felul acesta să ne pregătim o fericire veşnică pe
lumea cealaltă. Neozamolxianismul este foarte diferit de esenţa
spiritualităţii creştine originare care este creştinismul
iudaic. Tocmai de aceea spun că sincretismul religiilor înglobate în
creştinismul ortodox, la români, nu poate rezista în timp, cele două
componente ale sale sunt prea discrepante, şi treptat se vor despărţi.
I:
Desprinderea zamolxianismului din biserica creştină ortodoxă
românească va duce la o altă scindare în creştinism.
Poate oare fi justificată?
R:
În cazul nostru nu avem de-a face cu o altă ruptură în
biserica creştină pentru a crea o altă biserică alături
de puzderia de grupări creştine. În situaţia de faţă
este vorba de departajarea unei grupări care susţine idei
spirituale proprii şi diferite de ce înseamnă creştinismul
ortodox la origini. Neozamolxianismul, bazat mai ales pe religia populară
românească, va avea cu totul o altă chintesenţă de
idei religioase.
I:
Vorbim aici despre o separare religioasă netă. Cum aţi împărţi
ponderile creştinism ortodox - zamolxianism în biserica creştină
ortodoxă românească?
R:
O astfel de evaluare nu este uşoară. Dar putem compara
ortodoxismul românilor cu cel al altor popoare ortodoxe. Extrăgând
ceea ce reprezintă creştinismul ortodox la origini din
ortodoxismul românilor, constatăm că în pondere mare românii
practică într-un mod propriu ortodoxismul. Considerând de pildă
cât timp românul acordă într-un an pentru practicile legate de
Hristos şi cât pentru cele care reflectă religia populară,
aş înclina să spun că ponderea este de 50% pentru fiecare.
Românii au sărbători populare dese. Deşi ele pot avea un
alt înveliş, ca de pildă în forma venerării unui sfânt,
miezul lor este cel geto-dacic. Se ştie de pildă că, peste
zeii şi eroii consideraţi păgâni, creştinismul a
suprapus sfinţii şi martirii. Evaluarea mea este subiectivă,
deoarece sincretismul despre care vorbim s-a produs pe un spaţiu
temporal larg şi continuă chiar şi astăzi.
I:
Să presupunem că ne aflăm la mijloc, 50% - 50%, cu
procentajul ponderii celor două componente, în sincretismul
analizat. Ce credeţi, putem spune că zamolxianismul a asimilat
creştinismul sau invers?
R:
Nici una nici alta. Sincretismul religios nu reprezintă un proces de
asimilare, ci unul în care ideile sunt puse una lângă alta, coexistă
independent, deşi apar ca făcând parte din aceeaşi
conceptualizare.
I:
Sincretismul, aşa cum aţi afirmat, este o reunire forţată
de idei religioase. Să presupunem că în viitor va avea loc
desprinderea zamolxianismului popular al românilor, din creştinismul
ortodox românesc, şi funcţionarea lui ca neozamolxianism. Ce se
va întâmpla cu creştinismul ortodox românesc?
R:
Un timp (este greu de estimat cât va dura aceasta), creştinismul
ortodox românesc va continua să funcţioneze în forma în care
este, adică în sincretism cu religia populară a românilor. Dar
faptul că zamolxianismul contemporan va reuşi să iasă
la suprafaţă ca religie, constituindu-se ca neozamolxianism, va
elimina patronajul creştinismului asupra datinilor, obiceiurilor
şi sărbătorilor populare. Desigur că va exista opoziţie,
dar creştinii ortodocşi români vor fi în măsură să
aleagă religia care îi serveşte mai bine. Repet ceea ce am
afirmat şi în interviul anterior, din martie 2009, că religia
serveşte omul, nu omul serveşte religia. La acel timp, cândva
în viitor, va exista un cler zamolxian care va împlini funcţii
specifice, satisfăcând astfel nevoile spirituale ale românilor.
Trebuie
spus cu claritate că neozamolxianismul nu va fi angrenat într-o luptă
cu creştinismul ortodox românesc, care este de fapt o religie soră,
în sensul că deja conţine parte din neozamolxianism, prin
aportul religiei populare a românilor prezent în creştinismul
ortodox românesc. Treptat se va face trecerea populaţiei la
neozamolxianism. Cu alte cuvinte se va produce procesul invers celui întâmplat
la pătrunderea creştinismului în Dacia, atunci când credinţele
locale au fost luate sub aripa protectoare a creştinismului, care apărea
superior deoarece avea Biblia scrisă, ca bază religioasă.
Codul neozamolxianismului umple golul care persistă de veacuri.
I:
Nu credeţi că se poate ajunge la o sinteză în creştinismul
românilor şi astfel să se depăşească
sincretismul în cauză?
R:
Uneori în istorie a fost posibil ca un sincretism religios să se
transforme în sinteză. Dar în situaţia noastră lucrurile
sunt mult prea divergente. Astăzi mai mult ca oricând în istoria
creştinismului românilor se observă discrepanţa între
cele două curente puse sub un singur acoperiş. Românii pur
şi simplu se trezesc la o nouă realitate a vieţii. Se întreabă
de ce oare trebuie să suferim dacă suntem religioşi? De ce
să ducem crucea suferinţei? Mulţi ies din cadrul spiritual
local interesându-se de alte religii sau practici cu caracter religios,
precum sunt: Zen, meditaţie, Yoga, arte marţiale, bahaism, etc.
Toate acestea ne spun ceva. Este vorba despre tristeţea în care îi
proiectează creştinismul pe oameni. Şi au dreptate. Citesc
în Lumea Credinţei din martie 2008 la pagina 38: Ce trist mi-e
rodul Doamne, când viaţa mi se ţine/ cu prea mult râs şi
cântec, iar lacrimi prea puţine./ Tu plâns avut-ai, Doamne,
adesea-n viaţa toată,/ cântare prea arare, iar râsul niciodată...
(un întemniţat al Domnului). Un astfel de crez îl proiectează
pe om în temniţă de unde contemplă relaţia cu Domnul
Hristos care nu râde niciodată. Ce viaţă religioasă
poate fi aceasta dacă suntem condamnaţi să-l căutăm
pe Dumnezeu în lacrimi din temniţă?
Pe
când religia populară a românilor este veselă. Sărbătorile
populare sunt sufletul ei. Natura este partenerul simbiotic existenţial.
Nu degeaba se spune: Codrul frate cu românul. O astfel de
discrepanţă nu se poate concilia, temniţa din care să
privim la Dumnezeu nu poate face casă bună cu codrul frate cu
românul. Lucrurile sunt cât se poate de clare.
I:
Ce se poate spune despre viabilitatea altor forme de creştinism
ortodox la alte popoare?
R:
Formele creştinismului ortodox, precum sunt practicate la greci, la
ruşi, la ucrainieni, la ortodocşii de pretutindeni, se vor menţine
cât vor dori acele popoare să le susţină. Eu, în tot ce
întreprind referitor la neozamolxianism, o fac doar în relaţie cu
poporul român, care iese net din sfera obişnuită a creştinismului
ortodox prin existenţa sincretismului despre care am vorbit. Noi românii
avem marele avantaj, faţă de alţi ortodocşi creştini,
că ne menţinem încă viguroasă religia strămoşilor
într-o formă contemporană, pe când la alte popoare, majoritar
creştin-ortodoxe, acest fapt nu este prezent.
I:
Au existat şi mai există oare astfel de precedente de reînnoire
religioasă a unui popor?
R:
Avem exemple în istorie. Iudaismul de pildă. Atunci când evreii
s-au întors acasă din captivitatea babiloniană au revenit la
filonul ancestral al credinţei lor, deşi unele influenţe
noi au fost adoptate ca urmare a timpului petrecut în afara pământului
lor, cei 70 de ani. Acest fapt s-a repetat iarăşi de curând,
desigur cu specificitatea epocii moderne, odată cu revenirea
poporului evreu la pământul lor şi constituirea statului
Israel. Pe aceleaşi coordonate de idei, există actualmente
printre români chemarea ca România să se numească Dacia.
I:
Ce credeţi despre aceasta?
R:
Este foarte posibil ca în viitor acest fapt să se împlinească.
Sufletul unui popor trebuie căutat în „talpa ţării“
nu la vârfurile sociale. Şi „talpa ţării“
este la sate. Acolo ne definim cel mai bine ca popor şi
spiritualitate. Numele Dacia, ca ţară în viitor, va putea fi
adoptat aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Israelului, o
ţară care nu a existat înainte de 1949, decât în timpurile
foarte vechi. Pământul pe care se află acum Israelul se numea
anterior Palestina, dar la întoarcerea poporului evreu la matcă s-a
numit iarăşi Israel. Tot aşa şi cu schimbarea numelui
din România în Dacia, cu revenirea la numele ţării din
vechime. Astfel de schimbări sunt destule. Ca exemple avem, Ceylonul
devenit Sri Lanka, Burma-Miyanmar, India-Bharat, Rodezia-Zimbabwe, etc.
I:
Ce vă face să credeţi că neozamolxianismul are viitor,
că va cuprinde sufletul românilor?
R:
Mai cu seamă cuvintele părintelui Arsenie Boca: Va
lua ţara foc din Prislop!
Aparent s-ar crede că este vorba de o renaştere naţională
sub stindardul crucii, cel al creştinismului ortodox. Dar afirmaţia
sa are o semnificaţie pe care puţini o înţeleg. Nu este
vorba de faptul că se va produce o explozie de credinţă creştin-ortodoxă,
ci de faptul că acel foc, despre care vorbeşte părintele,
este al înnoirii religiei zamolxiene, care după cum ştim din
vechime, se bazează pe cultul focului. Ţara se va trezi prin
focul sacru al religiei zamolxiene, rugul lui Zamolxe, care „o
va cuprinde“.
Ca
dovadă sunt chiar faptele ce se petrec pe arena credinţei la români
de la moartea părintelui Boca,
întâmplată cu puţin timp înainte de revoluţia din 1989.
Nu sunt deloc semne că ţara „ar
lua foc“ din perspectiva creştinismului, ci mai degrabă din
cea a credinţei vechi a românilor, zamolxianismul. Există o
explozie, un interes crescând şi constant în această direcţie,
se scriu cărţi, au loc întâlniri pe tema istoriei
geto-dacilor, profesorii predau cu sârg elevilor istoria neamului românesc,
omul spiritual cât şi cel de rând cheamă naţiunea la reînvierea
credinţelor geto-dacilor, au loc festivaluri de glorificare a strămoşilor
daci, ca de exemplu cel de la Cricău, Alba. De asemenea s-au făcut
descoperiri arheologice remarcabile.
I:
Deci îl consideraţi
pe părintele Arsenie Boca mai mult ca fiind preot deceneu, prin
urmare un zamolxian, decât ca pe un sfânt creştin ortodox, aşa
cum se crede în general?
R:
Exact. Deşi părintele Boca nu s-a declarat niciodată
deceneu sau zamolxian, el este un premergător. Iar dacă ţara
trebuie cumva să „ia foc“ din Proslop, conform spuselor părintelui
Boca, rămâne să se confirme în viitor dacă afirmaţia
lui vizionară se referă la creştinismul ortodox sau la
zamolxianism. Eu susţin că spusele părintelui se referă
la focul zamolxian, rugul
lui Zamolxe, care actualmente este practicat în ţară, care în
acest fel „va
lua foc“.
I:
Puteţi să numiţi zamolxieni contemporani, mai mult sau mai
puţin declaraţi ca atare?
R:
În primul rând sunt preoţii zamolxieni, care aşa cum am menţionat
activează încă sub semnul crucii lui Hristos, semnul durerii.
În viitor ei vor renunţa la el preluând simbolurile daco-geţilor.
Sunt
zamolxieni printre personalităţile de cultură şi artă.
Foarte reprezentativ este astăzi scriitorul Pavel Coruţ, care
prin poemele sale, cu o voce poetică de neegalat, a stârnit un val
uriaş al chemării la rădăcini. Sunt versuri care
sublimează instantaneu, citez: Sămânţa
geţilor rodeşte, căci timpul i-a trimis poruncă. Un
neam întreg din mine creşte, un neam de foc şi flori de stâncă.
Această strofă practic sintetizează ceea ce va urma: ne vom
ridica din foc, aceasta însemnând practica ritualului focului, adică
rugul lui Zamolxe. Strofa punctează deductiv ideea că acolo unde
sunt florile de stâncă, adică în munţi, ne este zeul
Zamolxe, care va face să rodească sămânţa geţilor
la timpul potrivit. Dintre
poeţii contemporani de excepţie îl menţionez pe Robert
Trif, ale cărui versuri pline de curaj ne cheamă să ne întoarcem
la originile neamului. Citez dintr-un poem remarcabil: De ce să ne
închinăm unor falşi Zei, străini de neamul nostru, când
aici era cândva ţara zeilor? Ne-am uitat istoria, ne-am alungat
eroii şi am înălţat altare unor zei străini.
Aceste cuvinte ne pătrund în străfundurile sufletului.
Îi
numesc zamolxieni pe cei care militează pentru regăsirea identităţii
românilor, precum sunt Eduard Tănase de la Asociaţia „Dacia
Nemuritoare“
din Bucureşti, şi Cătălin Borangic şi Diana Petcu
de la Asociaţia „Sarmizegetusa“
din Alba Iulia. Identitatea noastră nu este pierdută în
negurile istoriei, ci este ACUM ŞI AICI ÎN NOI. Trebuie doar să
ardem praful care o acoperă. Nu încape îndoială că evoluăm
în direcţia spuselor vizionare ale părintelui Arsenie Boca.
Ţara va „lua
foc“ din Prislop, dar este vorba de focul lui Zamolxe, nu de cel al creştinismului.
Deşi părintele Boca nu poate fi numit neozamolxian el este un
premergător, ne-a făcut cunoscută viziunea renaşterii
spirituale a românilor.
I:
Spusele dumneavoastră realmente uluiesc. Să urmărim cum
cititorii le vor primi. Vă mulţumim pentru acest interviu. Vom
continua, cu permisiunea dumneavoastră, seria interviurilor tematice
despre aşteptata religie neozamolxiană la români.
R: Cu bine. Foc zamolxian în inimi tuturor.
Din seria de interviuri RENAŞTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRĂBUNILOR ROMÂNILOR, iniţiată de Editura Flori Spirituale din Deva cu scriitorul australian de origine română Octavian Sărbătoare. Cel de-al treilea interviu are ca temă:
Despre
neozamolxianism şi poporul zeilor şi
zânelor
Interviu – aprilie 2009
I:
În interviurile anterioare, oferite Editurii Flori Spirituale, aţi
punctat idei generale privind iniţiativa de reînviere a
zamolxianismului. Aţi creat nucleul neozamolxianismului, definindu-i
totodată direcţiile şi perspectivele. Aţi dori să
specificaţi forma acestei religii?
R:
Renaşterea zamolxianismului din vechea religie a geto-dacilor, atât
cât ştim despre ea, nu este posibilă şi nici de dorit.
Urmele vechii religii a geto-dacilor există ACUM ŞI AICI cu noi
ca religie populară a românilor, aflată în sincretism cu creştinismul
ortodox, cu care formează un gen aparte de creştinism, creştinismul
ortodox românesc. O conceptualizare a zamolxianismului contemporan nu
poate lua decât forma unei noi religii care poate fi numită
neozamolxianism.
I:
De ce neo?
R:
În primul rând, ceea ce avem astăzi ca religie populară
reprezintă stadiul evoluat al vechiului zamolxianism. De aproape 2000
de ani credinţa geto-dacilor nu a stagnat, ci a evoluat, existând ca
tradiţie populară. Tocmai aici este marele mister al spiritualităţii
românilor: religia strămoşilor nu a pierit, aşa cum s-a întâmplat
la alte popoare europene care au fost creştinate, ci a continuat să
existe şi să evolueze. Este firesc ca o reconstituire
contemporană a zamolxianismului să se facă pe realitatea
spirituală a zilei, sufletul neamului românesc, nicidecum pe cea
care a existat la timpul geto-dacilor. Prin urmare, o astfel de reînviere
nu poate îmbrăca decât o formă nouă. O putem numi
neozamolxianism, nu zamolxianism.
I:
Cum veţi „îmbrăca” neozamolxianismul?
R:
Vechea religie a geto-dacilor, existentă acum ca tradiţie
populară, purtând hainele noi, va fi prezentată doctrinar cu o
continuitate sacerdotală, aşa cum se întâmplă şi în
marile religii ale lumii. Va trebui prin urmare să fie o structură
închegată şi să corespundă criteriilor de evaluare a
conceptelor atribuite unei religii. Un cod de legi al neozamolxianismului
este un prim pas. Formaţia mea profesională mă ajută să
pun cap la cap elementele esenţiale care constituie o religie.
I:
Care ar fi acestea?
R:
În primul rând o definire a realităţii ultime, cea a lui
Dumnezeu, adică Zamolxe în cazul nostru, ca Mântuitor. Apoi trebuie
clarificată relaţia omului cu Dumnezeu. Alte teme esenţiale
sunt teologia şi practicile religioase. Vor trebui luate în
considerare temele sociale precum şi viziunea de viitor. Dihotomiile
bine-rău, lumină-întuneric şi altele, tratate de religiile
lumii, vor fi prezentate dintr-o perspectivă a umanismului
contemporan. Primitivismul ideilor despre facerea lumii în şapte
zile, existenţa persoanei diavolului care amăgeşte pe
oameni, păcatul originar, vina veşnică a femeii şi
altele de acest gen pueril, nu au ce căuta în mintea adevăratului
om religios. Astfel de idei rămân doar în minţile care
stagnează.
I:
Zamolxe Mântuitorul. Cum conceptualizaţi această sintagmă?
R:
Dumnezeu în esenţă este transcendent, nimeni nu-L poate accesa
direct, ci doar printr-un intermediar, în acest caz, Zamolxe.
Personalitatea Mântuitorului Zamolxe este paradigmatică, oferă
o cale practică privind mântuirea ce duce la apropierea de Dumnezeu
în această lume şi la unirea sufletului omului cu cel al lui
Dumnezeu în lumea de după moartea corpului fizic. Se ştie
foarte bine de existenţa credinţei dacilor în nemurirea
sufletului. Zamolxe este Mântuitor deoarece a parcurs calea către
Dumnezeu, un drum spiritual pe care ni l-a lasat moştenire nouă,
urmaşilor: a fost om obişnuit, apoi căutător
spiritual, învăţat, ascet, ca apoi să se mântuie mergând
la Dumnezeu şi devenind una cu Dumnezeu.
Concepul
este clar, fără ambiguităţi, este vorba de accesul
fiecărui om la mântuire, ACUM ŞI AICI, fără să
fie nevoie de suferinţe în această lume pentru ca să ne
calificăm pentru mântuire în lumea cealaltă. Ideea de suferinţă
terestră pentru a dobândi „comoara”, cum spun creştinii, în
lumea de după moarte este puerilă şi exploatatoare. A
generat toată obida creştinului care se străduieşte, săracul,
să fie cât mai umil aici pe pământ pentru a dobândi mântuirea,
dincolo. Din păcate, nici măcar aceasta nu este sigură,
deoarece omul trebuie să aştepte învierea de apoi (despre care
nimeni nu ştie când va veni), judecata şi verdictul.
Dar
pentru cel care crede în Zamolxe posibilitatea mântuirii există
AICI ŞI ACUM, are o raţionalitate, elimină exploatarea
religioasă şi oferă o soluţie spirituală tangibilă.
Căutarea mântuirii este un efort personal şi nu depinde de
plata preoţilor şi de victimizarea credulităţii. Preoţii
decenei au funcţii de cult, nicidecum de intermediere între om
şi Dumnezeu. Credinciosul, deşi poate primi ajutor spiritual de
la orice alt om pentru a merge pe calea lui Zamolxe, calea mântuirii,
este în esenţă singur în atitudinea pe care o are faţă
de viaţa-i spirituală. Dacă gândeşte bine, vorbeşte
frumos şi este drept, este pe calea cea bună către mântuire.
Dacă nu, va trebui să se reîncarneze pentru a relua şi
continua periplul spiritual către Dumnezeu. Deci oricine are şanse
multiple de a se mântui, nu doar una singură, precum se crede în
creştinism.
I:
Ideile sunt cunoscute din alte filosofii orientale, care zugrăvesc
calea către Dumnezeu ca pe o desfăşurare în trepte, şi,
ca atare, parcursă de-a lungul mai multor vieţi.
R:
Exact. Nemurirea geto-dacilor trebuie înţeleasă în acest
context, nicidecum ca fiind o plecare a sufletelor care rămân veşnic
în suspensie, fiind astfel nemuritoare. Logica îndeamnă să se
dea omului şanse multiple pentru mântuire. Soluţia reîncarnarii
este cea mai plauzibilă.
I:
Se prefigurează deci o religie a mileniului al III-lea?
R:
Întocmai. Va fi modernă, pozitivă, uşor de practicat. Va
întruchipa frumuseţea sufletului poporului românesc. Dacă
priviţi adunările populare ale românilor îmbrăcaţi
în strai popular, veţi înţelege foarte bine ceea ce doresc să
prezint: omul frumos, omul drept, care trăieşte în modul lui
propriu, liber de complicaţiile de cult ale altor popoare, care nu îl
reprezintă. Istoria poporului evreu nu îi aparţine românului,
relatările biblice sunt cât se poate de relevante pentru poporul
evreu, care îşi preţuieşte trecutul şi istoria. Noi,
românii, deşi respectăm credinţele altor popoare, nu avem
nevoie să le importăm, să le plagiem. Reprezentările
noastre au rădăcini bine ancorate în arealul carpatin. Deşi…
chiar după exemplul lui Zamolxe, putem învăţa de oriunde,
şi adapta la modul nostru specific de a ne raporta la lume.
I:
Care ar fi acest mod specific?
R:
Avem o istorie şi o spiritualitate soteriologică, a salvarii.
Suntem născuţi spiritual dintr-un popor al zeilor, ne putem numi
în prezent poporul zeilor. Să lăsăm deci poporul evreu în
credinţa lui – că este un popor sfânt – iar noi să
revenim la credinţa noastră:-- că suntem un popor al
zeilor. În acest fel trăim în specificitatea noastră care, deşi
asimilează ceea ce s-a dovedit bun la alte popoare, ne păstrează
filonul ancestral de oameni frumoşi şi drepţi. Tocmai aici
este calitatea remarcabilă a poporului român, suntem creatori,
nu avem nevoie să fim plagiatori.
I:
Ce aduce neozamolxianismul nou în comparaţie cu alte religii?
R:
Intenţia mea în reînnoirea zamolxianismului este de a oferi o
alternativă spirituală românilor interesaţi de aspectele
lor religioase native.
Neozamolxianismul este pur românesc şi se doreşte o soluţie
spirituală, la mulţimea de probleme cu care ne confruntăm
actual în viaţă. Religiile, în principiu, conţin astfel
de idei.
I:
Problemele curente ale naţiunii române sunt mai ales de natură
economică şi socială. Latura spirituală a socialului,
religia, nu este vădit cea mai importantă, deşi există
astăzi o polemică serioasă privind predarea religiei în
şcoli.
R:
Aparent aşa este. Dar să nu uităm că civilizaţiile
sunt create de o anume spiritualitate, care înseamnă religie. Luăm
ca exemplu leagănul civilizaţiei creştine, care este în
Europa, de unde s-a întins şi pe alte meleaguri, dusă de
oamenii care au populat noile pământuri, în urma cuceririlor.
Aceasta spune ceva, faptul că există o componentă agresivă
în creştinism, nu numai cu privire la istoria lui, dar şi la întregul
sistem economic pe care l-a generat prin exploatarea altor popoare.
I:
Deci şi sistemul economic se supune unei spiritualităţi?
R:
Exact. Prezentul sistem economic mondial este o reflexie a iudeo-creştinismului.
Spun iudeo-creştinism, deoarece aceasta este titulatura corectă
a creştinismului, prin cărţile religioase ce îl reprezintă,
- Vechiul Testament este la origine cartea spirituală a poporului
evreu, iar Noul Testament este ceea ce creştinii au adus ca adaos la
scriptura veche (Vechiul Testament). Împreună, aceste două cărţi
oferă o viziune totală a existenţei, intenţionând să
dea soluţii pentru toate marile probleme care caracterizau vremea
scrierilor părţilor componente ale Sfintei Scripturi. În acest
fel iudeo-creştinismul este şi un sistem economic. Dovadă
este faptul că atât vechii profeţi, cât şi Iisus, dau
sfaturi de natură economică. Tocmai aici este problema cu care
omenirea se confruntă astăzi. Prezentul sistem economic, urmând
ideologia iudeo-creştină structurată pentru vremea aceea,
duce totdeauna la crize economice, şi s-a dovedit în timp,
falimentar. Priviţi la ceea ce se întâmplă în prezent cu
criza mondială. Ideologia religioasă transpusă în criză
economică este practic falimentară.
I:
Cum poate îndrepta neozamolxianismul criza mondială actuală?
R:
Nu doresc să fac speculaţii asupra beneficiilor unei noi orientări
religioase. Nu vreau nici să mă aventurez în a emite idei
salvatoare la nivelul omenirii. Sunt un realist. Revitalizarea religioasă
despre care vorbesc poate pune bazele unui alt mod de a gândi viaţa
omului, cel puţin pentru români. Uitarea rădăcinilor străbune
ne face să fim ca toţi ceilalţi creştini, urmând o
ideologie străină de noi, care s-a dovedit falimentară.
Putem în schimb să ne debarasăm de această ideologie
şi să revenim la rădăcini. Trezirea noastră
spirituală nu poate fi înfăptuită decât printr-o renaştere.
O gândire profundă ne face să înţelegem de ce ne găsim
astăzi acolo unde suntem, într-o criză economică ale cărei
consecinţe devastatoare le observăm clar, deşi suntem
deocamdată în faza ei incipientă. Ce va urma, Dumnezeu ştie.
Sunt oameni rămaşi pe drumuri, fără servicii, cu
economiile dispărute în speculaţiile financiare. În Statele
Unite, de unde criza a pornit, aceste fapte sunt de acum evidente, aşa
cum ştim de la ştiri, din ziare şi TV.
Revenind
la întrebarea dumneavoastră pot spune că neozamolxianismul este
bazat pe înţelepciunea populară a românilor. Priviţi de
exemplu gospodăria unui ţăran român. Omul munceşte în
sezonul de lucru apoi se odihneşte atunci când nu mai sunt prea
multe de făcut în gospodăria lui. În perioada de pauză,
de obicei iarna, ţăranul şi familia sa trăiesc bine,
nu se poate spune că intră într-o criză economică ce
trebuie să facă neapărat victime, aşa cum se întâmplă
cu economia mondială în prezent. Prin urmare, baza ideologică a
ţăranului, care este fondată pe crezul lui, este sănătoasă.
Ei bine, tocmai aici este întreaga esenţă a
neozamolxianismului, se hrăneşte dintr-o înţelepciune care
s-a dovedit trainică în timp, în ciuda vicisitudinilor istoriei
zbuciumate a românilor. Întoarcerea la rădăcini înseamnă
că revenim în noi înşine şi părăsim ideologia
rapace a sistemului economic mondial constituit ca o consecinţă
a crezurilor violente care l-au creat. Concepţiile
individualiste ale lumii actuale sunt străine de matricea noastră
strămoşească.
Priviţi la bătălia ideologică de la Roşia Montană,
cum lăcomia, ca violenţă economică, a creat o tragedie
pe care o trăim în prezent. Este un rezultat al violenţei
religioase transpuse în experimente economice, creând o psihologie umană
care niciodată nu se poate opri să tot adune.
Pe
când ţăranul român îşi agoniseşte cât are nevoie
şi puţin mai mult ca să poată da şi la altul.
Spuneam, în comentariile de răspuns la întrebările conţinute
în paginile internetului, că religia populară poate vindeca
poporul român de durerea continuării ritualului de veacuri a
sacrificiului crucificării lui Iisus. Întreaga ideologie religioasă
iudeo-creştină este constituită pe frica de Dumnezeu,
o stare patologică care-l poate mutila pe om de la naştere (zămislirea
în păcat, după cum se crede!) până la moarte (în teama că
va merge în iad, unde satana îl va chinui). De aproape 2000 de ani păstrăm
în noi aceste spaime ancestrale şi sechele mentale. Vindecarea
noastră sufletească începe cu renunţarea la zeii străini.
Avem zânele şi zeii noştri, care s-au dovedit sănătoşi.
Ei dau sănătate, nu boală, oamenilor.
I:
În ce stadiu vă aflaţi cu proiectul dumneavoastră? Ce susţinere
şi opoziţie există?
R:
Eu nu cochetez cu creştinismul, cum de multe ori s-a făcut în
trecut de oameni de bună credinţă, care au dorit reînvierea
spiritului străbunilor geto-daci. Ideea separării religiei
populare a românilor, provenită din zamolxianism, de cea creştină
ortodoxă, este radicală. Proiectul a generat reacţiile la
care mă aşteptam. De la oamenii cu intenţii bune am primit
încurajări, iar alţii nu au întrezărit beneficiul de a fi
liberi spiritual. Urmăresc atent reacţiile publicului odată
cu promovarea ideii reînvierii zamolxianismului. Alegerea ce trebuie făcută
este între raţionalitate şi ignoranţă.
Neozamolxianismul este prezentat ca o credinţă a zilelor
noastre. Este vorba de o înnoire spirituală şi găsesc
normal să genereze reacţii din partea trecutului, reprezentat
aici de creştinismul ortodox calcinat. Dar, aşa cum s-a întâmplat
de multe ori în istorie, logica şi raţiunea triumfă.
Suntem în mileniul al III-lea şi avem multe şanse ca în câteva
zeci de ani peisajul spiritual al românilor să se schimbe radical.
Neozamolxianismul este vizionar.
I:
Puteţi să prefiguraţi posibilitatea ca lumea întreagă
să se inspire din ideile de sănătate sufletească
şi trupească cu care este înzestrat poporul român şi
neozamolxianismul care îl caracterizează?
R:
Este foarte greu să fac astfel de afirmaţii. Vreau să
punctez doar un singur aspect care subliniază reînvierea religiilor
considerate de către creştinism, păgâne. Există în
ultimii 20 de ani un interes crescând pentru crezurile vechi, în
ţările unde au mai rămas frânturi din aceste izvoare. În
ţările scandinave de pildă oamenii sunt captaţi de
religia veche a divinităţii lor, Odin. În Statele Unite
religiile vechi ale amerindienilor sunt realmente copleşite de
presiunea civilizaţiei rapace. Aici, în Australia, unde locuiesc eu,
religiile aborigene sunt cercetate cu atenţie şi corect
documentate. Spiritualitatea aborigenilor australieni este o sursă de
inspiraţie pentru cei care cer schimbări radicale ale modului în
care ne trăim viaţa ca oameni, cum ne raportăm la mediul înconjurător
ameninţat de distrugere prin poluare, în numele creşterii
economice bazate doctrinar pe ideologia pragmatismului creştin
protestant. Ne întrebăm firesc: până când putem continua cu o
astfel de filosofie a vieţii care ne conduce la o viaţă
plină de dezechilibre? Priviţi la jalea mediului înconjurător,
la cursa înarmărilor, toate acestea au substrat ideologic religios,
în spate se găseşte totdeauna o justificare biblică.
I:
Ce v-a determinat să porniţi acest proiect?
R:
Vă mărturisesc că nu m-aş fi preocupat de a
conceptualiza o religie care se credea dispărută de mult,
zamolxianismul, fără să analizez cu atenţie baza care
o susţine. Dar studiile făcute de mulţi cercetători în
domeniul religiilor indică fără tăgadă că
zamolxianismul nu a murit, ci vieţuieşte, la români, în tradiţiile
populare. Am citit cu atenţie reacţiile publicului după
lansarea proiectului de înregistrare legală a zamolxianismului.
Precizez pentru toţi: eu nu sunt întemeietor al unei religiei, ci
pur şi simplu un cercetător în domeniul social religios, care,
prin colectarea de informaţii, încheagă o religie din
realitatea existentă şi din trecutul istoric, cu un liant
filosofic specific unei religii moderne. Filonul religios este înţelepciunea
poporului. Eu adun memoria colectivă a neamului românesc şi
o conceptualizez ca religie. Neozamolxiansmul se hrăneşte din
toată înţelepciunea lumii adusă în arealul carpatin.
Legenda lui Zamolxe ne spune că, pe când trăia pe pământ,
geto-dacul a cutreierat lumea-n lung şi-n lat învăţând
din înţelepciunea popoarelor pe care a adus-o neamului său.
Proiectul
meu acumulează informaţii care trebuiesc formatate pentru a crea
o coeziune între ideile pe baza căreia o religie poate funcţiona.
Cred în viabilitatea acestui proiect deoarece cred în adevărul
religiei străbunilor şi în izbânda adevărului. Ştiu
că a aduce la lumină sufletul frumos al românilor are viitor.
Treptat oamenii vor înţelege absurditatea de a venera un om mort pe
cruce. Mizez pe ideea că omul va alege raţionalul. Sunt astăzi
în lume religii care au grad avansat de raţionalitate: hinduismul,
zoroastrismul, budismul. Crezurile
iraţionale, precum creştinismul, nu au viitor. Cât despre a
spune lucrurilor pe nume, adevărul necesită curaj, iar curajul
nu este la îndemâna oricui.
Repet
că ceea ce se presupune că exista în vechime despre
zamolxianism interesează istoricii. Eu conceptualizez
neozamolxianismul din tradiţia populară românească, oglindă
a sufletului neamului românesc, nu din istorie.
I:
Neozamolxianismul va fi funcţional, tot aşa cum este actual
religia creştină, de pildă?
R:
Doresc utilitate acestei religii care are o caracteristică raţională
dominantă: serveşte omul. Permite românului să-şi
arate cu mândrie frumuseţea sufletului său fără să
se mai închine zeilor aparţinând altor popoare. Să lăsăm
conceptul creştin al salvării în mâinile poporului evreu, din
sânul căruia a pornit creştinismul. Aflaţi că există
în prezent o mişcare de reînnoire în această direcţie,
cea a evreilor mesianici, care îl recunosc pe Iisus drept salvator. Sunt
activi şi în România. Poziţia lui Iisus ca salvator să o
lăsăm să fie evaluată de poporul evreu pentru poporul
evreu, cunoscători a tuturor condiţiilor care trebuiesc îndeplinite
pentru ca cineva să se califice să fie numit mesia în obştea
originară. Noi, neamurile, nu avem nimic în comun cu disputa
coreligionară dacă salvatorul poporului evreu a sosit sau nu,
sau dacă va trebui să vină în viitor. Toate acestea sunt
dezbateri doctrinale pentru poporul evreu, poporul sfânt; noi, românii,
suntem poporul zeilor.
I:
Cum credeţi că va decurge proiectul dumneavoastră privind
înregistrarea legală a zamolxianismului, mai precis a
neozamolxianismului?
R:
În conjunctura României, ca membră a Uniunii Europene, este posibil
ca o astfel de înregistrare să devină perimată în următorii
ani, deoarece Uniunea Europeană nu are un regim general al cultelor
ca în România. În virtutea libertăţilor religioase, în România
şi Republica Moldova neozamolxianismul poate fi practicat în prezent
de orice cetăţean.
Dar,
în momentul în care se va înfiripa clerul neozamolxian, adică
clerul deceneu, născut aşa cum am spus, din clerul ortodox creştin
românesc, lucrurile pornesc din plin. Reînnoirea spirituală este
impetuoasă. Apar templele neozamolxiene, altarele şi vetrele de
cult. Artiştii decorează minunat interiorul templelor, iar
sculptura altarelor aflate în aer liber, reprezintă chipul lui
Zamolxe, Zăul Moş, cum i se spune în popor, şi chipuri de
zâne şi zei. Se compun incantaţii, cântece specifice despre
zeităţile noastre şi credinţele spirituale pe care le
avem, pe lângă cele deja existente: Ielele, Drăgaicele,
Caloianul, Crăciunul, Solomonarii, Paparudele. Toate acestea fac
parte din filonul identitar al poporului român.
I:
O altă idee ce dorim să o discutaţi în acest interviu este
cea legată de credinţa dumneavoastră că renaşterea
zamolxianismului a fost anticipată de părintele Arsenie Boca,
numit „sfântul din Carpaţi”. Aţi dat o interpretare neobişnuită
spuselor sale „Va lua ţara foc din Prislop!”. De ce?
R:
Afirmaţiile mele au creat surpriză printre cei care văd în
părintele Arsenie Boca doar pe creştinul ortodox. Dar eu am văzut
pe zamolxianul Arsenie Boca, înţeleptul şi ascetul care întruchipează
spiritualitatea poporului român în forma ei cea mai înaltă, cea
mai pură. Priviţi la fotografiile părintelui Arsenie Boca.
Nu poartă crucea cu Iisus răstignit ci crucea zamolxiană,
cea care are în centru reprezentat soarele printr-un cerc. Eu susţin
că a primit misiunea de la Dumnezeu să ne prevestească renaşterea
neamului românesc prin duhul rugului aprins, rugul lui Zamolxe, chiar dacă
părintele nu s-a referit niciodată la Zamolxe. Oamenii pot fi
purtători de mesaje de la Dumnezeu fără să-şi dea
seama, numai generaţiile următoare pot realiza adevărul.
Şi
noi românii suntem astăzi în această situaţie, părintele
Boca a vestit renaşterea neamului. Afirmaţiilor mele numai
timpul le va dovedi validitatea, aceea de a-l numi pe părintele Boca
premergător al neozamolxianismului. El este conducătorul nevăzut
al renaşterii noastre. Eu, ca cercetător în domeniul social al
religiilor, nu am nici un rol sacerdotal. Părintele Arsenie Boca este
primul preot deceneu trimis de Dumnezeu ca să ne arate calea focului,
iar afirmaţia sa „Va lua ţara foc din Prislop!” este mesajul
de care aveam nevoie ca naţie pentru ca să reînviem spiritual.
În prezent neozamolxianismul este centrat în jurul acestei idei: vom
renaşte din duhul rugului aprins, rugul lui Zamolxe, profeţit de
„sfântul din Carpaţi”.
I:
Este înălţător momentul în care ne dăm seama, ca români,
că suntem privilegiaţi. Zestrea spirituală ce o avem de la
strămoşii noştri este pusă în evidenţă atât
de BRILIANTELE ARHITECTONICE NATURALE existente în ţara noastră
(munţi piramidali cu baza pătrată care în anumite zile ale
anului creează adevărate holograme energetice - Vârful Toaca
din Ceahlău; apa nemuritoare a izvoarelor Ialomiţei - Cheile Zănoagei,
cu puritate nemaiîntâlnită niciunde pe globul pământesc,
Izvorul Tămăduirii de la Sâmbăta de Sus, cu proprietăţi
recunoscute de însănătoşire, doar o spicuire a lor) cât
şi de cele lăsate ca urme în istoriile scrise sau nescrise ale
timpurilor. Zestrea folclorică parcă se ia la întrecere cu cea
creată de natură. Vă mulţumim şi de această
dată pentru lărgirea cadrului de definire a neozamolxianismului
românilor.
R:
Cu plăcere. Să auzim de bine. Frumuseţe şi bucurie
tuturor.
Copyright
© Ileana Speranţa Baciu şi Octavian Sărbătoare 2009
şi anii următori. Autorii dau dreptul de copiere şi
publicare a conţinutului, parţial sau integral, în orice formă,
fără modificări, cu condiţia ca dreptul de autor să
fie menţionat şi păstrat.
[Home]