Balade populare româneşti

Balade populare româneşti

Balada Mioriţa

(veselă)

P-un picior de plai,

pe-o gură de rai,

iată vin în cale,

se cobor la vale,

trei turme de miei

cu trei ciobănei.

Unu-i moldovean

unu-i ungurean

şi altu-i vrâncean.

Iar cel ungurean,

şi cu cel vrâncean,

mări se vorbiră

şi se sfătuiră,

ca l-apus de soare

ca să mi-l însoare

pe cel moldovean

că e ortoman.

Are-acum oi multe,

mândre şi cornute,

şi cai învăţaţi

şi câinii bărbaţi.

Dar acea oiţă

cu lâna plăviţă

de trei zile-ncoace

gura nu-i mai tace,

deşi iarba-i place.

- Mioriţă laie,

laie bucălaie,

de trei zile-ncoace

gura nu-ţi mai tace.

- Drăguţule bace,

dă-ţi oile-ncoace,

la verde zăvoi

că-i iarbă de noi

şi umbră de voi.

Că l-apus de soare

vor să mi te-nsoare

baciul ungurean

şi cu cel vrâncean!

- Oiţă bârsană,

de eşti năzdrăvană,

de-o fi să mă-nsor

în câmp de mohor,

să-i spui lui vrâncean

şi lui ungurean,

pe voi să v-adape

aici pe aproape.

Să nu uite câinii

de din dosul stânii.

Aş vrea să aud

izvor susurând.

fluieraş de fag,

mult zice cu drag,

fluieraş de os,

mult zice duios,

fluieraş de soc,

mult zice cu foc.

Pe cine-oi găsi

şi oi întâlni

să le spui curat

că m-am însurat

cu-o bace crăiasă

a lumii mireasă.

Că la nunta mea

s-a ivit o stea,

soarele şi luna

mi-au ţinut cununa,

brazii păltinaşii

ei mi-au fost nuntaşii,

preoţi munţii mari,

păsări lăutari,

păsărele mii,

şi stele făclii.

Iar dacă-i zări,

dacă-i întâlni,

măicuţa bătrână

cu brâul de lână.

Pe culmi căutând,

pe toţi întrebând

şi la toţi zicând:

Cine-a cunoscut?

Cine mi-a văzut?

Mândru ciobănel

tras ca prin inel?

Feţişoara lui,

spuma laptelui;

mustăcioara lui,

spicul grîului;

perişorul lui,

pana corbului;

ochişorii lui,

mura câmpului.

Noi îl căutăm

ca să-l însurăm.

Căci măicuţă mea

să mă-nsoare vrea,

cu o altă bace

ce mie nu-mi place.

Tu mioara mea,

să te-nduri de ea,

şi să-i spui curat

că m-am însurat,

c-o fată de crai

pe-o gură de rai,

c-o altă baciţă

ce-mi este drăguţă.

La acea măicuţă

să îi spui drăguţă,

că la nunta mea

s-a ivit o stea,

c-am avut nuntaşii

brazii păltinaşii,

preoţi munţii mari,

păsări lăutari,

păsărele mii,

şi stele făclii!

Balada Lui Zamolxe

P-un picior de plai,

pe-o gură de rai,

strânsu-ne-am în vale,

o mulţime mare.

Rugul am aprins,

focul am încins.

La Zamolxe vrem,

să ne închinăm.

Doamne ne-om ruga,

la puterea ta,

trezire ne dai,

pe-o gură de rai.

Doamne, tu Stăpâne,

cuvinte ne spune,

de înţelepciune.

Focul s-a-nteţit,

Zamolxe a privit,

Şi-astfel ne-a grăit:

- Tu poporul Meu,

să ai Dumnezeu,

căci preotul tău,

e un deceneu.

Oriunde umblaţi,

voi să nu uitaţi,

rugul aţâţaţi,

la Domn vă rugaţi.

Că din zori de zi,

Eu cu voi voi fi.

Iar de o fi noapte,

să priviţi departe,

ochiul de Mi-oţi vede,

atuncea veţi crede,

că la voi Mă uit,

vrerea v-o ascult.

Să mai luaţi aminte,

crestele sunt sfinte,

la popor de zei,

Carpaţii-s temei.

’N codru de umblaţi,

aminte să luaţi,

când frunza foşneşte,

Deceneu vorbeşte.

Voi să-l ascultaţi,

şi să vă-nchinaţi,

binecuvântează,

s-aveţi mintea trează.

Sacru vă e plaiu,

sfânt vă este graiu,

inimii de foc,

viaţa-i cu noroc.

Voi oameni frumoşi,

să fiţi drăgăstoşi.

Drepţi vă ridicaţi,

oamenii vi-s fraţi,

ajutor să daţi.

Pe cei oropsiţi,

să nu-i părăsiţi.

Cel ce vă mângâie,

la Mine-o să vie.

Viaţa de v-o daţi,

să vă apăraţi,

asta nu uitaţi:

Veţi fi înviaţi!

Vieţile-n dreptate,

sunt nenumărate.

Cel ce-n Mine crede,

lacrima nu vede,

iau suspinul greu.

De poporul Meu,

voi vorbi mereu,

sus la Dumnezeu.

Când hora-ţi încinge,

la Mine-o ajunge,

cântec bucuros,

din omul frumos.

Atunci şi alţi zei,

vor avea temei,

să se-nveselească,

doina să pornească,

şi să vă iubească.

Şi când vă vorbiţi,

să vă amintiţi,

graiul omenos,

e cel mai frumos.

C-al zeilor grai,

e-n cântul de nai,

p-un picior de plai,

pe-o gură de rai.